DECIZIE
Nr. 105 din 9 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 181 din 24 februarie 2006
Ioan
Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru
- judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion
Predescu - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu
- magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei
de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al Tribunalului
Galaţi.
La apelul nominal se prezintă, personal, partea Gheorghe losub, lipsă fiind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea prezentă depune la dosar un memoriu în care este
prezentată situaţia de fapt a
cauzei deduse judecăţii, lăsând la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei
de neconstitutionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi
apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin
prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 octombrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 1 048/P/2005, Tribunalul
Galaţi a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor
art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Gabriel Constantin Apostu în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin incriminarea unor
fapte ce ţin de activitatea
comercială se instituie o sancţiune penală ce nesocoteşte
libertatea comerţului şi libertatea contractuală, în condiţiile în care, în opinia sa, o eventuală eroare contractuală
sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale poate fi sancţionată doar în
materie civilă. într-o atare
situaţie, aplicarea unor sancţiuni penale contravine prevederilor
constituţionale ale art. 11 şi 20, prin raportare la art. 1 din
Protocolul nr. 4 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului.
Tribunalul Galaţi şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile legale
criticate nu îngrădesc
libertatea comerţului, ci,
dimpotrivă, încurajează exercitarea drepturilor cu bună-credinţă, ceea ce trebuie să stea la baza manifestării lor, protejându-i, deopotrivă, pe toţi
participanţii la încheierea şi derularea actelor comerciale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstitutionalitate este
neîntemeiată.
Avocatului Poporului consideră că textul de lege criticat nu sancţionează neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, ci înşelăciunea practicată la încheierea sau executarea unui
contract, fără ca aceasta să reprezinte o atingere adusă prevederilor constituţionale invocate, aşa
cum a statuat şi Curtea
Constituţională prin deciziile nr. 58/2003, nr. 215/2005 şi nr. 391/2005.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,
10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 215 alin. 3
din Codul penal, cu următorul
conţinut: „Inducerea sau
menţinerea în
eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită
în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută
în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."
In susţinerea excepţiei,
autorul acesteia consideră că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art.
45 privind libertatea economică şi ale art. 135
alin. (2) lit. a) referitor la libertatea comerţului, protecţia
concurenţei loiale, crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecţie. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate contravin şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitor la interzicerea privării de libertate pentru datorii.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, se constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 215 alin. 3, sub aspectul aceloraşi critici de neconstitutionalitate ca şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat, prin Decizia nr.
215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie
2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că alin. 3 al art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra
patrimoniului, constând în înşelarea
încrederii participanţilor la
raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora.
De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori
escrocheria este o faptă
incriminată şi sever sancţionată.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 45 şi ale art. 135
alin. (2) lit. a), s-a reţinut
că, aşa cum rezultă din
chiar conţinutul textului
criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv,
o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu
s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea
dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a
celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării penale a
neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.
Intrucât nu au intervenit elemente
noi care să justifice
schimbarea jurisprudentei Curţii,
considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.
Faţă de cele arătate,
în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 alin. (1) şi (6) din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al
Tribunalului Galaţi. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data
de 9 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu