DECIZIE Nr.
102 din 14 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 4 1, art. 172
alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedura penala, a
dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor
art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 185 din 11 martie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 41 art.
172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură
penală, a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a dispoziţiilor
art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr.
1.627/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.
La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului
excepţiei, domnul avocat Romul Vonica.
Având cuvântul, acesta solicită admiterea excepţiei aşa
cum a fost formulată, dezvoltând considerentele cuprinse în concluziile scrise
depuse la dosarul instanţei.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveşte art. 171
alin. 1, 3 şi 41,
art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură
penală, precum şi art.87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi, ca inadmisibilă, în ceea
ce priveşte art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 iunie
2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.627/245/2007, Judecătoria laşi a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 171 alin. 1, 3 şi 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul
de procedură penală, a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi
art.185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele:
- dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 41 din Codul de procedură penală sunt
neconstituţionale, deoarece, în cauză, inculpatului nu i s-a asigurat un
apărător în timpul urmăririi penale, chiar dacă asistenţa juridică nu este
obligatorie, fiind cercetat în stare de libertate; de asemenea, majoritatea
declaraţiilor învinuitului şi martorilor, precum şi alte acte din dosar nu sunt
semnate de apărător, ceea ce echivalează, în opinia autorului excepţiei, cu
nerespectarea dreptului inculpatului de a fi asistat pe parcursul procesului
penal;
- dispoziţiile art. 172 alin. 2 din Codul de procedură
penală sunt neconstituţionale, deoarece exigenţele Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun să fie asigurată
asistenţa juridică a tuturor cetăţenilor cercetaţi sau judecaţi pentru faptele
săvârşite, indiferent dacă sunt arestaţi sau în stare
de libertate;
- dispoziţiile art. 174 alin. 2 din Codul de procedură
penală reprezintă o limitare nejustificată a dreptului la apărare, întrucât,
reprezentarea realizându-se în interesul învinuitului sau inculpatului, este
necesar ca aceasta să se poată face nu numai în faţa instanţei de judecată, ci
şi în faţa organelor de urmărire penală;
- dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură
penală sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc că se trimit copii de pe
rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de reţinere, nu şi celor aflaţi
în stare de libertate;
- art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă dreptul la integritate
fizică.
Judecătoria laşi apreciază
că excepţia este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu intră în
contradicţie cu principiile constituţionale, respectiv cu cele din actele
internaţionale invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, drepturile constituţionale
şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului invocate nefiind încălcate
prin normele criticate.
Avocatul Poporului consideră
că art. 171 alin. 1, 3 şi 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală
sunt constituţionale, întrucât instituirea de către legiuitor a obligaţiei
pentru organele judiciare de a aduce la cunoştinţă învinuitului sau
inculpatului dreptul de a fi asistat de apărător nu face decât să concretizeze
dreptul constituţional la apărare, cu deplina respectare a dreptului la un
proces echitabil. Prin reglementarea art. 264 alin. 4 din Codul de procedură
penală legiuitorul a urmărit tocmai evitarea unei discriminări, asigurând
posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza
apărarea, în condiţii cât mai apropiate de cele ale inculpatului aflat în stare
de libertate. In opinia Avocatului Poporului, este neîntemeiată şi critica de
neconstituţionalitate a art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002, iar, în ceea ce priveşte normele din regulamentul de aplicare a
acestei ordonanţe, criticate de autorul excepţiei, se apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este inadmisibilă, în raport de art. 29 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit
de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 41 art.
172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură
penală, dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi dispoziţiile
art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
Textele din Codul de procedură penală criticate au
următorul cuprins:
- art. 171 alin. 1, 3 şi 41: „Invinuitul sau inculpatul are dreptul
să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar
organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
[...]în cursul
judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea
prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
[...] Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă
apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea
unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu
asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar
ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască,
acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. In cursul judecăţii,
după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă
apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură
substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu
care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea
apărării.";
- art. 172 alin. 2: „Când asistenţa
juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa
apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.";
- art. 174 alin. 2: „In
cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului,
instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenţa învinuitului sau
inculpatului, dispune aducerea lui.";
- art. 264 alin. 4: „Dacă
rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat
verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi
cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate
inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."
Dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, au
următorul cuprins: „Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui
autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de
instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului
expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau
substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani."
Art.185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie
2006, are următorul cuprins: „Conducătorilor de vehicule li se recoltează
obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu
ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenţa în organism a
substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte
similare."
Se susţine că:
- art.171 alin. 1, 3 şi 41 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24
privind dreptul la apărare, raportate la cele ale art. 5 paragraful 3 şi art. 6
paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind drepturile persoanei arestate sau deţinute, respectiv
drepturile acuzatului, precum şi la cele ale art. 14 paragraful 3 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind garanţiile
la care are dreptul orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni;
- art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi
şi ale art. 24 privind dreptul la apărare;
- art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală
încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apărare;
- art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală
încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia
Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art.
131 alin. (3) privind funcţionarea parchetelor, şi ale art. 132 privind
statutul procurorilor;
- art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă art. 22 din Constituţie
privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, raportat la art.
2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la viaţă, respectiv interzicerea torturii, precum
şi la art. 1-5 din Protocolul nr. 6 la convenţie, privind abolirea pedepsei cu
moartea, şi la art. 1-3 din Protocolul nr. 13 adiţional la convenţie, privitor la abolirea pedepsei cu moartea.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Asupra criticilor de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală,
cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr.
7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din
Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de
procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al
inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al
judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest
drept. In anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se află în situaţii
deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură
penală, cazurile de asistenţă juridică obligatorie, atât în faza urmăririi
penale, cât şi în faza judecăţii, iar în alin. 3, cazurile pentru faza
judecăţii. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că dreptul la apărare nu poate
fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind
garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care
stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Intrucât Legea
fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă
juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta
din urmă se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare,
nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură
penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică
este obligatorie în toate cazurile. Totodată, prin Decizia nr. 533 din 13
octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963
din 31 octombrie 2005, Curtea a reţinut că dreptul la apărare, consacrat de
art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică
facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod
exclusiv de legiuitor. In cazurile în care legea impune asistenţa juridică
obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei
instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea
învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune
desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce
rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus
amintite sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte art.
171 alin. 1 şi 41,
precum şi art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, faţă de care au fost
formulate aceleaşi critici, constând în aceea că aceste texte de lege nu
asigură asistenţa juridică a inculpatului aflat în stare de libertate.
II. In ceea ce priveşte art. 174 alin. 2 din Codul
penal, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat în raport de o critică identică, constatând că art. 174 din Codul
penal, în ansamblul său, este constituţional. In acest sens este, de exemplu,
Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, ale cărei considerente sunt valabile şi în
prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine
schimbarea jurisprudenţei Curţii.
III. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, în raport de
aceleaşi critici, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 132 din
26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377
din 11 iulie 2001, şi prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002. Cu acele
prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea
a reţinut că textul de lege criticat, care prevede o procedură administrativă
de înaintare a dosarului la instanţa competentă după darea sau confirmarea
rechizitoriului, respectiv obligaţia procurorului de a înainta dosarul către
instanţa de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu,
nu creează inculpatului aflat în stare de deţinere o situaţie mai favorabilă
decât a celui aflat în stare de libertate. Astfel, dispoziţiile art. 264 alin.
4 din Codul de procedură penală nu numai că nu creează discriminări, ci,
dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea
inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apărarea în condiţii
cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. In
ceea ce priveşte dreptul la apărare al acestuia din urmă, Curtea a reţinut că
nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citaţie procedurală, el
are dreptul de a lua cunoştinţă oricând, direct sau prin apărător, de actul de
sesizare a instanţei şi îşi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele
prevăzute de lege. Pentru aceleaşi considerente s-a reţinut că este neîntemeiată
şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art.
6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul acuzatului de a fi informat în legătură cu natura
şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, respectiv de a dispune de timpul şi de
înlesnirile necesare pregătirii apărării. Intrucât nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât
şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea si în
prezenta cauză.
IV. Asupra constituţionalităţii normelor conţinute în
art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat cu prilejul analizării art. 79 alin. (4) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (forma anterioară republicării), în raport de
prevederile art. 22 din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Prin Decizia
nr. 493 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 961 din 31
octombrie 2005, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că art.
79 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitoare la
dreptul persoanei la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
V. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 185 alin. (3)
din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, se constată că, potrivit art.
146 lit. d) teza întâi din Constituţie, instanţa de contencios constituţional „hotărăşte
asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional „(...) decide
asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu
soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul
acestuia". Aşa fiind, hotărârile Guvernului şi regulamentele nu pot
constitui obiect al controlului de constituţionalitate, astfel că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, este inadmisibilă.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul
de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al
Judecătoriei Iaşi.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, excepţie ridicată de acelaşi autor în
acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie
2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta