DECIZIE Nr.
1107 din 8 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind
unele masuri pentru accelerarea privatizarii si art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 678 din 9 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind
unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr.
24.176/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 40 din Legea nr. 137/2002 ca neîntemeiată. In ceea
ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit.
a) din Codul de procedură civilă, arată că, întrucât autorul excepţiei nu
argumentează pretinsa neconcordanţă a textului atacat faţă de prevederile
constituţionale invocate, excepţia este inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 24.176/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind
unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale art. 2 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu
într-o cauză având ca obiect o acţiune în pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că instituirea unei competenţe diferite de
cea din dreptul comun, în domeniul privatizării, contravine dispoziţiilor
constituţionale ale art. 124 şi art. 126 alin. (2), deoarece „niciun text de
lege nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales
prin intermediul unei reguli de competenţă speciale [...]".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată,
având în vedere că nici art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă şi
nici art. 40 din Legea nr. 137/2002 nu încalcă prevederile art. 124 şi art. 126
alin. (2) din Constituţia României, şi aceasta întrucât dispoziţiile legale
criticate sunt aplicabile în egală măsură părţilor în litigiu, iar faptul că
norma prevăzută de legea specială derogă de la norma de drept comun nu
contravine Legii fundamentale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 655/2007
şi Decizia nr. 914/2006.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei, aşa cum reiese din examinarea
încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 40 din Legea nr.
137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, şi art. 2
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 40 din Legea nr. 137/2002: „(1) Cererile prin
care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale
din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt
de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi
cu precădere, cu citarea părţilor.
(2)Dacă sunt motive întemeiate pentru care părţile
nu sunt în măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea,
în mod excepţional, să acorde un singur termen în cunoştinţă de cel mult 5
zile, pentru aceste motive.
(3)Instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în
termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor şi să comunice părţilor
hotărârea în cel mult 5 zile de la pronunţare.";
-Art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Tribunalul
judecă:
1. în primă instanţă:
a) procesele şi cererile în materie comercială al
căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi
cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;".
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege
criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 124
referitoare la înfăptuirea justiţiei şi în art. 126 alin. (2) privind
stabilirea prin lege a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată.
Autorul excepţiei susţine că instituirea unei
competenţe diferite de cea din dreptul comun, în domeniul privatizării,
contravine prevederilor constituţionale invocate, deoarece niciun text de lege
nu poate deroga de la regulile de procedură stabilite de lege, mai ales prin
intermediul unei reguli speciale de competenţă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
I. In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură civilă, Curtea constată că autorul acesteia nu aduce niciun argument
prin care să susţină neconstituţionalitatea acestei norme legale, ce constituie
dreptul comun în materie de competenţă a tribunalelor în prima instanţă. Prin
urmare, faţă de cerinţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia „Sesizările
trebuie făcute în formă scrisă şi motivată", consecinţa acestui fapt
este imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate. Curtea nu
se poate substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea motivelor
de neconstituţionalitate, deoarece, procedând în acest mod, ar realiza un
control din oficiu, incompatibil cu dispoziţiile legii sale de organizare în
materie.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură civilă este inadmisibilă.
II. Referitor la dispoziţiile art. 40 din Legea nr.
137/2002, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate într-o cauză cu o motivare similară celei invocate în
dosarul de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 655 din 28 iunie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 27 august
2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii
de lege şi a reţinut că textul criticat reglementează competenţa şi procedura
de judecată în domeniul privatizării, prin derogare de la dreptul comun, însă
acest fapt este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse
în art. 126 alin. (2).
S-a arătat în decizia menţionată că textul de lege
supus controlului de constituţionalitate prevede judecarea de urgenţă şi cu
precădere a tuturor cererilor prin care se atacă o operaţiune sau un act
prevăzut de legislaţia din domeniul privatizării. Soluţionarea mai operativă a
anumitor cauze ce prezintă un interes special nu afectează calitatea judecăţii,
legalitatea şi temeinicia soluţiei ce se va pronunţa.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr.
24.176/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind
unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de acelaşi
autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora