DECIZIE Nr.
1134 din 16 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (1) lit. d) si alin. (4)
si art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 783 din 24 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4)
şi ale art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie
ridicată de Corina Eugenia Tinca şi Eugenia Păcurar în Dosarul nr.
64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente şi de Vasile Blaga în
Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema
conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere
identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului
Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr.
1.530D/2008 la Dosarul nr. 1.488D/2008, care este
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 20 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr.
64/1.371/2006, şi prin Incheierea din 14 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr.
1.229/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureş - Falimente a sesizat Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi a art. 139 din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Corina
Eugenia Tinca şi Eugenia Păcurar, respectiv de Vasile Blaga.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorii susţin că
dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 sunt
neconstituţionale, întrucât faptele prevăzute (ţinerea unei contabilităţi
fictive, facilitarea dispariţiei unor documente contabile sau evidenţierea unei
contabilităţi neconforme cu legea) nu pot fi niciodată imputate unui membru al
organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii. Aceasta
deoarece contabilitatea unei societăţi comerciale este evidenţiată şi
coordonată de către un departament special compus din personal de specialitate.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 138 alin. (4) din
Legea nr. 85/2006, caracterul neconstituţional al acestora rezidă în
instituirea prezumţiei de solidaritate a răspunderii între membrii organelor de supraveghere sau de
conducere din cadrul societăţii, răsturnarea acestei prezumţii şi, implicit,
sarcina probei incumbându-le acestora. Textul de lege criticat încalcă
prevederile constituţionale ale art. 53, întrucât restrângerea drepturilor
procesuale ale pârâţilor nu îndeplineşte condiţiile constituţionale, limitarea
aducând atingere însăşi existenţei dreptului de a contesta faptele care li se
impută şi starea de solidaritate. Mai mult, în condiţiile în care angajarea
răspunderii persoanelor are consecinţă directă executarea bunurilor aflate în
patrimoniul acestora, dreptul de proprietate garantat constituţional este golit
de conţinut.
In continuare, autorii susţin că dispoziţiile art. 139
din Legea nr. 85/2006, care prevăd termenul de prescripţie al acţiunii de
stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de
supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii, împiedică debitorul de
a-şi formula apărarea într-un termen rezonabil şi în mod corespunzător.
Termenul de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenţei în care
lichidatorul poate promova acţiunea amintită este apreciat ca fiind unul extrem
de lung, în vreme ce persoanele pârâte nu beneficiază de un termen rezonabil în
vederea valorificării dreptului de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa
instanţei de judecată în condiţii care să nu le dezavantajeze faţă de celelalte
părţi ale procesului.
Tribunalul Comercial Mureş - Falimente consideră că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt
constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 139 din aceeaşi
lege, instanţa apreciază că textul este confuz şi echivoc, dând posibilităţi
diferite de interpretare, astfel că nu este respectat principiul
previzibilităţii legii, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil,
prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) şi
alin. (4) şi ale art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au
următorul conţinut:
- Art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4): „(1) La
cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic
poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în
stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din
cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a
cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
[...]
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să
dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în
conformitate cu legea; [...]
(4) In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor
prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de
insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au
exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza
insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele
colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele
care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat
insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor
la aceste decizii.";
- Art. 139: „Acţiunea
prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost
cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de
insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a
procedurii."
In opinia autorului excepţiei
de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor
constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la
un proces echitabil, art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare, art.
44 referitor la dreptul de proprietate privată şi în art. 53 privitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea respingând critica ca neîntemeiată. In cuprinsul
acestei decizii, Curtea a reţinut că, în principiu, potrivit dispoziţiilor
legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii
comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a
lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaţilor sau acţionarilor la
societatea comercială ajunsă în stare de insolvenţă, a camerei de comerţ şi
industrie teritoriale sau a asociaţiei cooperatiste teritoriale ori naţionale,
după caz. In cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o
face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei şi în
cadrul îndeplinirii obligaţiei sale legale de a lămuri şi soluţiona cauza sub
toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor şi
intereselor legitime ale tuturor părţilor, fără să urmărească vreun interes
personal.
Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile legale
criticate nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se
solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru
societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia
în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din
organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a
măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a
societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor
procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi
pertinent. In cadrul acestui
proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita
fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că
acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere
din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricărei alte persoane care
a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Această răspundere solidară este
condiţionată de împrejurarea ca starea de insolvenţă să fie contemporană sau
anterioară perioadei de timp în care persoanele respective şi-au exercitat
mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă.
Curtea constată că, în măsura în care conducerea
debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuţii
intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societăţii
comerciale, inclusiv a deciziilor ce ţin de operaţiunile contabile şi evidenţa
în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a
membrilor acestui organ apare ca firească şi pe deplin justificată. Astfel,
date fiind consecinţele grave ale faptelor ce se impută organului colegial,
dacă prin dispoziţiile criticate nu s-ar fi instituit prezumţia de solidaritate
şi nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la
adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvenţă, legea ar fi fost
susceptibilă de a crea situaţii arbitrare, contrare principiilor
constituţionale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost
promovată acţiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în faţa instanţei, să
utilizeze toate garanţiile procesuale prevăzute de lege pentru a-şi proba
nevinovăţia. Sub acest aspect, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu
conţine nicio dispoziţie care să constituie o restrângere a dreptului la
apărare şi la un proces echitabil.
Pe de altă parte, Curtea constată că angajarea
răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice
condiţii. Prezumţia de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză,
diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice,
s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la
luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze,
ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Prin urmare,
adoptarea unei poziţii contrare deciziei majoritare, formulată neechivoc,
exonerează persoana în cauză de consecinţele grave prevăzute de lege, astfel
încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părţi din pasivul
debitorului.
In ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei
referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul
de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că,
deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere,
precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare
suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate,
având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului
debitorului insolvabil şi valorificarea drepturilor creditorilor şi, întrucât,
potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului
şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al
legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicţie cu
textele constituţionale de referinţă.
In sfârşit, referitor la critica dispoziţiilor art. 139
din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că instituţia prescripţiei, în general,
şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi
considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi dreptul la un
proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin
asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime
a acestor drepturi constituţionale, prevenindu-se eventualele abuzuri şi
limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii
raporturilor juridice civile.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) şi art. 139 din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Corina Eugenia
Tinca şi Eugenia Păcurar în Dosarul nr. 64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial
Mureş - Falimente şi de Vasile Blaga în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu