DECIZIE Nr.
1035 din 13 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin.
(7), art. 61 alin. (1), art. 71 alin. (1) lit. c), d) si e) din Legea nr.
275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare
in cursul procesului penal, precum si a dispozitiilor art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 813 din 28 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin. (7), art. 61 alin. (1),
art. 71 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de
Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 2.573/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4
Bucureşti.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei.
Având cuvântul, Alexandru Rădulescu solicită admiterea
excepţiei astfel cum a fost formulată, reiterând pe larg motivele expuse în
faţa instanţei de judecată. Depune concluzii scrise în sensul celor arătate.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 30 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
2.573/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4,
art. 5, art. 17, art. 38 alin.'(7), art. 61 alin. (1), art. 71 alin. (1) lit.
c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a
dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Alexandru
Rădulescu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele: art. 4 şi 5 din Legea nr.
275/2006 sunt neconstituţionale întrucât, datorită acestora, legea, în
ansamblul ei, „devine omisivă", încălcând astfel prevederile
constituţionale ale art. 1 privind statul român; protecţia martorului, prin
dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 275/2006, conduce la o discriminare,
deoarece, „per a contrario, partea vătămată nu beneficiază de nicio protecţie"; art. 38
alin. (7) din Legea nr. 275/2006 stabileşte o denumire greşită pentru calea de
atac pe care o reglementează, a cărei denumire corectă este „recurs"- în
consecinţă, „judecătoria soluţionează în complet de un judecător, ceea ce contravine raţiunii existenţei unei căi de
atac"; art. 61 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 încalcă prevederile
constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, precum şi pe cele
privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, deoarece penitenciarul nu achită contribuţia
de asigurări sociale, astfel încât deţinutul, deşi munceşte, este privat ilegal
de o pensie corespunzătoare vechimii în muncă şi, nefiind pensionat, acesta nu
beneficiază de asistenţă medicală „la vârsta bătrâneţii"; art. 71 alin.
(1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 încalcă dreptul la muncă şi
normele constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată,
întrucât deţinutul sancţionat disciplinar nu mai poate munci, cumpăra cele
necesare corespondenţei, nu poate primi vizita familiei. In ceea ce priveşte
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se susţine că încalcă art. 142 alin.
(1) din Legea fundamentală, referitor la rolul Curţii Constituţionale de garant
al supremaţiei Constituţiei, deoarece a fost interpretat în sensul că nu
permite Curţii „să discute neconstitutionalitatea determinată de omisiuni şi
neclarităţi ale legii".
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât niciunul dintre textele de lege criticate nu încalcă prevederile
constituţionale invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege
criticate nu contravin prevederilor invocate din Legea fundamentală.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile
legale ce fac obiectul acesteia nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin. (7), art. 61
alin. (1), art. 71 alin. (1)
lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textele
criticate din Legea nr. 275/2006 au următorul cuprins: -Art. 4: „(1) Se
interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la
tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
(2) Incălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte
potrivit legii penale.";
- Art. 5: „(1) In timpul
executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,
apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau alte temeiuri.
(2) Incălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte
potrivit legii penale.";
- Art. 17: „Administraţia
Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a
asigura, în condiţiile legii, protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare
de pericol şi ale martorului protejat care execută o pedeapsă privativă de
libertate sau este arestat preventiv.";
-Art. 38 alin. (7): „Impotriva
încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a
cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la
comunicarea încheierii.";
- Art. 61 alin. (1): „Veniturile realizate de
persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariate şi se impozitează
potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate
de persoanele fizice.";
- Art. 71: „(1) Sancţiunile
care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: [...]
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o
perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra
bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de
cel mult două luni;
e) suspendarea
dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;".
Prevederile criticate din Legea nr. 47/1992 au
următorul cuprins:
-Art. 2 alin. (3): „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului."
In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile
constituţionale ale art. 1 privind statul român, ale art. 16 privind egalitatea
în drepturi, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art.
34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 41 privind munca şi
protecţia socială a muncii, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale
art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
şi ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant
al supremaţiei Constituţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Criticile art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin. (7),
art. 61 alin. (1), art. 71 alin. (1) lit. c), d) şi e)
din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal sunt neîntemeiate.
Astfel, art. 4 şi 5 din Legea nr. 275/2006 nu aduc
nicio atingere prevederilor constituţionale referitoare la statul român şi nu
conţin nicio normă contrară principiului separaţiei puterilor în stat. Cât
priveşte critica referitoare la caracterul omisiv al reglementărilor
menţionate, aceasta nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii
Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată.
Art. 17 din Legea nr. 275/2006, care instituie reguli
privind protecţia martorilor care execută pedepse privative de libertate,
respectiv art. 61 alin. (1) din acelaşi act normativ, care reglementează plata
muncii prestate în regim de detenţie, se aplică în mod egal tuturor celor
aflaţi în ipoteza normelor criticate, fără discriminări pe criterii arbitrare,
şi, ca urmare, nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 din Constituţie. De
asemenea, nu se poate reţine încălcarea, prin art. 61 alin. (1) din Legea nr.
275/2006, a normelor constituţionale privind munca şi protecţia socială a
muncii, situaţia condamnatului aflat în executarea unei pedepse privative de
libertate fiind diferită de cea a salariatului aflat într-un raport de muncă.
Art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 este în
deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit
cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege". Susţinerea autorului excepţiei în
sensul că legiuitorul trebuia să folosească o altă denumire pentru calea de
atac pe care textul de lege menţionat o reglementează nu este de natură să
demonstreze, în vreun fel, neconstituţionalitatea acestuia.
Art. 71 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr.
275/2006 reglementează o serie de sancţiuni disciplinare în cazul săvârşirii
unor abateri de către persoanele condamnate şi nu sunt de natură să aducă
atingere, în vreun mod, prevederilor constituţionale invocate de autorul
excepţiei. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul art. 71 din
Legea nr. 275/2006, o serie de garanţii pentru persoana sancţionată
disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că „aplicarea
sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de
petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul
la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică".
II. Cu privire la art. 2 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, se susţine că este neconstituţional, întrucât nu
permite Curţii Constituţionale să cenzureze neconstituţionalitatea „determinată
de omisiuni şi neclarităţi ale legii". Contrar acestor susţineri, textul
de lege criticat dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) şi în
art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curţii de garant al
supremaţiei Constituţiei. In plus, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea
fundamentală, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât
modificarea sau completarea de către Curtea Constituţională a prevederilor
supuse controlului de constituţionalitate, în situaţia constatării unor
omisiuni de reglementare, ar însemna o ingerinţă în activitatea Parlamentului,
în contradicţie cu prevederile constituţionale menţionate.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin. (7), art. 61 alin. (1), art. 71 alin.
(1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a
dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Alexandru Rădulescu
în Dosarul nr. 2.573/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 13 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta