DECIZIE Nr.
1033 din 9 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin.
(1) si (2) pct. 2 si 3 si art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in
Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 757 din 10 noiembrie 2008
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, art. 26 alin. (1) şi alin. (2)
pct. 2 şi 3 şi art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România,
excepţie ridicată de Anmar Jumaah Mohammed Saleh Al-Saadi în Dosarul nr.
6.832/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ
si fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.150D/2008, având ca obiect aceeaşi excepţie, în Dosarul nr. 1.446D/2008, al
cărui obiect îl constituie excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, şi în Dosarul nr.
1.447D/2008, obiect al acestuia fiind excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 25, art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 3 şi art. 63 din aceeaşi
lege. Excepţiile au fost ridicate de Ammar Jumaah Mohammed Salih Mohammed
Salih, Mergia Daniel Teshome si Calan Huseyn în dosarele nr. 6.830/302/2007,
nr. 5.952/302/2007 şi, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde Mergia Daniel Teshome, autor
al excepţiei ce formează obiect al Dosarului nr. 1.446D/2008, lipsind ceilalţi
autori ai excepţiei, precum şi partea Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă doamna Israk
Ayalaw Lemenih, interpret de limba amharică.
Magistratul-asistent referă
asupra faptului că, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru
Imigrări a transmis Curţii note scrise prin care solicită respingerea excepţiei
ca neîntemeiată.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Autorul prezent şi
reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea
dosarelor nr. 1.150D/2008, nr. 1.446D/2008 şi nr. 1.447D/2008 la Dosarul nr. 986D/2008,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea
acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege
criticate sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 27 martie 2008, 18 februarie 2008,
26 mai 2008 si 21 februarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 6.832/302/2007,
nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 şi nr. 15.717/302/2006, Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23,
art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 şi art. 63 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţiile au fost ridicate
de Anmar Jumaah Mohammed Saleh Al-Saadi, Ammar Jumaah Mohammed Salih Mohammed
Salih, Mergia Daniel Teshome şi Calan Huseyn în cauze referitoare la obţinerea
statutului de refugiat.
In motivările excepţiilor de neconstituţionalitate se critică mai întâi lipsa de uniformitate
în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de persecuţie, precum şi existenţa
riscului de arbitrariu în ceea ce priveşte prezentarea de dovezi şi audierea
solicitantului de azil. Referitor la textul art. 63 din lege, se susţine că
îngrădeşte dreptul la apărare, întrucât lasă la aprecierea judecătorului
audierea solicitantului de azil, iar această restrângere a dreptului la apărare
nu este justificată de niciunul dintre criteriile prevăzute în mod limitativ la
art. 53 din Constituţie.
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (1) care
consacră universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, art. 11 alin. (2)
potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte
din dreptul intern, art. 18 alin. (2) potrivit căruia dreptul de azil se acordă
şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor
la care România este parte, art. 20 referitor la tratatele internaţionale
privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care statuează dreptul
de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen
rezonabil, art. 24 care garantează dreptul la apărare şi art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de
asemenea, următoarele prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6 referitor la dreptul la un proces
echitabil şi art. 9 paragraful 2 care garantează libertatea de a-şi manifesta
religia sau convingerile. In plus, sunt menţionate şi mai multe articole din
Convenţia privind Statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951:
art. 16 care statuează dreptul refugiaţilor de a sta în justiţie, art. 32
privind expulzarea refugiaţilor şi art. 33 care stabileşte condiţiile în care
expulzarea şi returnarea sunt interzise. In fine, mai este amintit şi art. 3
din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, articol care
prevede că niciun stat parte nu va expulza, nu va reîntoarce, nici nu va
extrăda o persoană către un alt stat în care există motive serioase de a crede
că acolo ea riscă să fie supusă la tortură.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ
şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23, art. 25 alin. (1),
art. 26 alin. (1) şi (2) pct.
2 şi 3 şi art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, al căror cuprins este următorul:
- Art. 23 - „Statutul de refugiat
(1) Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere,
cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi
persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau
apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care
nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări,
precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea
reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau,
datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul
străinilor care beneficiază de protecţie sau de asistenţă din partea unui
organism ori a unei instituţii a Naţiunilor Unite, alta decât înaltul
Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Atunci când această
protecţie sau asistenţă a încetat pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia
acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu
rezoluţiile relevante adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste
persoane vor beneficia de prevederile prezentei legi.".
- Art. 25 alin. (1): „Cauzele
de excludere de la recunoaşterea statutului de
refugiat
(1) Statutul de refugiat nu se recunoaşte
cetăţenilor străini şi apatrizilor cu privire la care există motive serioase să
se creadă că:
a) au comis o infracţiune contra păcii şi omenirii,
o crimă de război ori o altă infracţiune definită conform tratatelor
internaţionale relevante la care România este parte sau altui document
internaţional pe care România este obligată să îl respecte;
b) au comis o infracţiune gravă de drept comun în
afara României, înainte de a fi admişi pe teritoriul statului român;
c) au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi
principiilor aşa cum sunt ele enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din
Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;
d) au instigat sau au fost complici la săvârşirea
faptelor prevăzute la lit. a)-c).";
- Art. 26 - „Protecţia
subsidiară
(1)Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului
străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea
statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se
creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care
îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul
prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte
protecţia acelei ţări.
(2)Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante; sau
3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa
vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de
conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din
populaţia civilă.";
- Art. 63 - „Audierea
Instanţa poate dispune audierea solicitantului de
azil atunci când apreciază că aceasta este utilă soluţionării cauzei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că susţinerile autorilor excepţiei în legătură cu
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 122/2006, potrivit
cărora evaluarea elementului subiectiv în funcţie de reacţiile psihologice ale
persoanelor conduce la neuniformitatea interpretării noţiunii de persecuţie, nu
se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate, ci reprezintă
aserţiuni cu privire la modalităţi ipotetice de aplicare de către instanţele de
judecată a prevederilor de lege criticate. Apoi, „acordarea beneficiului
dubiului la stabilirea faptelor semnificative pe care solicitantul nu le poate
dovedi", pe care doi dintre autorii excepţiei o invocă în motivarea
acesteia, constituie un atribut exclusiv al instanţei de judecată, excedând
competenţei Curţii Constituţionale.
Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Curtea constată că legea amintită este rezultatul
armonizării legislaţiei naţionale cu prevederile aquis-ului comunitar în
domeniul azilului şi observă că textul de lege criticat nu face altceva decât
să transpună dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Directiva Consiliului Uniunii
Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare
la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe
sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat ori persoanele
care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la
conţinutul protecţiei acordate.
Cu privire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin.
(2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006, Curtea constată că acestea sunt în
deplină concordanţă cu documentele internaţionale invocate de autorii
excepţiei. De altfel, textele criticate reprezintă concretizarea în planul
legislaţiei naţionale a Recomandării Rec(2001)18 a Comitetului Miniştrilor
Consiliului Europei către statele membre privind protecţia subsidiară.
In fine, Curtea observă că asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 s-a mai pronunţat, prin prisma
aceloraşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale ca şi în prezenta cauză
şi analizând critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr.
439 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins
excepţia ca neîntemeiată, pentru motivele acolo reţinute. In cauza de faţă nu
au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei
jurisprudenţe, astfel că soluţia pronunţată cu acel prilej şi argumentele pe
care aceasta s-a sprijinit îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3 al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3
şi art. 63 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Anmar Jumaah Mohammed Saleh
Al-Saadi, Ammar Jumaah Mohammed
Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome şi Calan Huseyn în dosarele nr.
6.832/302/2007, nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 şi, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu