DECIZIE Nr.
1054 din 14 iulie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 27, art. 28 si art. 29 din
Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la
cartile funciare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 563 din 13 august 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 27, 28 şi 29 din Decretul-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare,
excepţie ridicată de Maria Totelecan în Dosarul nr. 2.497/325/2008 al
Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Dumitru Sandu şi Teodora Sandu în
Dosarul nr. 16.062/325/2007 ai Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi de Florian
Precup în Dosarul nr. 11.492/271/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă
mixtă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Maria
Totelecan, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării
dosarelor nr. 717D/2009, nr. 719D/2009 şi nr. 862D/2009 înregistrate pe rolul
său, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este asemănător.
Autorul excepţiei prezent este de acord cu conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind
întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 şi
al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă,
Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 719D/2009 şi nr. 862D/2009 la Dosarul
nr. 717D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu au intervenit
elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în
materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.497/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la
cărţile funciare.
Prin Incheierea din 16 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 16.062/325/2007, Tribunalul Timiş -Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea
dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
Prin Incheierea din 24 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.492/271/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
Excepţiile au fost ridicate de Maria Totelecan, de
Dumitru Sandu şi Teodora Sandu şi de Florian Precup în cauze ce au ca obiect
acţiuni în uzucapiune.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în cele 3 dosare conexate, autorii acesteia susţin că art.
28 din Decretul-lege nr. 115/1938 impune drept condiţie a dobândirii dreptului
de proprietate prin uzucapiune o posesie a bunului de 20 de ani „după
moartea proprietarului înscris în cartea funciară". Arată astfel că
prin aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 în privinţa dobândirii
dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară se creează
o discriminare pentru cetăţenii din zonele în care există implementat sistemul
de carte funciară şi cărora li se aplică prevederile acestui act normativ, faţă
de cetăţenii din celelalte zone ale ţării care pot dobândi dreptul de
proprietate prin uzucapiune dacă exercită o posesie utilă pe o perioadă de
10-20 de ani, respectiv 30 de ani, fără a fi relevantă situaţia fostului
proprietar, respectiv dacă este decedat sau nu. Susţin că posibilitatea
cetăţenilor români din Transilvania de a dobândi un drept de proprietate prin
uzucapiune este limitată raportat la cetăţenii din celelalte provincii istorice
ale României. Totodată, arată că dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune în regim de carte funciară nu se poate face asupra bunurilor
statului. Consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare şi dispoziţiilor
constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată.
Invocă Hotărârea J.A.Pye (Oxford) Ltd contra Marii Britanii, din 30
august 2007, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut faptul că
instituţia uzucapiunii nu încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că prevederile
criticate se aplică diferit unor subiecte de drept aflate în situaţii diferite,
în funcţie de locul situării imobilului, iar nu în funcţie de persoana vreuneia
dintre părţi. Condiţiile speciale cerute de legiuitor în regiunile de carte
funciară, pentru a deveni incidenţă uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a
proprietăţii, bazată, în principal, pe faptul posesiei generatoare de efecte
juridice, au fost determinate tocmai de împrejurarea că, prin cartea funciară,
ca sistem real de publicitate bazat pe identitatea topografică a imobilelor,
era asigurată funcţia de publicitate şi opozabilitate, alături de efectul
constitutiv de drepturi al înscrierilor, ceea ce, intrând în contradicţie cu
cerinţa posesiei utile, de a poseda imobilul sub nume de proprietar, a reclamat
instituirea de condiţii speciale, cerute de lege, pentru a uzucapa în regiunile
unde funcţiona acest sistem de publicitate imobiliară. Consideră că nu se
încalcă nici dispoziţiile art. 44 din Constituţie, de vreme ce garantarea
dreptului de proprietate privată operează în raporturile pe verticală şi este,
din punct de vedere substanţial public sau privat, un scut protector împotriva
eventualelor abuzuri din partea autorităţilor publice. Totodată, arată că problema
incidenţei în teritoriul pe care este situat imobilul în litigiu a unor
reglementări dintr-o lege sau alta se rezolvă prin aplicarea principiilor
vizând aplicarea legii în timp şi spaţiu.
Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă apreciază ca fondată excepţia de neconstituţionalitate. Arată că
limitarea posibilităţii dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie
achizitivă, pentru cetăţenii cărora li se aplică prevederile Decretului-lege
nr. 115/1938, raportat la situaţia celor cărora li se aplică dispoziţiile
Codului civil, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt constituţionale.
In acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în deciziile nr.
653/2008 şi nr. 23/2009, şi anume faptul că aceste prevederi sunt norme prin
care legiuitorul a stabilit un regim diferit în materia publicităţii bunurilor
imobile, pe criteriul apartenenţei la spaţiul care a fost guvernat de un sistem
legislativ diferit faţă de cel românesc, şi, de asemenea, că prin art. 69 alin.
(2) din Legea nr. 7/1996 s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor
cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întregul teritoriu
administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr.
115/1938, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol,
doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă
acest decret. Consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16, art. 20 alin. (1) si (2) si art. 44 alin. (1) Şi
(2).
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie
1938, având următorul conţinut:
- Art. 27: „In cazul când s-au înscris, fără cauză
legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor
rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului Ie-a posedat cu
bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani.";
- Art. 28: „(1) Cel ce a posedat un bun nemişcător
în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în
cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
(2) De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului
său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani,
socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la
proprietate.";
-Art. 29: „Regulile privitoare la prescripţie se vor
aplica prin asemănare la socotirea termenelor de uzucapiune, precum şi la
întreruperea şi suspendarea ei."
Autorii excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale
ale art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea
dreptului de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează
uzucapiunea tabulară, deoarece prin aceasta se va consolida un drept înscris
deja în cartea funciară. Astfel, textul de lege menţionat se referă la situaţia
în care un drept real imobiliar s-a înscris în cartea funciară fără cauză
legitimă, deci în temeiul unui titlu nevalabil, în favoarea unei persoane care
a posedat cu bună-credinţă. Deşi înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu
nevalabil, după trecerea perioadei prevăzute de lege, starea de aparenţă
tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la
data înscrierii lui în cartea funciară. Consolidarea dreptului se face fără a
fi necesară o hotărâre judecătorească pentru înscrierea dreptului real
imobiliar în cartea funciară, întrucât înscrierea este deja efectuată şi
dreptul consolidat în temeiul legii.
Drepturile reale imobiliare pot fi dobândite şi fără
înscrierea în cartea funciară, în condiţiile art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938, prin uzucapiunea extratabulară. Articolul de lege menţionat
reglementează două situaţii în care o persoană posedă neîntrerupt un imobil
timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară sau a
înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul tabular. In aceste
situaţii, drepturile reale imobiliare dobândite prin uzucapiune se vor înscrie
în cartea funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească,
simpla declaraţie dată de persoana interesată şi autentificată la notarul
public nefiind suficientă pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său
dobândit prin uzucapiune. Totodată, art. 29 reglementează regulile privind
socotirea termenelor prescripţiei achizitive, cât şi întreruperea şi
suspendarea acestora, în sistemul cărţii funciare instituit de Decretul-lege
nr. 115/1938.
Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte
funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile
speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27 şi 28,
Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu,
trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69
alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1)şi art. 58 alin. (1) din Legea
nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect este de reţinut că art. 69 alin. (2)
din Legea nr. 7/1996, republicată, a prevăzut că numai la finalizarea
lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru
întregul teritoriu administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea
Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al
aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul
întregii ţări se abrogă acest decret. Din această dispoziţie a Legii nr.
7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al
publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare
treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor
dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. In
acest sens, este şi Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
697 din 14 octombrie 2008.
Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă,
faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr.
115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor
cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub
incidenţa acestui act normativ. Totodată, autorii susţin că prevederile de lege
criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea şi
garantarea dreptului de proprietate privată.
Curtea reţine însă că în jurisprudenţa sa, în deplin
acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod
constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă
uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit
este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or,
aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a
lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru
întregul teritoriu al ţării. Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va
realiza însă o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.
Existenţa pe teritoriul României a unor legi cu
aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul
juridic al uzucapiunii nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a
reţinut în Decizia nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, şi Decizia nr. 205 din 9 iulie
2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25
iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat şi mai există
norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de
exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în
Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere şi Legea nr.
151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte
normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze
discriminări.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, se
reţine că, potrivit jurisprudenţei, atât a Curţii Constituţionale, cât şi a
Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Fernandez-Molina Gonzales ş.a.
contra Spaniei din 18 octombrie 2002), dispoziţiile privind garantarea şi
ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate;
or, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu şi-au stabilit calitatea de
proprietari, ci tind să o stabilească prin efectul uzucapiunii.
Totodată, invocarea în cauză a Hotărârii J.A.Pye
(Oxford) Ltd contra Marii Britanii, din 30 august 2007, pronunţată de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu are nicio relevanţă. Astfel,
dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca mod originar de
dobândire a proprietăţii, este reglementată de legea civilă, însă condiţiile operării
acesteia intră în competenţa legiuitorului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie ridicată de
Maria Totelecan în Dosarul nr. 2.497/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia
civilă, de Dumitru Sandu şi Teodora Sandu în Dosarul nr. 16.062/325/2007 al
Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi de Florian Precup în Dosarul nr.
11.492/271/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu