DECIZIE Nr.
1057 din 16 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 2 si 5 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 661 din 27 septembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Carmen Casam şi Antonina Sharpe în
Dosarul nr. 1.874/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii
excepţiei, avocatul Marian Diaconescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte
partea Cristina Elena, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor
excepţiei, care solicită admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.874/1/2009, Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de petenţii Carmen Casam şi Antonina
Sharpe cu ocazia soluţionării unei cereri de strămutare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate
contravin prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că
legitimează arbitrariul, lăsând la latitudinea preşedintelui instanţei de
judecată să dispună discreţionar suspendarea judecării cauzei. Consideră că
reglementarea ar trebui să prevadă fie suspendarea obligatorie în toate
dosarele în care s-a formulat cerere de strămutare, corelativ cu fixarea unor
termene scurte de soluţionare a acesteia, fie desfiinţarea acestui adevărat
privilegiu al preşedintelui instanţei de judecată.
Instanţa de judecată consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă,
care au următorul cuprins:
„Preşedintele instanţei va putea cere dosarul
pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii,
comunicând de urgentă această măsură instanţei respective.
Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre
admiterea cererii de strămutare. In cazul în care instanţa a săvârşit acte de
procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură
îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de
drept prin efectul admiterii cererii de strămutare."
Autorii excepţiei invocă în susţinerea criticii de
neconstituţionalitate prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie
privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil si
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un
proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că asupra dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă,
raportate la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea Constituţională s-a
pronunţat prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, constatând că acestea sunt
constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că soluţia legislativă
adoptată prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate de a lăsa
la latitudinea preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de
strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nicio contradicţie cu
textele constituţionale de referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui
instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare de a suspenda
judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare
invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în
care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare. Astfel,
Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură
civilă nu contravin textului art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă,
posibilitatea recunoscută preşedintelui de a decide asupra suspendării, în
funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la
realizarea dreptului la un proces echitabil, precum şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil.
Pentru aceleaşi argumente, art. 40 alin. 2 din Codul de
procedură civilă nu contravine nici prevederilor convenţionale invocate.
Totodată, Curtea constată că, faţă de dispoziţiile art.
40 alin. 5 din Codul de procedură civilă, actele de procedură săvârşite de
instanţa de judecată de la care s-a strămutat cauza, după admiterea cererii de
strămutare, sunt desfiinţate de drept ca efect al admiterii cererii. Aceste
dispoziţii de lege se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de
judecată, care, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este
atributul exclusiv al legiuitorului.
De altfel, autorii excepţiei de
neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi, în realitate, de faptul că
reglementarea criticată nu prevede fie suspendarea obligatorie în toate
dosarele în care s-a formulat cerere de strămutare, corelativ cu fixarea unor
termene scurte de soluţionare a acesteia, fie desfiinţarea acestui adevărat
privilegiu al preşedintelui instanţei de judecată.
Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992, Curtea constată că nu poate primi o atare susţinere, deoarece
completarea textelor de lege intră în competenţa legiuitorului, iar nu a Curţii
Constituţionale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Carmen Casam şi Antonina Sharpe în Dosarul nr. 1.874/1/2009 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman