DECIZIE Nr.
113 din 19 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind
vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile
statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 185 din 11 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind
vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile
statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Transilana" - S.A. din Ghimbav în
dosarele nr. 754/197/2005 şi nr. 1.935/197/2007 ale Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic al
autorului excepţiei Societatea Comercială „Transilana" - S.A., domnul
Victor Teodorescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării
celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul
excepţiilor de neconstitutionalitate este identic.
Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public
apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.654D/2007 la Dosarul nr. 1.294D/2007, care este
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic
solicită admiterea excepţiei de neconstitutionalitate, arătând că au intervenit
elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în această materie. Astfel, imobilele care fac obiectul Legii
nr. 85/1992 constituie, în prezent, active ale patrimoniului societăţilor
comerciale privatizate, iar, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, acestea
sunt periodic reevaluate în scopul stabilirii sarcinilor fiscale aferente.
Valoarea de inventar, care este înregistrată în contabilitatea societăţii
comerciale, şi pentru care aceasta din urmă plăteşte impozite, este foarte
apropiată de valoarea pe piaţa liberă imobiliară. Or, în condiţiile în care
societatea comercială este obligată, potrivit legii, să înstrăineze aceste
bunuri la un preţ mult inferior celui de pe piaţă, ea suferă un prejudiciu prin
diminuarea patrimoniului înregistrat în contabilitate. Pe cale de consecinţă,
dreptul de proprietate privată, garantat constituţional, este îngrădit,
societatea comercială neputând dispune în mod liber de bunurile proprii.
In ceea ce priveşte scopul social al legii criticate,
autorul excepţiei arată că, după mai bine de 15 ani de la apariţia
reglementării, măsurile dispuse de aceasta nu mai corespund noilor realităţi. In prezent, s-a
dezvoltat o piaţa financiară şi imobiliară nouă care dă posibilitatea tuturor
persoanelor interesate să îşi achiziţioneze o locuinţă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 iunie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 754/197/2005, şi prin Incheierea din 31 octombrie 2007, pronunţată
în Dosarul nr. 1.935/197/2007, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi
7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă
destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Transilana" - S.A. din Ghimbav.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că, prin obligarea persoanelor juridice de
drept privat de a înstrăina locuinţele construite din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat unor chiriaşi, la preţuri modice, prevederile
criticate aduc atingere dreptului de proprietate asupra patrimoniului
societăţilor comerciale.
Pe de altă parte, legea nu prevede un termen în care
persoanele îndreptăţite pot solicita încheierea contractelor de vânzare-cumpărare
cu privire la apartamentele pe care le deţin în temeiul contractelor de
închiriere, fapt ce este de natură a crea o stare de incertitudine sub acest
aspect.
Mai mult, în condiţiile în care dispoziţiile criticate
sunt aplicabile şi persoanelor care nu aveau calitatea de chiriaşi la momentul
apariţiei legii, măsura de protecţie socială care a constituit temeiul
reglementării nu se mai justifică. Astfel, respectivele persoane nu au
contribuit direct sau indirect la construirea acelor locuinţe, împrejurare care
le-ar fi îndreptăţit să solicite cumpărarea lor.
De asemenea, arată că Legea nr. 85/1992 a căzut în
desuetudine. Aceasta este aplicabilă situaţiilor de fapt existente înainte de
anul 1989, fiind o lege prin care s-a încercat o reparare socială, însă, în
condiţiile economiei de piaţă şi ale integrării europene, în care proprietatea
privată este un drept fundamental, exproprierea unui agent economic privat
reprezintă un abuz din partea statului român.
Judecătoria Braşov arată
că instituirea unei obligaţii legale de a vinde nu contravine dispoziţiilor
art. 44 alin. (4) şi art. 135 alin. (1) din Constituţia României, întrucât
această obligaţie legală vizează o anumită categorie de imobile, obligaţia
fiind instituită în considerarea calităţii bunului, in
rem, referindu-se la locuinţe ce nu au fost
construite din fondurile societăţii care vinde şi în patrimonial căreia au
intrat în virtutea legii, raţiunea instituirii unei asemenea obligaţii legale vizând considerente de
ordin social.
Referitor la modul de redactare
a dispoziţiei legale, în sensul că nu se prevede un termen de prescripţie şi că
se creează ambiguitate cu pivire la persoanele care pot solicita cumpărarea
acestor locuinţe, se constată că aceste aspecte nu prezintă relevanţă din punct
de vedere al constituţionalităţii legii, ci reprezintă aspecte ce ţin de modul
de redactare, de claritatea şi concizia legii, necesare în procesul de
legiferare, vizând interpretarea legii.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
prevederile criticate instituie norme de justiţie socială în favoarea
chiriaşilor ce deţin cu contract de închiriere locuinţele construite din
fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice, fără a se face
menţiunea în cuprinsul legii despre necesitatea contribuţiei acestora la
construirea locuinţelor în cauză sau despre exercitarea dreptului de a solicita
cumpărarea într-un anumit termen. Fiind vorba de voinţa liberă şi exclusivă a
legiuitorului în acest domeniu, neprevederea acestor menţiuni nu implică neconstituţionalitatea
textelor de lege criticate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. In ceea ce priveşte critica
referitoare la omisiunea de reglementare a unui termen în cadrul căruia
chiriaşii să poată opta pentru cumpărarea locuinţelor, consideră că instanţa
constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi
prevederi celor deja existente.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecatorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de
locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, care au următorul
conţinut:
- Art. 1: „Locuinţele
construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de
închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile
Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din
fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.
Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele
care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora
s-au executat locuinţele din fondurile statului si din fondurile unităţilor economice şi
bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării, finisaje
superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau
care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă,
bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea.
De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol
care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în
funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt
scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.";
- Art. 7: „Locuinţele
construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la
data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de
intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea
acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile
Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile
prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3,
titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie
1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital
de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau,
după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de
stat.
Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au
aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile
de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la
vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin.
1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de
vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor
face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi,
completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr.
93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe
ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a
Legii nr. 85/1992.
Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care
nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.
Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi,
sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare
care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită
prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste
locuinţe nu se vând.
Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să
construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii
salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de
muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor
stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.
Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate
personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5) referitoare la garantarea şi ocrotirea
dreptului de proprietate privată, art. 135 alin. (1) care consacră principiul
liberei iniţiative economice, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din
7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, sau prin
Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 713 din 6 august 2004, constatând
netemeinicia criticilor formulate.
Cu acele prilejuri Curtea a statuat că art. 1 din Legea
nr. 85/1992 prevede o trecere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti
chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi terenurilor aferente acestor locuinţe
dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat,
atribuirea terenurilor făcându-se integral sau proporţional cu cota-parte din
dreptul de proprietate asupra construcţiei respective.
Referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992,
Curtea a constatat că acestea consacră o normă de justiţie socială, întrucât
dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au
contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această
bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi
spiritului art. 44 şi art. 135 din Constituţie, ci şi legitime din punct de
vedere economic, social şi moral. Dispoziţiile legale criticate nu sunt
contrare dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, ci sunt în
deplină concordanţă cu obligaţia constituţională a statului de a asigura „crearea
condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii", prevăzută
prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.
Curtea a reţinut, în legătură cu invocarea încălcării
art. 44 din Constituţie, precum şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au
intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior
adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea
locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a
dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Astfel, se consacră o normă de justiţie socială,
chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au
contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic.
Ca atare, aceste dispoziţii sunt conforme literei şi
spiritului art. 44 din Constituţie, republicată, precum şi în deplină
concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri
a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare
către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum
a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie in
rem, instituită în considerarea obiectului
(locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie
in personam, reglementată
în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea
privatizării.
Curtea a constatat că textele de lege criticate nu
prevăd o expropriere şi nicio naţionalizare sau orice altă măsură de trecere silită
în proprietatea publică, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor de
locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi terenurilor aferente
acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau
bugetare de stat, nefiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3) şi (4) din
Constituţie.
Nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că textul
de lege criticat ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 136 alin.
(5), referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private, nu poate fi
reţinută, întrucât, chiar dacă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992
instituie o limitare legală a exerciţiului dreptului de proprietate al
unităţilor economice sau al societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o
atare limitare este conformă prevederilor constituţionale invocate de autorul
excepţiei, fiind justificată din punct de vedere juridic, social şi moral.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste
decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind
elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De altfel, Curtea observă că autorul excepţiei critică
şi aspecte privind preţul de vânzare al locuinţelor, nereglementarea unui
termen în cadrul căruia chiriaşii să poată solicita încheierea contractelor de
vânzare-cumpărare, precum şi lipsa de diligentă a legiuitorului român cu
privire la reglementarea tuturor situaţiilor de fapt ce pot să apară în
practică. Or, acestea nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de opţiune legislativă.
Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să
permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea
locuinţelor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile
unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Transilana" - S.A. din Ghimbav în Dosarele nr. 754/197/2005 şi
nr. 1.935/197/2007 ale Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu