Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Valentina Bărbăţeanu |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Gheorghe Onea şi Viorica Onea în Dosarul nr. 349/248/2007 al Judecătoriei Întorsura Buzăului şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.242D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea comuna Dobârlău, prin primar, a transmis Curţii note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 349/248/2007, Judecătoria Întorsura Buzăului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Gheorghe Onea şi Viorica Onea într-o cauză civilă având ca obiect „obligaţia de a face“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) care instituie dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 124 alin. (2) care prevede că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Judecătoria Întorsura Buzăului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile legale ce formează obiectul acesteia necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, care are următorul conţinut:– Art. 32 alin. (1): „(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:a)încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;b)desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.(2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).“Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia, prin avocat, s-au limitat la simpla enumerare a unor dispoziţii din Legea fundamentală, fără să precizeze, nici măcar succint, motivele pentru care au înţeles să critice textele de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că menţionarea formală a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu poate echivala cu o veritabilă motivare a excepţiei. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011. Prin urmare, prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Gheorghe Onea şi Viorica Onea în Dosarul nr. 349/248/2007 al Judecătoriei Întorsura Buzăului. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu