Decizia Nr.109 din 06.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 291 din 22 aprilie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 398/333/2013 al Judecătoriei Vaslui. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 402D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.În acest sens, arată că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului, în interesul unei bune administrări a justiţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 398/333/2013, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Viorel Istrate într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare pentru soluţionarea cererii de repunere pe rol.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat caracterul abuziv, netemeinic şi nelegal al textelor de lege în baza cărora i s-a impus plata taxei judiciare de timbru, precum şi cuantumul ridicat al sumelor solicitate. Apreciază că prin impunerea spre plată a unor sume prohibitive ce cad în sarcina justiţiabililor se încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de proprietate, având în vedere faptul că o eventuală executare silită ar aduce grave, reale şi irecuperabile prejudicii, prin diminuarea patrimoniului său, în situaţia în care instanţa nu judecă litigiul dacă nu se plăteşte taxa de timbru.Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că instituirea taxei de timbru şi a timbrului judiciar reprezintă o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei, regula fiind aceea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Obligaţia părţilor de a plăti taxele judiciare de timbru nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, creează premisele pentru realizarea unui proces echitabil, având în vedere că taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări şi funcţionări a serviciului public de realizare a justiţiei.În acest sens, invocă atât jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauzele Beian contra României şi Weissman contra României, în care s-a statuat că dreptul la un tribunal nu este absolut. Totodată, instanţa europeană a reţinut că obligarea reclamantului la plata unei taxe judiciare într-un cuantum suficient de mare faţă de veniturile sale reprezintă o limitare disproporţionată a acestui drept şi, implicit, o încălcare a dreptului de acces la instanţă. Or, textele legale criticate nu fac trimitere la un cuantum al taxei de timbru care să pună în pericol mijloacele de existenţă ale justiţiabilului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că prevederile Legii nr. 146/1997 au fost abrogate expres prin art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Aşa fiind, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect şi urmează să fie respinsă.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional, şi anume deciziile nr. 569 şi nr. 570 din 3 mai 2011, nr. 667 din 26 iunie 2012 şi nr. 150 din 7 martie 2013, prin care Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 2 alin. (2): „În cazul contestaţiei la executarea silită şi al opoziţiei la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată.“;

– Art. 3: „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]ş)„cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părţilor - 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată;“.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, „legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului «tempus regit actum»“. Aşa fiind, Curtea este competentă şi urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să îşi producă efectele în cauza concretă dedusă judecăţii. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 10 - Relaţii internaţionale, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia susţine că prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, deoarece prin stabilirea în sarcina justiţiabilului a obligativităţii plăţii taxei judiciare de timbru se încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi dreptul de proprietate privată. Faţă de critica formulată, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege. În cazul contestaţiei la executarea silită şi al opoziţiei la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestaţii neputând depăşi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată, iar în cazul cererilor pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părţilor, acestea se taxează cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată. În acest context, Curtea constată că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel şi a cuantumului lor, este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Aşa fiind, obligaţia de a plăti taxa de timbru la valoarea bunurilor a căror urmărire silită se contestă sau la valoarea debitului urmărit incumbă oricărei persoane care formulează o contestaţie la executare, fără privilegii şi fără discriminări. Impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi, de exemplu, anumite termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie, în aparenţă, o îngrădire a accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanţa europeană a reţinut că restricţia dreptului de acces la justiţie urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Mai mult, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi previzibilităţii stabilirii şi achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul naţional român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalităţile sale de calcul şi consecinţele în caz de neplată, reclamantul putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate. Astfel, prin Hotărârea din 6 decembrie 2007, definitivă la 6 martie 2008, pronunţată în Cauza Beian împotriva României,s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanţă, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esenţial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, dar este necesar să existe un raport de proporţionalitate rezonabil între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Prin urmare, obligaţia de a plăti taxa de timbru, în cauzele civile, nu trebuie să reprezinte prin ea însăşi o restrângere a dreptului de acces la un tribunal, a cărui întindere se stabileşte în funcţie de totalul sumei prevăzute cu titlu de taxă, apreciate în contextul circumstanţelor unei cauze date (solvabilitatea reclamantului şi etapa procedurală în care este impusă obligaţia în chestiune), fără ca suma fixată cu acest titlu să atingă însăşi substanţa dreptului de acces la un tribunal. Totodată, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco şi alţii împotriva României, Curtea a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanţă care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Curtea Europeană a statuat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, „valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei. Prin urmare, taxa este proporţională cu suma solicitată de reclamant. De altfel, Curtea Constituţională constată că plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, ce rezultă din dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.“ Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate prin instituirea plăţii taxelor judiciare de timbru, în jurisprudenţa instanţei europene s-a reţinut că, atunci când cuantumul acestor taxe este foarte ridicat, de natură a atrage imposibilitatea pentru parte de a le plăti, această împrejurare constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul de acces la instanţă, făcând ca acest drept, esenţial pentru asigurarea principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, să nu mai fie real şi efectiv, ci doar teoretic şi iluzoriu. Curtea europeană reiterează, totodată, că nivelul acestor taxe, în lumina circumstanţelor speciale ale cauzei, incluzând posibilitatea reclamantului de a le plăti, precum şi faza procedurală în care aceste restricţii sunt impuse sunt factori care trebuie luaţi în calcul pentru a stabili dacă o persoană s-a putut bucura de dreptul de acces şi a beneficiat de o judecată din partea unei instanţe. Or, în speţă, cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit nu este unul excesiv, care să pună în pericol mijloacele de existenţă ale autorului excepţiei. De altfel, Curtea reţine că, în situaţia în care justiţiabilul nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept ori interes legitim în justiţie, legiuitorul a instituit posibilitatea de a obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. Această reglementare vizează tocmai situaţiile în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind chiar o garanţie a liberului acces la justiţie. Ca atare, Curtea constată că cerinţa plăţii taxelor judiciare de timbru în procedurile civile, pentru acţiunile introduse, nu poate fi privită ca o restricţie a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti incompatibilă „per se“ cu art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil. Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că obligaţia şi modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru prevăzute de prevederile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească nici dispoziţiile art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. În legătură cu invocarea normelor prevăzute la art. 10 şi 11 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei de faţă. În subsidiar, Curtea constată că prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, soluţia adoptată fiind de fiecare dată aceeaşi, şi anume că acest text de lege este constituţional. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 570 din 3 mai 2011 şi Decizia nr. 569 din 3 mai 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 iulie 2011, sau Decizia nr. 450 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 1 iulie 2011, decizii prin care Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 398/333/2013 al Judecătoriei Vaslui şi constată că prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora