DECIZIE Nr.
1002 din 6 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr.
18/1991
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 801 din 23 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr.
18/1991, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Timiş - Secţia civilă în
dosarele nr. 57/325/2006,4.097/325/2006, 11.120/325/2006,11.462/325/2006, 12.171/325/2006, 12.494/325/2006, 12.585/325/2006, 12.587/325/2006,
12.723/325/2006, 420/295/2007, 421/295/2007,
2.800/325/2007, 3.076/325/2007, 3.347/325/2007, 3.996/325/2007 şi
5.383/230/2007.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
30 septembrie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când,
având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data
de 6 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele: Prin încheierile din 30 mai 2007, pronunţate în dosarele nr.
4.097/325/2006, 12.494/325/2006 şi 12.587/325/2006, prin încheierile din 27
iunie 2007, pronunţate în dosarele nr. 12.723/325/2006 şi 3.076/325/2007, prin
încheierile din 18 iulie
2007, pronunţate în dosarele nr. 11.120/325/2006 şi 12.585/325/2006, prin
încheierile din 5 septembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 11.462/325/2006
şi 3.996/325/2007, prin încheierile din 19 septembrie 2007, pronunţate în
dosarele nr. 57/325/2006 şi 12.171/325/2006, prin încheierile din 26 septembrie
2007, pronunţate în dosarele nr. 420/295/2007, nr.
421/295/2007, nr. 2.800/325/2007, nr. 3.347/325/2007, nr. 5.383/230/2007, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, excepţie
ridicată din oficiu de instanţa judecătorească.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Timiş - Secţia civilă arată că dispoziţiile criticate
sunt neconstituţionale, încălcând prevederile constituţionale ale art. 16 alin.
(1) care consacră principiul nediscriminarii, art. 21 privind liberul acces la
justiţie şi ale art. 44 referitoare la garantarea proprietăţii private. Astfel,
în primul rând, beneficiul legii reparatorii este subsumat întrunirii condiţiei
cetăţeniei române pentru persoana îndreptăţită să solicite reconstituirea
dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri
cu destinaţie forestieră, contravenind în această manieră principiului
nediscriminarii consacrat de Legea fundamentală. In al doilea rând, dreptul
subiectiv conferit de legea reparatorie specială se cere a fi valorificat
într-un termen substanţial a cărui expirare atrage inevitabil sancţiunea
decăderii, deci face imposibilă realizarea dreptului pretins. Or, în condiţiile
în care termenul pentru declanşarea procedurii de reconstituire a dreptului de
proprietate a expirat în anul 2005, foştii proprietari de terenuri, în prezent
cetăţeni străini, nu mai pot beneficia de reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor de care au fost spoliaţi în perioada comunistă, împrejurare ce determină, în
opinia instanţei, încălcarea principiului constituţional referitor la
garantarea proprietăţii private.
In al treilea rând, în ceea ce îi priveşte pe
moştenitorii legali ai foştilor proprietari, instanţa apreciază că, în cazul
lor, nu pot fi aplicabile concluziile Deciziei nr. 408 din 7 octombrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 15 noiembrie 2004, prin care Curtea Constituţională a
reţinut că voinţa legiuitorului constituţional, potrivit căreia cetăţenii
străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin
moştenire legală, nu permite decât o interpretare univocă, norma fiind de
imediată aplicare, respectiv numai pentru situaţiile în care succesiunea în legătură
cu care se exercită calitatea de moştenitori legali s-a deschis după intrarea
în vigoare a Constituţiei revizuite. O astfel de interpretare a Constituţiei
încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, întrucât
condiţionează posibilitatea de a accede la beneficiul legii reparatorii de un
fapt juridic - decesul autorului petiţionarului.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 48 din Legea nr.
18/1991 creează o situaţie discriminatorie între persoanele îndreptăţite la
reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile legii fondului funciar
şi cele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr.
10/2001. Astfel, dacă în cazul Legii nr. 10/2001, cetăţenii străini şi
apatrizii pot dobândi un drept special de folosinţă asupra imobilelor, care,
după redobândirea cetăţeniei române, se poate transforma în drept de
proprietate, în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991, cetăţenii străini sau
apatrizi -foşti proprietari ai terenurilor solicitate sau moştenitori ai
acestora nu dobândesc nimic. Mai mult, dacă imobilele care fac obiectul de
reglementare al Legii nr. 10/2001 au fost preluate fără titlu valabil,
persoanele îndreptăţite, indiferent de cetăţenie, îşi păstrează calitatea de
proprietar avută în momentul preluării.
Această discriminare între categoriile de cetăţeni care
îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile celor două legi reparatorii, ambele
având o ipoteză comună - deposedarea abuzivă de proprietatea imobiliară în
regimul comunist, nu îşi poate găsi fundamentare şi justificare în nicio
prevedere legală internă.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens
Decizia nr. 630/2007, prin care Curtea Constituţională a respins critica cu un
atare obiect.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1 din 5 ianuarie 1998, text de lege care are
următorul conţinut: „Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum
şi foştii cetăţeni români care si-au redobândit cetăţenia română, indiferent
dacă si-au stabilit sau nu domiciliul în ţară, pot face cerere de reconstituire
a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri
cu destinaţie forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au aparţinut în
proprietate, dar numai până la limita prevăzută la art. 3 lit. h) din Legea nr.
187/1945, de familie, pentru terenurile agricole, şi nu mai mult de 30 ha de
familie, pentru terenurile cu destinaţie forestieră, în termenul, cu procedura
şi în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9)."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 care consacră
egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind liberul acces la justiţie
şi ale art. 44 referitoare la garantarea proprietăţii private.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, s-a
pronunţat prin Decizia nr. 630 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007. Cu acel prilej s-a reţinut că
dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de
proprietate sau constituirea acestuia, în favoarea foştilor cooperatori, a
moştenitorilor acestora şi a altor persoane care, la data intrării în vigoare a
legii, nu aveau calitatea de proprietari asupra terenurilor care constituie
fondul funciar al României. Dreptul de proprietate al acestor persoane este
reconstituit sau, după caz, constituit, în temeiul şi în condiţiile legii. In
acest context, legea prevede categoriile de persoane îndreptăţite a formula
cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 48
stabilind posibilitatea de a solicita reconstituirea şi pentru cetăţenii români
cu domiciliul în străinătate, precum şi pentru foştii cetăţeni români care
si-au redobândit cetăţenia română, indiferent dacă si-au stabilit sau nu
domiciliul în ţară. Aşadar, având în vedere obiectul de reglementare al legii -
proprietatea funciară - şi scopul declarat al acesteia - retrocedarea către
foştii proprietari sau moştenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra
terenurilor preluate de cooperativele agricole de producţie sau de către stat
-, reglementarea condiţiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub
aspectul persoanelor îndreptăţite, constituie opţiunea legiuitorului,
condiţionarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a
dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetăţean român
reprezentând o astfel de opţiune, care este pe deplin constituţională.
Astfel, dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua din
Constituţie, deşi nu mai prevăd in terminis interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor
de către cetăţenii străini şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează
cazurile şi condiţiile în care aceştia pot dobândi un asemenea drept,
restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităţi speciale.
Potrivit normei constituţionale, una dintre
modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de
către cetăţenii străini sau apatrizi este moştenirea legală, ceea ce presupune
că aceştia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condiţiile dreptului comun
(art. 650 şi următoarele din Codul civil), Legea nr. 18/1991, republicată,
fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetăţenii români.
Pe de altă parte, legea are ca scop reconstituirea
dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în
vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Prin urmare, nu se poate
invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, garantarea şi ocrotirea
constituţională a dreptului de proprietate în persoana
reclamanţilor, câtă vreme aceştia nu sunt titulari ai
acestui drept ce urmează a se naşte ulterior.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată
din oficiu de Tribunalul Timiş - Secţia civilă în dosarele nr. 57/325/2006,
4.097/325/2006, 11.120/325/2006, 11.462/325/2006, 12.171/325/2006,
12.494/325/2006, 12.585/325/2006, 12.587/325/2006, 12.723/325/2006,
420/295/2007, 421/295/2007, 2.800/325/2007, 3.076/325/2007, 3.347/325/2007,
3.996/325/2007 şi 5.383/230/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
OPINIE SEPARATĂ
Consider că excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 este întemeiată şi
ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:
Potrivit Deciziei nr. 630 din 26 iunie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Curtea a reţinut că, în cauza aflată pe
rolul instanţei judecătoreşti, calitatea de moştenitor nu poate fi recunoscută
decât ca urmare a aplicării legii şi numai în limitele stabilite de aceasta,
întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, legea are ca scop reconstituirea
dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în
vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Prin urmare, Curtea a apreciat
că nu se poate invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, garantarea
şi ocrotirea constituţională a dreptului de proprietate în persoana
reclamanţilor, câtă vreme aceştia nu sunt titulari ai acestui drept ce urmează
a se naşte ulterior, prin efectul şi în condiţiile legii menţionate.
Cu toate acestea, prevederile art. 8 alin. (2) din
Legea nr. 18/1991 recunosc calitatea de persoane îndreptăţite tuturor
moştenitorilor membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativa
agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către
aceasta, în condiţiile legii civile. In situaţia specială în care moştenitorii
nu îşi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în
circuitul civil, dispoziţiile art. 13 alin. (2) din lege prevăd că aceştia sunt
socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se
cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au
acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei. Prin reglementările
menţionate, Legea nr. 18/1991 conferă persoanelor îndreptăţite ceea ce Curtea
europeană a drepturilor omului a calificat drept speranţă legitimă de a
obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate.
Intr-un atare context reglementat de lege, diferenţa pe
care o stabileşte art. 48 între moştenitorii cetăţeni români şi moştenitorii
foşti cetăţeni români nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, în condiţiile în care
art. 13 alin. (3) prevede că „Titlul de proprietate se emite cu privire la
suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei
să procedeze potrivit dreptului comun", cum poate fi justificată
discriminarea care operează între succesorii aceluiaşi de cuius (care
pot fi chiar rude de gradul II -fraţi)?
Sub acest aspect, potrivit jurisprudenţei Curţii
europene a drepturilor omului (cauza „Pretty împotriva Marii Britanii",
2002, cauza „Examiliotis împotriva Greciei"), în aplicarea art. 14 din
Convenţie referitor la interzicerea discriminării, diferenţa de tratament între
persoanele aflate în situaţii identice sau comparabile este discriminatorie
dacă nu are la bază o justificare obiectivă şi rezonabilă, respectiv dacă nu
urmăreşte realizarea unui scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de
proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat.
Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din
Constituţie, „Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se
bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de
Constituţie şi de alte legi." Dacă în ceea ce priveşte protecţia
generală a persoanelor, aceasta devine eficientă şi concretă numai dacă
cetăţenii străini şi apatrizii locuiesc în România, în ceea ce priveşte
protecţia averilor, această garanţie operează atâta vreme cât bunurile
aparţinând cetăţenilor străini sau apatrizilor se află pe teritoriul României.
Orice altă interpretare ar conduce la concluzia, pe care o apreciem eronată, ca
statul român să garanteze averile cetăţenilor străini şi apatrizilor care
locuiesc în România, dar ale căror averi se află pe teritoriul altor state.
Prin urmare, dispoziţiile art. 18 alin. (1) din
Constituţie, coroborate cu cele ale art. 46 referitoare la garantarea dreptului
la moştenire şi cu cele ale art. 1 alin. (3) teza întâi, conform cărora „România este stat de drept", constituie
suficiente temeiuri constituţionale pentru admiterea excepţiei care a făcut
obiectul numeroaselor dosare aflate pe rolul Curţii.
Judecător,
Augustin Zegrean