DECIZIE Nr.
1122 din 10 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 737 din 29 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Videlmar" - S.A. din Urlaţi în Dosarul nr. 10.828/105/2006 al
Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 10.828/105/2006, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Videlmar" - S.A. din Urlaţi într-o cauză comercială referitoare la
procedura insolvenţei acesteia.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate sunt neconstituţionale, deoarece îl exclud pe debitor din categoria
persoanelor care pot solicita înlocuirea administratorului judiciar.
Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că dispoziţiile
de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16, 21 şi 45
din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele
lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr.
359 din 21 aprilie 2006, cu următorul cuprins: „In orice stadiu al
procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului
creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere
motivată, pentru motive temeinice, Incheierea de înlocuire se pronunţă în
camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a
comitetului creditorilor."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16
privind egalitatea în faţa legii, în art. 21 referitoare la accesul liber la
justiţie şi în art. 45 privind libertatea economică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că susţinerile autorului acesteia în sensul că numai creditorii pot
cere schimbarea administratorului judiciar sunt neîntemeiate, deoarece,
potrivit textelor de lege criticate, numai judecătorul-sindic îl poate înlocui
pe administratorul judiciar, din oficiu sau la cererea comitetului
creditorilor, soluţie legislativă firească, având în vedere faptul că
administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică desemnată să
exercite atribuţiile prevăzute la art. 20 în perioada de observaţie şi pe
durata procedurii de reorganizare a debitorului, iar, pe de altă parte, numai
judecătorul-sindic este în măsură să aprecieze îndeplinirea condiţiilor
necesare luării măsurii de înlocuire a administratorului judiciar.
De asemenea, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr.
85/2006, judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă
judiciară în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi
îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau
stabilite de judecătorul-sindic, astfel că susţinerile autorului excepţiei apar
ca fiind neîntemeiate.
In ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea
prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi
reţinută, deoarece debitorul şi comitetul creditorilor nu pot fi consideraţi în
aceeaşi situaţie juridică.
In final, Curtea constată că prevederile art. 21 din
Legea fundamentală nu sunt încălcate, deoarece părţile au acces liber la
instanţele judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor lor legitime, iar prevederile art. 45 din Constituţie referitoare
la libertatea economică nu au incidenţă în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Videlmar" - S.A.
din Urlaţi în Dosarul nr. 10.828/105/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean