DECIZIE Nr.
1108 din 16 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 si 4 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 776 din 19 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007
al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală.
La apelul nominal răspunde Dragoş Marian Ene, în
calitate de mandatar al autorului excepţiei, avocatul Constantin lanculescu din
cadrul Baroului Bucureşti, pentru partea Denisa Mariana Hodărnescu, precum şi
consilierul juridic Raluca Băloiu din partea Oficiului Român pentru Adopţii.
Mandatarul autorului excepţiei
solicită amânarea judecăţii, întrucât la dosarul cauzei nu au fost comunicate
punctele de vedere ale preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi
Guvernului.
Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public
se opun amânării judecăţii.
In continuare, mandatarul autorului excepţiei depune o
cerere prin care solicită recuzarea judecătorilor Curţii.
Curtea, deliberând, respinge cererile formulate, având
în vedere prevederile art. 30 alin. (1) şi art. 55 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cauza se află în stare de judecată.
Dragoş Marian Ene solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate. Depune note scrise în acest sens.
Avocatul Constantin Ianculescu solicită respingerea
excepţiei, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Oficiului Român pentru Adopţii solicită,
de asemenea, respingerea excepţiei. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele :
Prin Incheierea din 14 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 6.449/1/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de George Nicanor Ene într-un proces
de strămutare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin, în
principal, dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 53, 126 şi 127, întrucât
judecarea cererilor de strămutare în camera de consiliu şi interzicerea
exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la
aceste cereri este de natură să împiedice accesul liber la justiţie şi să
încalce drepturile justiţiabililor.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 40
alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare:
„Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu.
Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi
nu este supusă niciunei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele
îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate."
Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate
sunt cele ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126
referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 127 privind caracterul public al
dezbaterilor. Mai este invocată şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 1 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 2 alin. (2), art. 4 alin.'(2), art. 8,
art. 11, art. 15 alin. (2), art. 21, art. 30, art. 36, art. 38, art. 44, art.
52, art. 53, art. 54 alin. 2, art. 57, art. 69, art. 82 alin. (2), art. 125,
art. 134 alin. (2) şi (4), art. 142, art. 146, art. 147 şi art. 148.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural
referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii şi are ca finalitate
înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau
imparţialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăţi
distincte şi se adresează instanţei competente potrivit art. 39 din Codul de
procedură civilă, care, soluţionând acest incident procedural, se desesizează
în mod definitiv. In situaţia în care instanţa a dispus strămutarea, prin
hotărârea pronunţată va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite înainte de
strămutare urmează a fi păstrate. Aşadar, strămutarea procesului civil nu
atrage în mod implicit şi necondiţionat anularea tuturor actelor de procedură,
instanţa având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau,
dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare
prezentate de părţi. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor
fi menţinute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziţia lipsită de
obiectivitate a instanţei
datorată împrejurării pricinii, calităţii părţilor sau vrăjmăşiilor locale.
Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 40
alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă împiedică accesul liber la justiţie,
întrucât cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu, iar hotărârea
asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.
In jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber
la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se
înfăptuieşte, dar aceasta nu înseamnă, însă, că el trebuie asigurat la toate
structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece
căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.
Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în
considerarea unor situaţii diferite. In acest sens s-a
statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie
1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Aşa cum s-a
reţinut prin aceeaşi decizie, dispoziţia înscrisă la alin. (2) al art. 21 din
Constituţie, şi anume că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie,
semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor
drepturi pe care Ie-a instituit nicio categorie sau grup social.
Desigur, este dreptul exclusiv
al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de
strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea
faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar
exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a
cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.
De altfel, asupra constituţionalităţii alin. 4 al art.
40 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe
decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, Decizia nr. 624 din 26 iunie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 582 din 24 august 2007, şi Decizia nr. 468 din 22
aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iulie 2007.
In aceste decizii Curtea a reţinut că hotărârea
pronunţată de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de strămutare este
rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond
a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se
poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, ştirbindu-se în
acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale invocate.
Considerentele deciziilor mai sus menţionate sunt
valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură
a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus,
în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007 al înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu