DECIZIE Nr.
109 din 13 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) si
(4), art. 8 alin. (1), (2) si (5) si ale art. 10 din Ordonanta Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 155 din 5 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1),
art. 4 alin. (2) si (4), art. 8 alin. (1),'(2) şi (5) şi ale art. 10
alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Monticava Strade" - S.R.L.
Italia - Sucursala Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 19.981/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale şi apreciind că dispoziţiile
legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 august 2006, pronunţată în Dosarul nr. 19.981/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1
alin. (1), art. 4 alin. (2) şi (4), art. 8 alin. (1), (2) şi (5) si ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2601 privind procedura somaţiei de
plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Monticava Strade" - S.R.L. Italia - Sucursala
Râmnicu Vâlcea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 20 alin. (2)', ale art. 21, ale art. 44 şi ale art. 53 alin. (2), întrucât „permit instanţei de judecată să soluţioneze o cauză fără
a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor
subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în
apărare, potrivit Codului de procedură civilă". Mai susţine că
„posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse
şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi
realizarea unui proces echitabil".
Totodată, autoarea excepţiei susţine că art. 8 alin. (1), (2) şi (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, contravine dispoziţiilor
constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 129. De
asemenea, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
cele ale art. 14 pct. 1 teza
întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile legale
criticate „îngrădesc nelegitim dreptul părţilor la un proces echitabil şi la o
judecată imparţială, precum şi dreptul de a obţine un control judiciar real,
obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se soluţionează întotdeauna de
către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei cu somaţia
de plată". In acest sens, se susţine că „o judecată de către o instanţă
imparţială reclamă ca efectuarea oricărui control judiciar să se realizeze de
către alte instanţe, de regulă, superioare celei care a dat o dezlegare, atât
în materie necontencioasă, cât şi în materie contencioasă!". In
consecinţă, autoarea excepţiei apreciază că „examinarea propriilor soluţii de
către aceeaşi instanţă şi pronunţarea în primă instariţă, pe fond, a unei
hotărâri irevocabile nu permit, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate
cu ocazia primei dezlegări".
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. In argumentarea
acestei opinii, instanţa arată că, „atât în timpul examinării cererii pentru
emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, cât şi în cursul soluţionării cererii
în anulare, debitorul are posibilitatea de a-şi exercita neîngrădit dreptul la
apărare, fiind asigurate pentru toate părţile condiţiile ca interesele [or legitime
să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. In plus, specificul
domeniului supus reglementării prin procedura instituită de Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001 a impus
adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre
acestea constituind-o judecarea cererii în anulare, care reprezintă evident o
cale de atac împotriva ordonanţei, de către aceeaşi instanţă. Imprejurarea că
legiuitorul a instituit o cale de atac diferită de cea de drept comun nu
contravine normelor constituţionale, legiuitorul fiind îndreptăţit să opteze
pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta
decât cea de drept comun".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind in deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2),ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin.
(2) si (4), art. 8 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 10
alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plata, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.
295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Textele legale
menţionate au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1): „Procedura
somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării
de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile
ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract
constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament
sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege
şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii,
lucrări sau orice alte prestaţii.";
- Art. 4 alin. (2) şi (4): „(2) In toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune
citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă
referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi
pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru
înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată. [...]
(4) In citaţie se va
face menţiunea că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare debitorul
poate să depună întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea
cererii. ";
- Art. 8 alin. (1), (2)
şi (5): „(1) Impotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de
10 zile de la data înmânării sau comunicării
acesteia.
(2) Cererea în anulare
se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei
în primă instanţă. [...]
(5) Hotărârea prin
care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.";
- Art. 10: „(1) Cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură civila.
(2) Prin contestaţia
la executare debitorul poate invoca apărări de fond impotriva titlului
executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva
ordonanţei de admitere a cererii creditorului."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. i alin. (3), referitoare la „Statul român", ale art. 20
alin. (2), referitoare la „Tratatele internaţionale
privind drepturile omului", ale art. 21,
referitoare la „Accesul liber la justiţie", ale art. 44, care statuează cu privire la „Dreptul
de proprietate privată", ale art. 53 alin. (2)
privind „Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi" şi ale art. 129, referitoare la „Folosirea căilor de
atac". Totodată, în susţinerea excepţiei sunt
invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 pct. 1
teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile
civile şi politice, care se referă la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului
nr. 5/2001, este o procedură
specială, simplificată şi accelerată în materia executării creanţelor,
derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmăreşte
recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile.
Astfel, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia
dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi
cele ale art. 4 alin. (2) şi (4) din ordonanţă sunt neconstituţionale,
deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza doar pe baza susţinerilor creditoarei
şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se constată că aceasta este
neîntemeiată. Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu
explicaţii şi lămuriri date de părţi a fost determinată tocmai de caracterul
special al procedurii, ce se aplică, potrivit art. 1
alin. (1), doar „creanţelor certe, lichide şi
exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin
contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut,
regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod
admis de lege [...]".
Intrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează
a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de
bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca
dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor
juridice dintre părţi urmează să fie rezolvate conform reglementărilor din
dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele
având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se
încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie şi la
un proces echitabil.
In acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie
2003, şi prin Decizia nr. 434
din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004.
De asemenea, se constată că prin Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22
aprilie 2002, şi prin Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14
noiembrie 2003, Curtea a statuat că în timpul
examinării cererii pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, în termenul
prevăzut pentru introducerea cererii în anulare, precum şi în tot cursul
soluţionării cererii în anulare debitorul are posibilitatea de a-şi exercita
neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părţile condiţii ca
interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil.
Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată
şi prin reglementarea, în art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, a posibilităţii de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei
prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (5), coroborate cu cele ale art. 10
alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, Curtea,
prin Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din
5 ianuarie 2005, a stabilit că „specificul domeniului
supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din
dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în
anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei;
împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică
diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind
în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în
considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o
identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie
rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional,
potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de
competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor
prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată,
evident, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei
dispoziţii constituţionale".
Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13
ianuarie 2005, a statuat că „modul de reglementare a
competenţei instanţelor în materia soluţionării cererilor de emitere a
ordonanţelor care conţin somaţia de plată către creditor şi în materia
soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi
instanţă, judecătoria, în materie civilă, sau tribunalul, în materie
comercială, să fie competentă să judece atât cererea, cât şi calea de atac
formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să
confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului,
legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a
drepturilor procedurale, astfel incât accesul liber la justiţie nu înseamnă
accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. [...]
Departe de a îngrădi drepturi consacrate
constituţional, reglementarea legală dedusă controlului instanţei de contencios
constituţional constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea
unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării
oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea
nejustificată a soluţionării unui proces".
Neexistând elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie, invocate în
susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi (4), art. 8 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art.
10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Monticava Strade" - S.R.L. Italia - Sucursala Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr.
19.981/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu