Decizia Nr.1025 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marilena Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ioan Brişc în Dosarul nr. 7.112/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.112/325/2009 Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.Excepţia a fost ridicată de Ioan Brişc într-o cauză penală în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât privează proprietarul acţiunilor la respectiva societate de exercitarea prerogativei de dispoziţie asupra bunului propriu.În condiţiile în care proprietarul societăţii comerciale a înţeles să folosească bunurile proprii societăţii, pretenţia pe care o poate avea cel ce se consideră prejudiciat este doar de natură civilă, şi nu penală. Astfel, stipularea acestei fapte ca fiind penală reprezintă o exagerare, încălcându-se dreptul de dispoziţie al proprietarului.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât textul legal apără tocmai dreptul de proprietate al societăţii comerciale care este o entitate distinctă, cu personalitate juridică proprie, având pe cale de consecinţă şi un patrimoniu.De asemenea, se au în vedere interesele celorlalţi asociaţi care pot fi prejudiciaţi de administratorii societăţii prin folosirea cu rea-credinţă a unor bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lor propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care au interese direct sau indirect.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Din examinarea motivelor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din data de 17 noiembrie 2004, care au următorul conţinut: „Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care: [...] 2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, în raport cu aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 200 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 martie 2008, şi Decizia nr. 929 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, prin care Curtea a statuat că normele criticate nu conţin nicio dispoziţie de natură să aducă atingere liberului acces al persoanelor la o activitate economică sau dreptului de proprietate.Astfel, Curtea a reţinut că reglementarea legală dedusă controlului de constituţionalitate a fost astfel concepută încât să ofere cadrul juridic favorabil protejării acestor interese împotriva actelor frauduloase comise de persoanele care deţin funcţii administrative, decizionale în cadrul societăţii. În această manieră, operatorul economic este pus la adăpost de riscul suportării daunelor rezultate în urma folosirii cu rea-credinţă, în scop contrar intereselor sale sau în folosul propriu, de către subiecţii de drept prevăzuţi în ipoteza normei a bunurilor aflate în patrimoniul propriu care nu se confundă cu patrimoniul acţionarilor ce deţin funcţiile sus-menţionate.Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia persoana care are calitatea de asociat al unei societăţi comerciale poate dispune de capitalul acesteia în virtutea dreptului său de proprietate asupra părţilor sociale sau a acţiunilor, după caz, apare ca neîntemeiată. În argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită, constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“.Conform acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, cum este cazul societăţilor comerciale, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ioan Brişc în Dosarul nr. 7.112/325/2009 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae