DECIZIE Nr. 102 din 10 aprilie 2001
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
"Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 privind unele masuri
pentru intarirea disciplinei salariale si financiare in regiile autonome,
societatile si companiile nationale si in unele societati comerciale cu capital
majoritar de stat, in anul 2000", modificata si completata prin Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 117/2000
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 655 din 18 octombrie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Gabriela Ghita - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor "Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 privind
unele masuri pentru intarirea disciplinei salariale si financiare in regiile
autonome, societatile si companiile nationale si in unele societati comerciale
cu capital majoritar de stat, in anul 2000", modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000, exceptie ridicata de Federatia
Nationala a Sindicatelor din Electricitate "Univers" in Dosarul nr.
12.116/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 27 martie 2001 si au
fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp
pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 3 aprilie 2001 si
apoi la 5 aprilie 2001 si la 10 aprilie 2001.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 27 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 12.116/2000,
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor "Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 58/2000 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei
salariale si financiare in regiile autonome, societatile si companiile
nationale si in unele societati comerciale cu capital majoritar de stat, in
anul 2000", modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 117/2000, exceptie ridicata de Federatia Nationala a
Sindicatelor din Electricitate "Univers". Exceptia a fost ridicata
intr-o cauza avand ca obiect judecarea actiunii formulate de autorul exceptiei
impotriva Companiei Nationale de Electricitate - S.A. din Bucuresti.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000, modificata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 117/2000, contravin dispozitiilor constitutionale ale
art. 15 alin. (2) cu privire la caracterul neretroactiv al legii, ale art. 16
alin. (1) care reglementeaza egalitatea in drepturi, ale art. 20 alin. (2) cu
privire la prioritatea reglementarilor internationale, ale art. 38 alin. (5)
care garanteaza dreptul la negocieri colective in materie de munca si ale art.
72 alin. (1) privind categoriile de legi adoptate de Parlament.
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimandu-si opinia, constata ca
autorul exceptiei de neconstitutionalitate critica prevederile Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 58/2000, modificata prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 117/2000, deoarece incalca dispozitiile art. 117 alin. (4) din
Constitutie, care se refera la fortele armate, neavand astfel legatura cu
obiectul cauzei.
In ceea ce priveste celelalte sustineri ale autorului exceptiei, instanta
de judecata nu isi precizeaza opinia.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei
ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia este
neintemeiata, intrucat prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor
art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 38 alin. (5) si
ale art. 72 alin. (1) din Constitutie. Totodata se considera ca prevederile
art. 10 din ordonanta criticata nu contravin dispozitiilor constitutionale,
intrucat se refera numai la modul de acordare a salariilor de baza si a
celorlalte drepturi salariale, stabilite pentru salariatii cu functii de
conducere, fara sa vizeze si modul de acordare a salariilor de baza si a
celorlalte drepturi salariale pentru personalul cu functii de executie. Conform
acestor prevederi legale, salariile de baza lunare ale persoanelor cu functii
de conducere se vor acorda integral numai daca programele de reducere a
arieratelor sunt indeplinite.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile
"Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 privind unele masuri
pentru intarirea disciplinei salariale si financiare in regiile autonome,
societatile si companiile nationale si in unele societati comerciale cu capital
majoritar de stat, in anul 2000", publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 229 din 24 mai 2000, modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 303 din 4 iulie 2000. Prin aceste dispozitii legale
au fost instituite masuri economico-financiare pentru regiile autonome,
societatile comerciale, companiile nationale si societatile comerciale la care
statul este actionar majoritar, masuri menite sa asigure reducerea creantelor
si arieratelor in economie, sa rentabilizeze activitatea economica a acestora
si sa intareasca disciplina salariala.
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera, prin notele scrise
depuse la dosar, ca aceste prevederi legale contravin dispozitiilor
constitutionale cuprinse in: art. 15 alin. (2), in sensul ca se aplica retroactiv;
art. 16 alin. (1), intrucat se aplica doar unor categorii de salariati; art. 38
alin. (5), intrucat este incalcat dreptul la negociere; art. 20 alin. (2),
fiind incalcate prevederile din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii
nr. 154/1981 privind negocierea colectiva; si art. 72 alin. (1), in sensul ca
prin ordonanta s-a reglementat in domeniul legii organice, ceea ce este de
competenta Parlamentului.
Analizand aceste sustineri, Curtea constata ca Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 58/2000, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 117/2000, este un act normativ cu termen, astfel cum rezulta din
art. 1 din ordonanta, potrivit caruia: "Prezenta ordonanta de urgenta se
aplica cu caracter temporar, pana la data de 31 decembrie 2000, regiilor
autonome, societatilor si companiilor nationale, precum si societatilor
comerciale la care statul este actionar majoritar, prevazute in anexele nr. 1
si 2, denumite in continuare agenti economici, in scopul reducerii creantelor
si arieratelor in economie, rentabilizarii activitatii economice si intaririi
disciplinei salariale."
In aceste conditii Curtea constata ca, desi la data la care a fost ridicata
exceptia de neconstitutionalitate ordonanta era in vigoare, aceasta si-a
incetat aplicarea la data de 31 decembrie 2000.
Intrucat Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte exclusiv
asupra unei prevederi dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, in conformitate cu
dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata (potrivit
carora "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata
instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau
ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare,
de care depinde solutionarea cauzei"), exceptia urmeaza sa fie respinsa,
deoarece a devenit inadmisibila, textul criticat nemaifiind in vigoare.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor "Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 privind
unele masuri pentru intarirea disciplinei salariale si financiare in regiile
autonome, societatile si companiile nationale si in unele societati comerciale
cu capital majoritar de stat, in anul 2000", modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000, exceptie ridicata de Federatia
Nationala a Sindicatelor din Electricitate "Univers" in Dosarul nr.
12.116/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 10 aprilie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
OPINIE SEPARATA
Sunt de acord cu solutia de neadmitere a exceptiei de neconstitutionalitate
a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000, modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000.
Cu toate acestea, consider ca temeiul respingerii nu trebuia sa fie
inadmisibilitatea, ci ar fi trebuit sa fie netemeinicia motivelor de
neconstitutionalitate invocate prin exceptie. In speta, Curtea Constitutionala,
desi - in mod corect - nu a admis exceptia de neconstitutionalitate, nu a
procedat la controlul constitutionalitatii normelor juridice criticate de catre
autorul exceptiei, retinand - in mod incorect - ca efectuarea acestui control
de constitutionalitate ar fi devenit inadmisibila (cu motivarea ca, la data
pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, actul normativ criticat nu se mai
afla in vigoare).
Ceea ce desparte decizia pronuntata cu majoritate de voturi de continutul
prezentei opinii separate nu constituie o marunta problema de natura
procedurala ori de tehnica a redactarii dispozitivului unei decizii si nici
macar o problema de interpretare intr-un fel sau altul a unor dispozitii legale
(si anume, a dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata), ci reflecta
conceptii diferite cu privire la fundamentul si finalitatea controlului
constitutionalitatii exercitat, conform art. 144 lit. c) din Constitutie, pe
calea solutionarii unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate in fata
instantei judecatoresti.
I.1. In speta, astfel cum rezulta din actele dosarului, exceptia de
neconstitutionalitate a fost ridicata de catre autorul acesteia la termenul din
23 iunie 2000, in cadrul unui litigiu aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1
Bucuresti. Amanand deliberarea asupra acestei cereri, instanta judecatoreasca a
pronuntat Incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale la data de 27 iulie
2000. Dupa redactarea acestei Incheieri si desfasurarea operatiunilor administrative
de transmitere a dosarului cauzei, acesta a fost inregistrat la aceasta Curte
la 18 septembrie 2000. Ca urmare a desfasurarii procedurilor legale si
regulamentare in cadrul Curtii Constitutionale, sedinta publica de solutionare
a exceptiei de neconstitutionalitate s-a desfasurat la 27 martie 2001, iar -
dupa amanarea succesiva a pronuntarii (pentru 3 aprilie si 5 aprilie 2001) -
decizia a fost emisa la 10 aprilie 2001.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie un act normativ cu
caracter temporar ("cu termen"), si anume "Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 58/2000 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei
salariale si financiare in regiile autonome, societatile si companiile
nationale si in unele societati comerciale cu capital majoritar de stat, in
anul 2000" (modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 117/2000). Acest act normativ a intrat in vigoare la data
publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei (24 mai 2000) si a iesit din vigoare
la sfarsitul zilei de 31 decembrie 2000 (conform tezei intai din art. 1,
potrivit careia: "Prezenta ordonanta de urgenta se aplica cu caracter
temporar, pana la data de 31 decembrie 2000 [...]."
Din cele de mai sus rezulta ca in decursul perioadei de timp in care acest
act normativ s-a aflat in vigoare au fost realizate urmatoarele acte
procedurale: introducerea actiunii in justitie de catre reclamant; formularea
de catre acesta a exceptiei de neconstitutionalitate; pronuntarea de catre
instanta judecatoreasca a Incheierii de sesizare a Curtii Constitutionale;
inregistrarea dosarului cauzei la Curtea Constitutionala. Pe de alta parte,
urmatoarele proceduri juridice s-au desfasurat dupa iesirea din vigoare a
actului normativ criticat: sedinta publica de solutionare de catre Curtea
Constitutionala a exceptiei de neconstitutionalitate; pronuntarea deciziei
Curtii Constitutionale.
Prin decizia la care se refera prezenta opinie separata, s-a considerat,
implicit, ca, daca aceste ultime doua proceduri s-ar fi realizat cu mai multa
celeritate, si anume anterior datei de 1 ianuarie 2001, Curtea Constitutionala
nu ar mai fi pronuntat o solutie de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca devenita inadmisibila, ci ar fi procedat la efectuarea
propriu-zisa a controlului de constitutionalitate (prin analizarea fondului, a
substantei exceptiei), pronuntand, dupa caz, o decizie de admitere sau o
decizie de respingere ("pe fond").
I.2. O asemenea consecinta aleatorie este prin ea insasi inacceptabila, fiind
de natura sa deplaseze controlul constitutionalitatii legilor in domeniul
anecdotic.
I.3. Observatia imediat anterioara - oricat de simpla si evidenta se
prezinta - nu pare insa a fi fost suficienta pentru impunerea abordarii
continute in prezenta opinie separata, ceea ce face necesara dezvoltarea si a
altor argumente. Avand in vedere specificul demonstratiei juridice in cadrul
unei opinii separate, diferita de demonstratia juridica proprie cercetarii
stiintifice juridice, in cele ce urmeaza vor fi infatisate, dintre multiplele
argumente posibile, numai cateva. Ramane ca, eventual, doctrina sa le
infatiseze si pe celelalte.
I.4. Astfel, trebuie observat ca nu este conform realitatii ca ar exista
vreun argument de text care sa intemeieze solutia pronuntata cu majoritate de
voturi. Textul legal invocat in considerentele deciziei este art. 23 alin. (1)
si, mai precis, portiunea subliniata din cadrul acestuia: "Curtea
Constitutionala se pronunta asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti
privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii
dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea
cauzei." (Aceasta redactare a art. 23 alin. (1) a fost conferita ca urmare
a modificarii Legii nr. 47/1992 prin Legea nr. 138/1997, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997; anterior acestei
modificari, dispozitiile art. 23 alin. (1) aveau urmatoarea redactare:
"Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata
instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a
ordonantelor.") Din lectura textului se poate lesne observa ca legiuitorul
nu a dispus ca stabilirea faptului daca legea controlata este ori nu este in
vigoare sa se faca prin luarea in consideratie a momentului pronuntarii
deciziei Curtii Constitutionale. Este adevarat ca propozitia utilizeaza verbul
"se pronunta", dar aceasta utilizare este fireasca si inevitabila si,
de altfel, recurgerea la orice alt verb sinonim (de exemplu, verbul "a
hotari" sau verbul "a decide") nu ar fi determinat, sub acest
aspect, concluzii diferite; de aceea este criticabila legarea de efecte
juridice de utilizarea - fireasca - a acestui verb, iar nu a altuia.
Asadar, trebuie sa se constate ca dispozitiile art. 23 alin. (1) se
marginesc sa prevada ca nu se poate efectua controlul de constitutionalitate
decat asupra unei legi "in vigoare", lasand nereglementata problema -
distincta - a momentului la care legea controlata trebuie sa (mai) fie in
vigoare pentru ca sa fie admisibila realizarea pe fond a controlului de
constitutionalitate.
Aceasta din urma problema urmeaza, de aceea, sa fie solutionata prin
recurgerea la alte texte legale si/sau principii juridice.
I.5. In aceasta ordine de idei analiza juridica releva ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este altceva decat un incident aparut pe parcursul
desfasurarii procesului in fata unei instante judecatoresti. Trebuie recunoscut
ca, oricat de importanta este activitatea Curtii Constitutionale, solutionarea
de catre aceasta a exceptiei de neconstitutionalitate reprezinta, totusi, un
aspect secundar fata de activitatea desfasurata de instanta de judecata pentru
solutionarea litigiului (fie ca aceasta instanta este insasi Curtea Suprema de
Justitie, fie - chiar si atunci - cand este vorba despre una dintre
judecatoriile din teritoriu). Desigur ca, datorita efectelor erga omnes ale
deciziilor Curtii Constitutionale pronuntate in baza art. 144 lit. c) din
Constitutie, solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate prezinta
interes general, iar nu numai pentru speta in cadrul careia exceptia a fost
ridicata si, cu toate acestea, nu trebuie nici un moment uitata originea
exceptiei de neconstitutionalitate, origine care ii imprima acesteia un
caracter de activitate secundara, subordonata finalitatii principale pentru
care se desfasoara, in fata instantei judecatoresti, procedurile judiciare:
solutionarea litigiului. De aceea este de principiu ca sesizarea Curtii
Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate se face, in primul rand,
in vederea solutionarii litigiului insusi.
Acest principiu este insa negat prin decizia la care se refera prezenta
opinie separata. In speta, decizia de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca devenita inadmisibila nu contribuie in nici un fel la
solutionarea de catre instanta judecatoreasca a litigiului in cadrul caruia a
fost ridicata aceasta exceptie.
Sub acest aspect este incontestabil ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 58/2000 sunt relevante pentru solutionarea litigiului in cadrul
caruia autorul exceptiei are calitatea de reclamant si, de aceea, este necesar
ca instanta judecatoreasca sa cunoasca daca acestea au caracter constitutional
(caz in care urmeaza sa le aplice) ori, dimpotriva, sunt neconstitutionale (caz
in care nu le va aplica) - solutia litigiului fiind diferita in consecinta.
In prezenta deciziei de constatare a inadmisibilitatii exceptiei de
neconstitutionalitate, cum va trebui oare sa procedeze judecatorul litigiului,
care - sub sanctiunea denegarii de dreptate - are obligatia de a pronunta o
hotarare judecatoreasca, prin care sa finalizeze litigiul? Acesta va avea de
ales intre doua alternative, la fel de periculoase. Astfel, intr-o prima alternativa,
judecatorul cauzei va da curs principiului prezumtiei de constitutionalitate a
actelor normative adoptate de organele statului in limita competentelor
acestora si, in consecinta, va face aplicarea in proces a acelui act normativ
(lege sau ordonanta a Guvernului), chiar daca - in realitate - este vorba
despre un act normativ neconstitutional. Intr-o a doua alternativa, judecatorul
cauzei va proceda el insusi - in locul Curtii Constitutionale - la realizarea
controlului de constitutionalitate si va aplica sau nu legea ori ordonanta
Guvernului, dupa cum o va considera ca fiind sau ca nefiind constitutionala.
Daca judecatorul va selecta cea dintai alternativa, atunci exista pericolul
pronuntarii unei hotarari judecatoresti care nesocoteste principiul suprematiei
Constitutiei, statuat de art. 51 din legea suprema; iar daca va fi selectata
cea de-a doua alternativa, atunci se ajunge la incalcarea art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale:
"Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie
constitutionala in Romania."
Inutil sa reamintesc, in acest context, ca punerea judecatorului cauzei in
fata unor asemenea periculoase alternative este aleatorie, dupa cum exceptia de
neconstitutionalitate a fost ridicata si solutionata mai rapid (pana la
momentul iesirii din vigoare a acelei legi) sau mai putin rapid (precum in
speta), in raport cu diversi factori obiectivi ori subiectivi.
I.6. In vederea evitarii neintelegerii unora dintre aspectele avute in
vedere supra, imediat anterior, la pct. 5 al prezentei opinii separate, doresc
sa subliniez ca nu intotdeauna faptul ca o anumita lege nu mai este in vigoare
la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti determina consecinta
neaplicarii acelei legi de catre acea instanta judecatoreasca. Mai mult decat
atat, exista cazuri cand instanta trebuie sa aplice o lege care nu mai era in
vigoare nici macar la momentul introducerii actiunii de catre reclamant.
De exemplu, atunci cand solutioneaza cu litigiu succesoral, instanta va
trebui sa analizeze valabilitatea testamentului in raport cu legea in vigoare
la momentul intocmirii acestuia - si aceasta chiar daca acea lege nu mai este
in vigoare la momentul introducerii actiunii. La fel, daca, de exemplu,
instanta se pronunta in anul 2001 asupra unui litigiu referitor la cuantumul
salariului cuvenit unei persoane pentru, spre pilda, una sau mai multe dintre
lunile anului 2000, instanta va trebui sa aplice reglementarile relevante
aflate in vigoare in anul 2000, chiar daca acele reglementari nu mai sunt in
vigoare la momentul solutionarii litigiului (orice asemanare a acestui din urma
exemplu cu situatia din speta nu este deloc intamplatoare).
I.7. In conditiile in care, asa cum s-a demonstrat (a se vedea supra, pct.
4), nu exista nici un text legal care sa impuna Curtii Constitutionale sa
raporteze existenta in vigoare a unei legi la momentul pronuntarii deciziei de
catre Curte, urmeaza ca identificarea acestui moment sa fie efectuata prin
rationamente juridice.
In cadrul unui asemenea demers rational, doua texte normative sunt
fundamentale, dupa cum urmeaza:
- art. 51 din Constitutie: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei
sale si a legilor este obligatorie.";
- art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale: "Scopul Curtii Constitutionale este
garantarea suprematiei Constitutiei."
Corelarea acestor doua texte atrage concluzia ca este rolul fundamental al
Curtii Constitutionale de a determina, prin solutiile sale, realizarea
controlului de constitutionalitate in cat mai multe cazuri, iar nu inlaturarea
din posibila sa competenta a unor categorii de sesizari de
neconstitutionalitate. Cata vreme nu exista texte constitutionale ori legale clare
care sa instituie inadmisibilitatea unor cereri, Curtea Constitutionala are
obligatia de a se considera corect sesizata si sa procedeze la realizarea
efectiva a controlului de constitutionalitate. In acest scop, Curtea trebuie sa
tina seama si de dispozitiile art. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, potrivit carora: "(1)
Competenta Curtii Constitutionale este cea stabilita prin Constitutie.
(2) Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra
competentei sale. Ea hotaraste in cazurile expres si limitativ prevazute in
art. 144 din Constitutie.
(3) Competenta Curtii Constitutionale, stabilita potrivit alin. (2), nu
poate fi contestata de nici o autoritate publica."
De altfel, asa cum aratam si cu alt prilej (a se vedea opinia separata -
semnata impreuna cu alti trei judecatori - la Decizia Curtii Constitutionale
nr. 34 din 4 martie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 317 din 2 iulie 1999), <<Spre deosebire de alte sisteme
constitutionale, art. 144 lit. c) din Constitutie nu recunoaste persoanelor -
fizice ori juridice - dreptul de a aduce direct in fata Curtii Constitutionale
problema caracterului neconstitutional al unei dispozitii legale, impunand ca
acestea sa porneasca un proces in fata instantelor judecatoresti, pentru ca,
ulterior, in cadrul acelui proces, sa ridice exceptia de neconstitutionalitate,
care va fi solutionata de catre Curtea Constitutionala. In consecinta,
controlul constitutionalitatii legilor, dupa promulgarea acestora, se
realizeaza intr-un numar relativ mic de cazuri. De aceea, introducerea unor
restrictii suplimentare pe traseul supunerii dispozitiilor legale controlului
de constitutionalitate nu este in concordanta cu spiritul prevederilor art. 51
din Constitutie ("Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a
legilor este obligatorie"), atunci cand aceste restrictii nu se intemeiaza
pe utilizarea tuturor metodelor de interpretare, ci doar pe interpretarea
literala a textelor referitoare la procedura controlului constitutionalitatii.
Este, fara indoiala, in interesul general ca in fata Curtii Constitutionale sa
fie trimise cat mai multe exceptii de neconstitutionalitate, in vederea
clarificarii caracterului constitutional ori neconstitutional al legilor in
vigoare. Aceasta este una dintre caile prin care se justifica existenta Curtii
Constitutionale. Iar aceasta unica autoritate de jurisdictie constitutionala
are ea insasi obligatia ca, in vederea atingerii scopului sau ("garantarea
suprematiei Constitutiei", potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr.
47/1992), sa contribuie, prin deciziile pronuntate, la facilitarea sesizarii
sale de catre cei interesati - inclusiv, atunci cand este necesar sa se recurga
la interpretare, prin interpretarea in acest sens a dispozitiilor legale
referitoare la jurisdictia constitutionala.>>
I.8. Fata de cele de mai sus rezulta ca, din pacate, o decizie de genul
celei la care se refera prezenta opinie separata echivaleaza cu denegarea de dreptate.
I.9. Se sustine uneori ca efectuarea controlului de neconstitutionalitate
asupra unei legi sau ordonante care nu mai este in vigoare la momentul
pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale ar conferi acelei decizii a Curtii
un caracter retroactiv, ceea ce contravine dispozitiilor art. 145 alin. (2)
fraza intai teza a doua din Constitutie: "Deciziile Curtii Constitutionale
[...] au putere numai pentru viitor."
Acest argument nu poate fi acceptat.
Astfel, este de observat ca acest argument utilizeaza un fals concept de
"retroactivitate", considerandu-se ca decizia Curtii Constitutionale
nu isi produce efectele "pentru viitor" (astfel cum impune textul
mentionat din Legea fundamentala), ci "pentru trecut", fiindca - se
sustine - o asemenea decizie statueaza daca legea sau ordonanta controlata era
ori nu era constitutionala la un moment anterior celui la care aceasta decizie
este pronuntata (de exemplu, in raport, dupa caz, cu momentul introducerii
actiunii la instanta judecatoreasca ori cu acela al sesizarii Curtii prin
incheierea pronuntata de instanta judecatoreasca).
In realitate, caracterul neretroactiv al unei asemenea decizii a Curtii
Constitutionale este incontestabil, pur si simplu deoarece aceasta - la fel ca
si orice alta decizie a Curtii - isi produce efectele "pentru
viitor", asadar de la momentul pronuntarii sale, din acel moment
considerandu-se ca legea ori ordonanta controlata este neconstitutionala, cu
consecinta ca din acel moment in continuare (iar nu de la momentul - anterior -
avut in vedere pentru realizarea controlului de constitutionalitate) acea lege
sau ordonanta nu isi va mai produce efectele. Cu alte cuvinte, in toate
litigiile solutionate ulterior pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale
legea sau ordonanta declarata neconstitutionala nu se va mai putea aplica.
I.10. Se poate afirma ca, pana la urma, intreaga problematica ce face
obiectul primei parti a acestei opinii separate se reduce la urmatoarele doua
intrebari:
- Cui dauneaza ca, pe baza unei interpretari teleologice si sistematice, in
opozitie cu simpla interpretare literala, Curtea Constitutionala sa efectueze
controlul de constitutionalitate si asupra legilor ori ordonantelor care, pe
parcursul desfasurarii procedurilor in fata acesteia, au iesit din vigoare, dar
raman aplicabile pentru solutionarea litigiului de catre instanta
judecatoreasca?
- Care este interesul legitim pentru care Curtea Constitutionala sa nu
poata solutiona pe fond o astfel de exceptie de neconstitutionalitate, spre a
se clarifica daca acea lege este ori nu constitutionala, in loc de a nu se
intra in fondul problemei si de a se respinge exceptia ca inadmisibila, prin
formalism excesiv?
In ceea ce ma priveste, nu am putut identifica raspunsuri satisfacatoare la
aceste intrebari.
II.1. A rezultat din cele de mai sus ca, in speta, Curtea Constitutionala
trebuia sa procedeze la realizarea efectiva a controlului constitutionalitatii
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 (modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000), spre a constata daca aceasta
incalca ori nu incalca dispozitiile Constitutiei. Asa fiind, devine necesar ca,
in cele ce urmeaza, sa se realizeze acest control "de fond"
("substantial") al mentionatului act normativ.
II.2. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia
arata, in esenta, ca prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2000
(modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2000)
contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), referitoare la
caracterul neretroactiv al legii, celor ale art. 16 alin. (1), referitoare la
egalitatea in drepturi a cetatenilor, celor ale art. 20 alin. (2), referitoare
la prioritatea reglementarilor internationale, celor ale art. 38 alin. (5),
care garanteaza dreptul la negocieri colective in materie de munca, precum si
celor ale art. 72 alin. (2) lit. l), privind categoriile de legi adoptate de
Parlament.
II.3. Din examinarea exceptiei de neconstitutionalitate invocate, precum si
a actelor si lucrarilor dosarului instantei judecatoresti rezulta ca autorii
exceptiei critica numai dispozitiile referitoare la disciplina salariala.
Aceste dispozitii legale reglementeaza - prin art. 6 - dimensiunea fondului de
salarii in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2000 al agentilor
economici in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art. 28 alin. (1), (2) si (4)
din Legea bugetului de stat pe anul 2000, precum si - prin art. 10 - modul de
acordare a salariilor de baza si a celorlalte drepturi salariale pentru
salariatii cu functii de conducere (director, director executiv si conducatorii
compartimentelor organizatorice), ce au atributii privind indeplinirea
programelor de reducere a costurilor, arieratelor si creantelor.
II.4. Nici una dintre aceste dispozitii legale nu are caracter retroactiv,
urmand a se aplica pentru viitor, astfel incat critica referitoare la
incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) este
neintemeiata.
II.5. Tot astfel este neintemeiata si critica privind incalcarea
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea
cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, sub cuvant ca
dispozitiile art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2000 (dispozitii
conform carora salariile de baza lunare ale persoanelor cu functii de conducere
se vor acorda integral numai daca programele de reducere a arieratelor sunt
indeplinite, in caz contrar urmand a se diminua proportional) ar institui o
inegalitate intre salariatii cu functii de conducere si ceilalti salariati ai
agentilor economici. Intr-adevar, astfel cum rezulta din jurisprudenta
constanta a Curtii Constitutionale, principiul egalitatii nu are semnificatia
uniformitatii, ci presupune un tratament juridic diferentiat pentru persoane
aflate in situatii juridice diferite.
II.6. Invocand dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutie (potrivit
carora: "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale"), autorii exceptiei
de neconstitutionalitate au in vedere, in mod concret, faptul ca suspendarea,
prin actul normativ criticat ca fiind neconstitutional, a unor clauze din
contractele colective de munca "[...] incalca prevederile din Conventia
O.I.M. nr. 98/1949, privind dreptul de organizare si negociere colectiva si
conventia O.I.M. nr. 154/1981 privind negocierea colectiva, ratificate de
Romania, care este obligata sa le respecte". In realitate, analiza
continutului "Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 98/1949
privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere
colectiva" (ratificata prin Decretul nr. 352/1958, publicat in Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 34 din 29 august 1958), precum si a continutului
"Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind
promovarea negocierii colective" (ratificata prin Legea nr. 112/1992,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie
1992) releva ca prin dispozitiile legale supuse controlului de
neconstitutionalitate nu se contravine acestor acte internationale la care
Romania este parte.
II.7. O alta critica de neconstitutionalitate vizeaza incalcarea
dispozitiilor art. 38 alin. (5) din Constitutie (potrivit carora: "Dreptul
la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al
conventiilor colective sunt garantate"), intrucat prin prevederile legale
criticate sunt suspendate unele clauze cuprinse in contractele colective de
munca.
Si aceasta critica este neintemeiata, fiind evident ca prin art. 38 alin.
(5) al Legii fundamentale s-a garantat caracterul obligatoriu al conventiilor
colective de munca intre partile care le-au incheiat (precum si fata de
subiectele de drept asimilate partilor semnatare ale acestor conventii), iar nu
si in raport cu statul. Intr-adevar, este evident ca statul are dreptul
constitutional de a emite reglementari juridice in domeniile ce fac obiectul
conventiilor colective de munca, reglementari juridice care sunt opozabile
subiectelor de drept carora le sunt aplicabile conventiile colective de munca -
si anume, atat la momentul negocierii si al incheierii acestora, cat si pe
parcursul executarii lor; altfel, ar insemna ca materiile ce fac obiectul
conventiilor colective de munca exced domeniului de legiferare statala si raman
supuse vointei semnatarilor conventiilor colective de munca. De altfel,
potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de
munca, republicata, caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca
este recunoscut numai daca acestea sunt incheiate cu respectarea dispozitiilor
legale in vigoare.
II.8. Cat priveste sustinerea referitoare la incalcarea prevederilor
constitutionale ale art. 72 alin. (2) lit. l), potrivit carora "regimul
general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala" se
reglementeaza prin lege organica, si aceasta critica este neintemeiata, cata
vreme dispozitiile actului normativ supus controlului de constitutionalitate nu
instituie un regim juridic general in materie, ceea ce - printre altele -
rezulta din art. 20 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
58/2000, potrivit carora: "Dispozitiile Legii nr. 130/1996 privind
contractul colectiv de munca, republicata, sunt si raman in vigoare."
III. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept.
De aceea, considerentele si dispozitivul deciziei la care se refera prezenta opinie
separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre
majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) sunt singurele care produc
efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din
Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate
constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea
independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun
efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei
judecatoresti sau in privinta neconstitutionalitatii prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 58/2000, modificata si completata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 117/2000. Orice decizie a Curtii Constitutionale este
obligatorie "erga omnes", in masura in care a fost pronuntata cu
votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Nu exista
grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu
numarul de voturi exprimat pentru solutia pronuntata. De aceea, autoritatile si
institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea
voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor
ce formeaza completul de judecata.
Lucian Mihai,
presedintele Curtii Constitutionale