DECIZIE Nr.
1086 din 20 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. 1 teza intai si art. 173
alin. 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 866 din 18 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al
Curţii Militare de Apel.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13
noiembrie 2007, în prezenţa autorului excepţiei, asistat de avocaţii Gheorghe
Ciobotaru şi Ion Panaitescu, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind
consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp
pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 20 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 15 iunie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 34/81/2007, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172
alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Aurel
Chinde.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este
neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi cu
prevederile art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, anterior
modificării aduse prin art. I pct.
99 din Legea nr. 356/2006, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală
permitea apărătorului învinuitului sau inculpatului să asiste la efectuarea
tuturor actelor de urmărire penală. De asemenea, arată că „dreptul la apărare
trebuie înţeles ca fiind garantat constituţional numai dacă, şi în măsura în
care, textele de lege care îl reglementează fac referire explicită la
intervalul de timp în interiorul căruia el poate fi exercitat, dar, în egală
măsură, şi la ansamblul măsurilor şi actelor procesuale dispuse de organele
judiciare pe toată durata procesului penal".
Curtea Militară de Apel apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este
neîntemeiată. In acest sens, arată că dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul
de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale privind dreptul
la apărare, motivând că „apărătorul persoanei învinuite nu are dreptul să
participe la toate actele de urmărire penală, deoarece acesta ar contraveni
principiilor acestei faze procesuale, doar faza de judecată fiind
contradictorie, nu şi faza de urmărire penală. Apărarea învinuitului se poate
realiza în faza urmăririi penale prin prezenţa apărătorului la efectuarea
acelor acte la care şi prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie,
prin depunerea de cereri, memorii, prin solicitarea de administrare a unor
probe. Asupra tuturor acestor mijloace de apărare, procurorul trebuie să se pronunţe prin rezoluţie motivată, care va
fi supusă controlului instanţei odată cu fondul cauzei".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la
garantarea dreptului la apărare.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt
neconstituţionale, fiind încălcate prevederile art. 24 din Constituţie, părţile
procesului penal având dreptul de a fi asistate de apărător la efectuarea
oricărui act de urmărire penală şi nu doar la efectuarea acelora care implică
audierea sau prezenţa părţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1
din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Drepturile
apărătorului", aşa cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din
7 august 2006.
Din susţinerile autorului
excepţiei rezultă că excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în realitate,
numai dispoziţiile art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală,
asupra constituţionalităţii cărora Curtea urmează a se pronunţa.
Textul criticat are următorul
conţinut: „In cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului
are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură
apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la
apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală
referitoare la garantarea dreptului la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
1. Art. 24 din Constituţie, cu denumirea marginală
„Dreptul la apărare", prevede:
„(1) Dreptul la
apărare este garantat.
(2) In tot cursul
procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din
oficiu."
Textul constituţional nu condiţionează, nu limitează şi
nici nu restrânge în vreun fel dreptul la apărare al părţilor din proces, în
tot cursul procesului. Se mai constată că textul constituţional nu distinge între
fazele procesului şi nici faţă de natura juridică a acestuia.
2. Codul de procedură penală, în art. 6 din capitolul I „Scopul şi regulile de bază ale
procesului penal" al titlului I, dezvoltă prevederile art. 24 din Constituţie, cu aplicaţiune la
procesul penal.
Art. 6, denumit marginal „Garantarea dreptului de
apărare", are următorul cuprins:
„Dreptul de apărare este garantat învinuitului,
inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
In cursul procesului penal, organele judiciare sunt
obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în
condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze probele necesare în apărare.
Organele judiciare au
obligaţia să-l încunoştiinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit
sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a
acesteia şi sa-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
Orice parte are
dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
Organele judiciare au
obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua
prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se
aceasta în procesul-verbal de ascultare. In condiţiile şi în cazurile prevăzute
de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea
asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are
apărător ales."
Acestea sunt prevederile art. 6 din Codul de procedură
penală, ca „reguli de bază ale procesului penal", privind „garantarea
dreptului de apărare". Textul art. 6 nu a fost modificat prin Legea nr.
356 din 21 iulie 2006 şi este în vigoare în forma prezentată.
Codul de procedură penală foloseşte termenul procesual
de „apărător", menţinut în mod tradiţional, iar nu termenul de
„avocat", aşa cum prevede Constituţia.
Alin. 2 al art. 6 prevede obligaţia organelor judiciare
de a asigura părţilor din procesul penal deplina exercitare a drepturilor
procesuale „în condiţiile prevăzute de lege", dar această dispoziţie
înseamnă şi că legea procesuală penală trebuie să respecte prevederea
constituţională.
3. Modificând şi completând Codul de procedură penală,
Legea nr. 356/2006, în art. I pct.
99, a dat art. 172 alin. 1 un alt conţinut, şi anume: „In cursul urmăririi
penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa
învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula
cereri şi depune memorii".
Textul alin. 1 al art. 172,
înainte de a fi modificat, avea următorul conţinut: „In cursul urmăririi
penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune
memorii".
Se constată că modificarea adusă art. 172 alin. 1
constă în introducerea în textul legii a următoarei sintagme: „care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului".
Aceasta este partea de text care, raportată la art. 24
din Constituţie, se constată că este o condiţionare şi o restrângere a
dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală
privindu-l pe învinuitul sau inculpatul căruia îi asigură apărarea şi, prin
aceasta, este o restrângere şi o limitare a însăşi dreptului la apărare.
4. Curtea reţine şi că dreptul apărătorului este de a
asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a
participa la efectuarea actelor de urmărire penală.
Tocmai din aceste motive şi în mod consecvent se prevede
că apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală, de către
procuror sau de către ofiţerul de poliţie judiciară, poate formula cereri şi
depune memorii.
Este evident că memoriile sunt scrise şi că cererile
pot fi formulate numai în scris. Rezolvarea acestora se face de către
anchetator, iar în cazurile în care învinuitul sau inculpatul nu este mulţumit
de rezolvarea dată, aceasta poate fi atacată conform prevederilor Codului de
procedură penală.
Faza de urmărire penală a procesului penal are
caracteristicile sale juridice şi, corespunzător acestora, şi reglementarea
adecvată.
Caracteristicile fazei de judecată a procesului penal,
prevăzute în art. 289 şi art. 290 din Codul de procedură penală, nu se regăsesc
şi în faza de urmărire penală.
5. Curtea mai reţine şi
observaţia că art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează
drepturile apărătorului în cadrul asistenţei judiciare facultative, potrivit
opţiunii de asistenţă a învinuitului sau inculpatului.
In cazurile de asistenţă juridică obligatorie,
reglementarea legală este alta şi încălcările acestei reglementări atrag
sancţiuni juridice diferite.
6. Textul art. 172 alin. 1, în redactarea anterioară
modificării aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr.
356/2006, constituie o restrângere a dreptului la
apărare prin modalitatea stabilită pentru apărătorul învinuitului sau
inculpatului, de „a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală",
iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală. Această
restrângere este determinată de natura anchetei penale, de exigenţele acesteia
şi corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, privitoare la
„desfăşurarea instrucţiei penale", cazuri în care legea poate restrânge
exercitarea dreptului apărătorului.
Introducerea, însă, în
cuprinsul art. 172 alin. 1 a sintagmei „care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură
apărarea" reprezintă o condiţionare şi o
limitare a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire
penală şi, prin aceasta, o încălcare a garantării dreptului la apărare a
învinuitului sau inculpatului.
7. In temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede: „In
caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra
constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", Curtea
observă că şi prevederile art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală au
fost modificate şi completate prin aceeaşi Lege nr. 356/2006, prin art. I pct. 101, şi în acelaşi sens în care au
fost modificate şi completate prevederile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură
penală, cu aceeaşi condiţionare şi limitare a dreptului la apărare pentru
celelalte părţi din procesul penal.
Modificat şi completat, textul art. 173 alin. 1 din
Codul de procedură penală, în vigoare, are următorul conţinut: „Apărătorul
părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are
dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică
audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea şi poate formula cereri
şi depune memorii".
Inainte de modificarea şi completarea menţionată,
textul alin. 1 al art. 173 avea următorul conţinut: „Apărătorul părţii
vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să
asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi
depune memorii".
Rezultă, în mod evident, că modificarea şi completarea
a constat în introducerea textului „care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi
asigură apărarea" şi că aceasta
reprezintă, de asemenea, o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului
părţii căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, a însăşi dreptului la
apărare al acelei parti din procesul penal.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că şi
sintagma introdusă în cuprinsul art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală,
anterior menţionată, este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu
majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al Curţii
Militare de Apel, şi constată că prevederea „care implică audierea sau
prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" cuprinsă
în acest text, precum şi dispoziţia „care implică audierea sau prezenţa
părţii căreia îi asigură apărarea", cuprinsă în art. 173 alin. 1 din
Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 24 din
Constituţie referitor la dreptul la apărare.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu