DECIZIE Nr.
1008 din 7 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 si art. 27 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 777 din 20 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 şi art. 27 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Cristina Niţescu în Dosarul nr.
12.726/299/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează asupra cererii de
amânare a judecăţii formulate de partea Maria Igiescu, întrucât, fiind bolnavă,
nu se poate prezenta la acest termen. Nu depune
certificat medical în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării
unui nou termen de judecată, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 156
din Codul de procedură civilă.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de partea Maria Igiescu, nefiind întrunite condiţiile cerute
de art. 156 din Codul de procedură civilă.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 12.726/299/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 şi
art. 27 din Codul de procedură civilă,excepţie
ridicată de Ana Cristina Niţescu într-o cauză având ca obiect recuzarea
completului de judecată.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 25 şi art. 27 din Codul de
procedură civilă, care nu prevăd pentru judecători nicio sancţiune „în cazul
neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de lege", contravin art. 16 şi 21 din
Constituţie, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 10 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului. Se încalcă astfel dreptul părţilor la un
proces echitabil, precum şi „dreptul la tratament egal în procesele civile."
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură civilă nu
încalcă textele constituţionale şi convenţionale menţionate.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură civilă. Art.
25 din acest cod prevede că „Judecătorul care ştie că există un motiv de
recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la
judecarea pricinii", iar art. 27 din acesta stabileşte cazurile în care judecătorul
poate fi recuzat.
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 care consacră „Egalitatea în drepturi" şi ale
art. 21 cu privire la „Accesul liber la justiţie". Se invocă şi art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
In esenţă, în opinia autorului excepţiei, art. 25 şi
art. 27 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât nu
stabilesc pentru judecători „nicio sancţiune în cazul neîndeplinirii obligaţiei
prevăzute de lege". Or, lipsa de reglementare nu intră în competenţa de
soluţionare a Curţii Constituţionale, ale cărei atribuţii sunt stabilite prin
Constituţie şi legea sa de organizare si funcţionare.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Ana Cristina Niţescu în Dosarul nr. 12.726/299/2005 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu