DECIZIE Nr.
1045 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 661 din 27 septembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, excepţie ridicată de Hu Kepao în Dosarul nr. 10.185/4/2008
al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se
prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că
partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar punctul său de vedere,
prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată şi prin
care solicită respingerea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 10.185/4/2008, Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia
a fost ridicată de Hu Kepao într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
plângeri formulate împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de acordare
a statutului de refugiat sau a unei forme de protecţie subsidiară.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale
din cauza lipsei de precizie şi claritate cu privire la riscul de a fi supus la
tratamente sau pedepse inumane ori degradante ca motiv de acordare a protecţiei
subsidiare, noţiunile folosite de textele de lege criticate fiind vagi şi
imprecise. Acestea permit interpretări eronate cu privire la natura şi
conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce este
contrar jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru
Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional
pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie
2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 26 alin. (1) şi alin.
(2) pct. 2 - Protecţia subsidiară: „(1) Protecţia subsidiară se poate acorda
cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru
recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive
temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în
ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în
sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu
doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante;".
In opinia autorul excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din
Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzic tortura şi pedepsele sau
tratamentele inumane ori degradante.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare
la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză
şi prin prisma unor critici similare. Prin mai multe decizii Curtea a reţinut
că textele de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului
fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că
prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se
adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma
solicitată de protecţie. Totodată, Curtea a reţinut că determinarea
circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar
fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi
aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează
obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale
organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale
instanţei de judecată.
In acest sens, pot fi menţionate, de exemplu, Decizia
nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente
noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată
cu acele prilejuri şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Hu Kepao în Dosarul nr.
10.185/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu