DECIZIE Nr.
1127 din 27 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor titlului III (art. 77-108) din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 2 din 3 ianuarie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (art. 77-108)
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, excepţie ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr.
1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal se prezintă apărătorul ales al
autorului excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită
admiterea acesteia, reiterând motivele invocate în notele scrise. In susţinerea
acestor argumente, a făcut trimitere la jurisprudenţa altor autorităţi
constituţionale din Europa, cum ar fi situaţia Poloniei şi a Germaniei.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 21
septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.342/33/2007, Curtea de Apel
Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor titlului III (art. 77 şi următoarele)
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, excepţie ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în dosarul de mai sus
având ca obiect executarea unui mandat european de arestare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile
legale menţionate sunt incompatibile cu dispoziţiile art. 1 paragraful 3 din
Decizia-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 referitoare la faptul că legea
română nu preia prevederile care garantează aplicarea regulilor Tratatului
privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea drepturilor şi
principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt ele consacrate de art. 6
din Tratat, ceea ce contravine, pe cale de consecinţă, dispoziţiilor
constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 19 referitoare la Extrădarea şi
expulzarea, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil, raportat la art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile cuprinse în
titlul III al Legii nr. 302/2004 privind mandatul european de arestare nu oferă
nicio garanţie de asigurare a respectării dreptului la un proces echitabil şi
dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei, deoarece autorităţile judiciare
interne nu exercită niciun fel de control referitor la valabilitatea ordinului
de încarcerare şi, prin urmare, elimină garanţiile de echitate ale
procedurilor. Totodată, este eliminată prezumţia de nevinovăţie şi este
nesocotită suveranitatea statului în materie penală, apărarea fiind
inexistentă. In opinia sa, recursul prevăzut de art. 941 alin. (1) şi (2) din legea
criticată nu satisface exigenţele prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având eficienţa unei
garanţii formale.
De asemenea, autorul mai arată că dispoziţiile legale
criticate sunt incompatibile cu prevederile Deciziei-cadru de la Bruxelles din
13 iunie 2002 (art. 1 paragraful 3), deoarece legea română nu preia
dispoziţiile care garantează aplicarea regulilor Tratatului referitoare la
respectarea drepturilor şi principiilor juridice fundamentale astfel cum sunt
ele consacrate de art. 6 din Tratat. Astfel, autorul excepţiei mai este
nemulţumit de împrejurarea că prevederile legii interne nu conţin dispoziţii
referitoare la clauza umanitară sau de nediscriminare, cu toate că, în
preambulul său, decizia-cadru reaminteşte despre aceste clauze care ar putea
constitui motiv de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului
european de arestare.
In sfârşit, deoarece mandatul european de arestare nu
este sub aspectul naturii sale juridice o convenţie, ci o decizie judiciară, ar
trebui să se înţeleagă că dispoziţiile criticate nu pot fi aplicate cetăţenilor
români, art. 19 alin. (2) din Constituţie referindu-se doar la posibilitatea
extrădării lor numai în baza unei convenţii internaţionale în acest sens.
Curtea de Apel Cluj -
Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate
necontravenind prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile
legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, sens în
care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De
asemenea, transpunând art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13
iunie 2002, legiuitorul român a prevăzut, prin dispoziţiile art. 77 alin. (2)
din Legea nr. 302/2004, că mandatul european de arestare se execută pe baza
principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, fără ca prin aceasta să se
poată afirma că se aduce atingere dreptului la apărare al persoanei solicitate.
Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit
parte şi la tratatele constitutive ale Uniunii, astfel încât îi incumbă toate
obligaţiile ce decurg din aceasta. In acest sens, referirea din art. 19 alin. (2) din Constituţie
include în mod necesar şi tratatele constitutive al Uniunii Europene. Aşa
fiind, României îi revine obligaţia de a transpune deciziile-cadru prevăzute la
art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, iar Decizia-cadru nr. 584/JAI
din 13 iunie 2002 elimină posibilitatea refuzului predării pe simplul motiv al
cetăţeniei, permiţând doar reglementarea unor condiţii sau garanţii speciale
pentru predarea propriilor cetăţeni. In acest sens, este de observat că prin
dispoziţiile art. 87 alin. (2) şi art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004 s-a
prevăzut, ca o condiţie specială pentru predarea cetăţenilor români în vederea
urmăririi penale sau a judecăţii, transferarea ulterioară a acestora în România
pentru executarea pedepsei ce ar fi eventual aplicate şi, totodată, s-a
instituit, ca motiv opţional de refuz în cadrul unui mandat european de
arestare emis în scopul executării unei pedepse, cetăţenia română a persoanei
solicitate, dacă instanţa română dispune executarea pedepsei
în România.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile
legale criticate oferă persoanei interesate o serie de garanţii procesuale de
natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, şi anume
posibilitatea invocării unor motive obligatorii de refuz al executării,
audierea persoanei arestate, existenţa posibilităţii de a formula recurs
împotriva hotărârii cu privire la executarea mandatului de arestare. De
asemenea, judecătorul român, după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost
respectate condiţiile necesare la emiterea mandatului, hotărăşte asupra
arestării persoanei solicitate, în temeiul legii, şi nu asupra temeiniciei
urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra
oportunităţii arestării. In caz contrar, s-ar aduce atingere principiului
recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti date în materie penală.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la
încălcarea art. 19 alin. (1) din Constituţie, deoarece predarea în baza unui
mandat european de arestare, de o parte, şi extrădarea, de cealaltă parte, sunt
prevăzute de legislaţia în vigoare ca fiind forme distincte de cooperare
judiciară internaţională în materie penală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, aşa cum au fost modificate prin Legea nr.
224/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, şi care reglementează cu privire la Dispoziţii
privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea
Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie
2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între
statele membre.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 583 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie
2007, Decizia nr. 419 din 3 mai 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, şi Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, a respins ca neîntemeiate excepţiile de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89, 90, 79 alin. (1) lit. c) şi art.
881 din Legea nr.
302/2004. Cu acele ocazii, Curtea a arătat că, în logica Deciziei-cadru a
Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre,
care este implementată la nivel naţional prin Legea nr. 302/2004, autoritatea
judecătorească a statului membru în care persoana a fost arestată poate hotărî
predarea acesteia, dar nu poate să se pronunţe cu privire la temeinicia măsurii
preventive sau a hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant.
Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătoreşti pronunţate
într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis
hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanţiile
procesuale existente.
Aşa fiind, judecătorul român hotărăşte asupra arestării
persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil,
dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului,
şi nicidecum nu se pronunţă cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării
dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunităţii arestării. In caz
contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoaşterea reciprocă
a hotărârilor penale. Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul
egalităţii între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat
european de arestare şi cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în
condiţiile Codului de procedură penală.
De asemenea, măsura arestării provizorii dispusă în
vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură
privativă de libertate temporară în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituţia
României, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art.
21, partea având la îndemână toate garanţiile procesuale specifice unui proces
echitabil, sens în care poate invoca unul din motivele de refuz al executării,
are dreptul de a fi informat cu privire la conţinutul mandatului european de
arestare, are dreptul de a fi audiat şi asistat de un apărător ales sau numit
din oficiu, are dreptul la un interpret dacă nu înţelege ori nu vorbeşte limba
română şi are posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârii referitoare
la arestare etc.
In sfârşit, este de remarcat, doar cu titlul
comparativ, că prin Decizia Curţii Constituţionale poloneze din 27 aprilie
2005, P1/2005, s-a statuat că art. 607 paragraful 1 din Codul de procedură
penală care permitea predarea unui cetăţean polonez către un alt stat membru al
Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare încalcă art. 55 alin.
(1) din Legea fundamentală a Poloniei, care interzicea extrădarea cetăţenilor
săi fără niciun fel de normă derogatorie. Ulterior, Constituţia Poloniei a fost
revizuită în sensul de a permite extrădarea propriilor cetăţeni ori de câte ori
există o obligaţie internaţională în acest sens, astfel încât din luna
noiembrie 2006, tocmai în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din
statutul de ţară membră a Uniunii Europene, cetăţenii polonezi pot fi predaţi
în baza unui mandat european de arestare.
In ceea ce priveşte situaţia Germaniei, este de arătat
că legea iniţială de transpunere a deciziei-cadru privind mandatul european de
arestare a fost declarată neconstituţională nu pentru că nu permite cenzurarea
de către autoritatea judiciară germană a temeiniciei măsurii preventive sau a
hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant, ci pentru că nu a
ţinut seama de necesitatea respectării drepturilor fundamentale, inclusiv
dreptul de a beneficia de o cale de atac, situaţie care, după cum s-a arătat,
nu este întâlnită în legea română.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor titlului III (art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de
Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj -
Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru