Decizia Nr.1035 din 29.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XIII şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Victoria Strat în Dosarul nr. 1.291/89/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.286D/2012. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.291/89/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XIII şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Excepţia a fost ridicată de Victoria Strat într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009, unul dintre motivele de recurs constituindu-l stabilirea căii de atac a recursului în cuprinsul sentinţei atacate, în temeiul textelor de lege criticate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele de lege criticate se aplică retroactiv raporturilor juridice născute anterior intrării lor în vigoare. Aceasta, deoarece sesizarea instanţelor judecătoreşti cu o cerere de chemare în judecată prin care se solicită acordarea unor despăgubiri civile în temeiul unei legi în vigoare are semnificaţia naşterii unui raport juridic de drept substanţial. Or, partea îşi manifestă voinţa de a beneficia de drepturile recunoscute de legea civilă în vigoare la momentul respectivei sesizări, iar nu sub imperiul unei legi intrate în vigoare ce modifică retroactiv căile de atac puse la dispoziţia acesteia. Totodată, persoana a cărei acţiune nu a fost soluţionată până la intrarea în vigoare a textelor de lege criticate va fi discriminată faţă de persoanele care au introdus în acelaşi timp acţiuni în justiţie şi care au fost soluţionate deja. Astfel, unele persoane vor avea acces atât la calea de atac a apelului, cât şi la cea a recursului, pe când altele vor avea acces numai la calea de atac a recursului. Delimitarea acestor categorii se face pe un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanelor, aspect sancţionat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, respectiv prin hotărârile din 13 iunie 1979, 27 mai 2003 şi 13 ianuarie 2009 pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, Crişan împotriva României şi Thorne împotriva Marii Britanii. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată întrucât textele de lege criticate nu retroactivează, fiind în vigoare la data pronunţării hotărârii. Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile pot exercita numai calea de atac prevăzută de lege prin dispoziţii imperative de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general, respectiv accelerarea judecării proceselor şi înlăturarea cauzelor care pot prelungi judecarea unui proces civil. Legea nr. 221/2009 se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată, părţi în procesele în care nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti până la data modificării legii prin suprimarea căii de atac a apelului. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale pentru considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.253 din 22 septembrie 2011. Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. XIII şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. În realitate, atât din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi din cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că textele de lege criticate sunt pct. 1 al art. XIII şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sub aspectul aplicării art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, introduse prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010, şi prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sub aspectul aplicării art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, care au următorul cuprins: – Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009: „Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.“;

– Art. XXVI din Legea nr. 202/2010: „Dispoziţiile [...] art. 4 alin. (6) [...] din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“Autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.253 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentală şi faţă de critici similare, reţinând, în esenţă, următoarele: 1. Prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, derogatorie de la normele procesuale civile de drept comun, ce înlocuieşte calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificării şi sporirii celerităţii soluţionării cauzelor ce privesc acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009. Aşa fiind, nu poate fi reţinută încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situaţii juridice diferite. 2. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă, accesul liber la justiţie neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii. Mai mult, Curtea observă că este vorba despre recursul devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispoziţiilor art. 299 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 3. Totodată, principiul liberului acces la justiţie trebuie corelat cu cel al egalităţii în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiţie să ţină cont de realităţile sociale inevitabil diferite. Astfel, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea a statuat că regula înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Victoria Strat în Dosarul nr. 1.291/89/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu