Decizia Nr.106 din 05.03.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 317 din 31 mai 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Retail Food Services“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.808/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.420D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prevederile criticate, deşi sunt abrogate, continuă să producă efecte şi, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 295 din 27 martie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.808/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi ale art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Retail Food Services“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 permite instanţei de judecată să soluţioneze cauza fără a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditorului, debitorul neputând administra probe în apărare. Consideră că acţiunea în anulare nu este eficientă, normele care o reglementează fiind în neconcordanţă cu prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu asigură un proces echitabil pentru toate părţile.De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt neconstituţionale prin aceea că soluţionarea cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi executarea acestuia încalcă reglementarea constituţională a dreptului de proprietate.Consideră că art. 10 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă încalcă dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie prin aceea că expresia „declaraţiile părţilor“ este neclară şi susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare. Limitarea mijloacelor de probă admise în cadrul acestei proceduri numai la acte nu este justificată, iar înmânarea de îndată a ordonanţei echivalează cu pronunţarea judecătorului înainte de a se administra orice probe.De asemenea, procedura sumară prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 îl obligă pe debitor să devină creditor, într-o acţiune ulterioară, pe fondul cauzei, ceea ce nu face decât să tergiverseze soluţionarea litigiului. Mai arată că ar putea apărea şi problema imposibilităţii întoarcerii executării silite, datorată stării de insolvabilitate a fostului creditor.În fine, consideră că art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din ordonanţa de urgenţă încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul de proprietate privată prin aceea că nu precizează dacă cererea în anulare pe care o reglementează este sau nu o cale de atac, dacă face parte din procedura contencioasă sau dacă, dimpotrivă, face parte din procedura necontencioasă. Mai mult, textul criticat nu indică probele care pot fi administrate. Dacă din formularea textului ar părea că probele admise ar fi numai acte, acest lucru ar contraveni exigenţelor asigurării unui proces echitabil.De asemenea, arată că alin. (1) al art. 13 încalcă principiul egalităţii în drepturi prin instituirea unui termen de atac mai scurt decât în cazul litigiilor de drept comun, respectiv 10 zile, faţă de termenul de 15 zile reglementat de Codul de procedură civilă.Referindu-se la alin. (5) al art. 13 din ordonanţa de urgenţă, autorul excepţiei arată că acest text instituie o „adevărată dictatură a creditorilor“, permiţându-le acestora exercitarea unui eventual abuz de drept. Dispoziţia legală criticată contravine principiului constituţional al dreptului la apărare şi celui al egalităţii în drepturi prin faptul că se prevede o singură cale de atac, creându-se astfel o situaţie inegală între debitorul din procedura somaţiei de plată şi pârâtul din procesele comerciale de drept comun. Debitorul se vede confruntat cu pericolul obţinerii împotriva sa a unui titlu executoriu după o analiză sumară a raportului dedus judecăţii.Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se aplică, potrivit art. 2 alin. (1), doar creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, atribuţiile legale criticate stabilind doar condiţiile de admisibilitate a cererii creditoarei, cu caracter restrictiv, instituite pentru a-i proteja pe debitori şi pentru a restrânge cazurile în care se poate aplica procedura specială prevăzută de actul normativ.Instanţa mai arată că prevederile art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă instituie obligaţia citării părţilor şi posibilitatea acestora de a da explicaţii şi lămuriri, iar posibilitatea soluţionării cererii creditorului doar pe baza actelor şi explicaţiilor părţilor nu implică şi admiterea acesteia şi nici nu înlătură posibilitatea judecătorului de a ajunge la concluzia lipsei caracterului cert al creanţei, în cazul contestării acesteia. De altfel, art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă reglementează obligaţia instanţei de a verifica temeinicia contestaţiei debitorului, în cazul în care acesta contestă creanţa.Articolul 10 alin.(1), în opinia instanţei, prevede obligaţia judecătorului de verificare a temeiniciei cererii, iar nu doar a admisibilităţii acesteia şi nu limitează mijloacele de probă admise în procedura somaţiei de plată, acest text vorbind despre probele administrate cu caracter general, fără a preciza ce probe ar putea fi acestea. Instituirea dreptului debitorului de a formula o cale de atac împotriva hotărârii ce i-ar fi defavorabilă pronunţată în procedura somaţiei de plată potrivit art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 asigură tocmai exercitarea dreptului la apărare al acestuia şi nu îl discriminează faţă de pârâtul din procedura de drept comun, întrucât acesta se află de la început într-o situaţie diferită. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că este inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, întrucât nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 295 din 27 martie 2012; de asemenea, consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Curtea constată că, ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost modificat prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2012, devenind: „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti“. Ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, alin. (1) al art. 2 din ordonanţă a fost modificat prin art. II pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2012, în sensul că sintagma „contracte comerciale“ a fost înlocuită cu sintagma „contracte încheiate între profesionişti“. De asemenea, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost abrogată prin art. 83 lit. i) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Însă, având în vedere art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea constată că este competentă să exercite controlul de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 2 alin. (1): „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesionişti.“;

– Art. 7 alin. (1): „Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de judecată.“;

– Art. 10 alin. (1): „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.“; – Art. 13 alin. (1), (2) şi (5):
(1) Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.[...] (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Excepţia de neconstituţionalitate care priveşte art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 este inadmisibilă, textul criticat neavând legătură cu cauza, întrucât la momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate nici măcar nu s-a emis ordonanţa de plată. Or, cererea în anulare este o cale de atac împotriva acestei ordonanţe, iar excepţia de neconstituţionalitate nu poate privi o eventualitate, interesul celui ce ridică excepţia trebuind să fie născut, actual şi direct. În aceste condiţii, prevederea legală criticată nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. A admite că un atare text ar avea legătură cu cauza ar însemna ca în anumite faze procesuale să se poată ridica excepţii de neconstituţionalitate care să vizeze alte faze procesuale, ceea ce este inadmisibil. II. Dispoziţiile legale ale art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, criticate de autorul excepţiei ridicate în cauza de faţă, au mai constituit obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, pe care aceasta a invocat-o într-o cauză similară prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi prin prisma aceloraşi critici. Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestora. Astfel prin Decizia nr. 295 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 22 mai 2012, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa criticată. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Faptul că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că acesta se antepronunţă, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei pronunţate sunt aplicabile şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Retail Food Services“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.808/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 5 martie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin