DECIZIE Nr.
105 din 13 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 si
3 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 176 din 13 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România", excepţie ridicată de Al-Tikriti Waleed'Khalid Subhi în Dosarul
nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte
de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauză
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.183D/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limba arabă, Rashed Abdullah Abdul Rahman. Magistratul-asistent
informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin
Serviciul de
Registratură al Curţii Constituţionale note scrise prin
care solicită respingea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
2.184D/2006 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
„art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi
regimul refugiaţilor în România", excepţie ridicată de Nabeel Ahmed
Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în Dosarul nr.
3.748/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspunde interpretul
autorizat de limbă arabă.
Curtea dispune a se face apelul
si în dosarele nr. 2.223D/2006, nr. 2.364D/2006 şi nr. 2.265D/2006, având ca
obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 5 pct. 2 din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România", excepţie ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert si Dii Eugene
Menesusor în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr.
10.753/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspund interpretul
autorizat de limba chineză, dl. Ioan Budura, precum şi interpretul autorizat de
limba engleză, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent arată că şi în aceste
dosare partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise, cu un
conţinut identic, prin care solicită respingea excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere identitatea parţială a
obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele
sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.365D/2006,
nr. 2.364D/2006, nr. 2.223D/2006 şi nr. 2.184D/2006 la Dosarul nr. 2.183D/2006,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public precizează, mai întâi, că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Arată
însă că soluţia legislativă conţinută în textele ce constituie obiectul
excepţiei a fost preluată de noua reglementare, la art. 26 alin. (1) şi alin.
(2) pct. 2 şi 3. Consideră că jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire
la dispoziţiile art. 5 pct. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 îşi
menţine valabilitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile menţionate din Legea
nr. 122/2006, motiv pentru care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin.
(2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 7 si 14 septembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 1.712/302/2006 (RF) şi nr.
3.748/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5
pct. 2, respectiv art. 5 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de
Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi, respectiv de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen
Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în cauze având ca obiect soluţionarea
unor recursuri formulate împotriva unor sentinţe civile de respingere a
cererilor de acordare a statutului de refugiat. Totodată, prin încheierile din
20 octombrie 2006 si 13 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr.
9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr. 10.753/302/2006, Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia ' de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia
a fost ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert şi Dii Eugene Menesusor în cauze
având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului
Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de
refugiat.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, având un conţinut similar,
se susţine că dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, art. 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente
cu cruzime, inumane sau degradante, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protecţie
împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.
Se arată, în acest sens, că, dată fiind lipsa de
claritate a dispoziţiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte,
limitarea condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la
situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori
degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie, pentru unul
sau mai multe dintre cele 5 motive de persecuţie (rasa, religia,
naţionalitatea, opinia politică şi apartenenţa la un anumit grup social), în
condiţiile în care prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au
un caracter absolut şi necondiţionat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al
dispoziţiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare şi în ceea
ce priveşte „natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori
degradante". Se mai menţionează că, în practică, majoritatea hotărârilor,
atât ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, cât şi ale instanţei de judecată,
sunt, în realitate, nemotivate sub aspectul acordării protecţiei umanitare
condiţionate, întâlnindu-se, de cele mai multe ori, o soluţie tipizată,
favorizată de caracterul imprecis al textului de lege criticat, dar contrară
prevederilor art. 3 alin. (2) din Convenţia împotriva torturii şi a altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Cât priveşte dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000, autorii excepţiei consideră că sunt contrare
prevederilor art. 20 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
In acest sens, prezintă în mod detaliat consideraţii din doctrina
internaţională şi din practica jurisdicţională străină asupra noţiunii de
conflict armat internaţionalizat în cadrul dreptului umanitar internaţional,
concluzionând că „va fi esenţială dezvoltarea unei protecţii umanitare mai
puternice în timpul unui conflict armat internaţionalizat." Apreciază că,
faţă de situaţia actuală din Irak, se poate vorbi cu certitudine de un astfel
de conflict, însă singurul motiv pentru care nu pot beneficia de protecţia
statutului român este textul de lege criticat, menit tocmai să acorde protecţie
solicitanţilor acesteia.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate se
referă la posibilitatea unor interpretări restrictive ale art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000, fără a releva un real conflict între textul în cauză
şi norma înscrisă la art. 22 din Constituţie, care, dimpotrivă, dau expresie
acestei prevederi din Legea fundamentală.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, devenit art. 26
din Legea nr. 122/2006, sunt constituţionale, iar determinarea circumstanţelor
specifice fiecărei situaţii în parte în vederea aplicării textului de lege
criticat nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea
nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. i alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 5 pct. 2 şi 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Curtea observă că, la
data sesizării sale cu soluţionarea prezentei excepţii, acest act normativ era
abrogat în temeiul art. 152 alin' (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, act normativ ce
preia însă soluţiile legislative conţinute de dispoziţiile de lege iniţial
criticate. Ca atare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2)
pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006, care prevăd următoarele:
- Art. 26 - Protecţia
subsidiară: „(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin
sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului
de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în
cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea
reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin.
(2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei
ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante; sau
3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa
vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de
conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din
populaţia civilă."
In motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă
încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22
alin. (2) din Constituţie, ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 3 din Convenţia
împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi
alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, Curtea
Constituţională constată că au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, atât sub forma anterioară a art. 5 pct. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000, în prezent abrogată, cât şi în actuala redactare. De
exemplu, prin deciziile nr. 648/2006, nr. 717/2006 şi nr. 799/2006, Curtea a
reţinut, pentru argumentele acolo expuse, că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi
alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin
textelor constituţionale şi convenţionale referitoare la interzicerea torturii,
pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză.
Soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, precum şi
considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în
cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natura să modifice jurisprudenţa
Curţii.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3, Curtea observă că autorii
excepţiei se limitează numai la a indica anumite texte din Constituţie pretins
a fi încălcate, fără a evidenţia însă, prin motivarea formulată, contrarietatea
invocată. Susţinerile acestora conţin referiri la modalităţile de interpretare
în doctrina şi practica internaţională a noţiunii de conflict armat
internaţionalizat, în cadrul dreptului internaţional umanitar, limitându-se a
afirma doar că, datorită neaplicării dispoziţiilor art. 5 pct. 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000, solicitanţii în speţă nu pot beneficia de protecţia
umanitară acordată de legea română, precum şi de Convenţia de la Geneva. Curtea
constată, aşadar, că autorii excepţiei nu formulează o reală critică de
neconstituţionalitate, ci prezintă mai degrabă aspecte teoretice legate de
interpretarea unei noţiuni de drept şi de fapt, ceea ce nu poate fi convertit
într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
Faţă de aceste susţineri, Curtea reaminteşte că
aspectele legate de interpretarea unui text legal şi aplicarea acestuia la un
caz dat, în funcţie de circumstanţele sale specifice, nu pot fi soluţionate de
instanţa de contencios constituţional, ci sunt de atributul exclusiv al
organelor competente în materie, precum şi al instanţei de judecată chemate să
soluţioneze litigiul în cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate
urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi
în Dosarul nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal,
precum si de Du Zhonghen, Johnson Albert şi Dii Eugene Menesusor în dosarele
nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 şi nr. 10.753/302/2006 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra
Hasen Saeed, Nabeel Abdalla şi Nabeel Miriam în Dosarul nr. 3.748/302/2006 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data 13 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi