DECIZIE   Nr. 1 din  8 februarie 1994

privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 69 din 16 martie 1994

    Curtea Constitutionala a fost investita prin sesizari sau exceptii de neconstitutionalitate formulate, dupa caz, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) si c) din Constitutie, sa se pronunte asupra constitutionalitatii unor dispozitii legale ce se pretindea ca limitau accesul liber la justitie, consacrat de art. 21 din legea fundamentala.
    Solutiile Curtii difera in functie de specificul fiecarei  cauze:
    - prin Decizia nr. 34/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993), constatindu-se ca exceptia prevazuta de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la prevederile art. 3 din aceeasi lege privind cererile cu privire la stabilirea si scaderea impozitelor, a taxelor si a amenzilor prevazute de legile care prevad impozite si taxe, inlatura jurisdictia instantelor judecatoresti si, deci, incalca accesul liber la justitie, s-a decis ca ea este abrogata potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si s-a consacrat astfel dreptul de recurs la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie;
    - prin Decizia nr. 35/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a decis ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor sunt neconstitutionale si, in consecinta, abrogate, deoarece impiedica persoanele juridice de a exercita calea de atac impotriva proceselor-verbale de contraventie la instantele judecatoresti, incalcind astfel accesul liber la justitie;
    - prin Decizia nr. 41/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a respins ca vadit nefondata o exceptie de neconstitutionalitate vizand art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, retinandu-se, intre altele, ca dispozitia atacata prevede expres posibilitatea celui nemultumit de hotararea comisiei judetene de a se adresa justitiei (judecatoriei), reprezentand o concretizare a principiului prevazut de art. 21 din Constitutie;
    - prin Decizia nr. 60/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994) s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. 64 alineatul final din Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unitatile de transporturi si s-a constatat ca este abrogat in baza art. 150 alin. (1) din Constitutie, urmand ca impotriva hotararii judecatoriei partea interesata sa poata exercita toate caile de atac prevazute de lege. Pentru a se pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca dispozitia legala atacata asigura salariatilor care concura la siguranta circulatiei numai un acces partial la justitie (plangere la judecatorie), in timp ce pentru ceilalti salariati din transporturi nu exista o astfel de restrictie si, deci, textul consacra o discriminare care contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    In legatura cu aceasta ultima decizie, Curtea Suprema de Justitie, cu adresa nr. 56 din 29 noiembrie 1993, a sesizat Curtea Constitutionala, solicitand sa se examineze daca nu este in contradictie cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 3/1992, prin care, in materia contenciosului electoral, se stabilise ca este constitutionala dispozitia cuprinsa in art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, care exclude, in aceasta materie, alte cai de atac in afara recursului.
    Ca atare,  pentru a se inlatura orice posibilitate de interpretare echivoca a deciziilor Curtii Constitutionale in legatura cu liberul acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, inclusiv in ce priveste accesul la folosirea cailor de atac.

    PLENUL CURTII CONSTITUTIONALE,
examinind deciziile pronuntate, indeosebi Decizia nr. 3/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, si Decizia nr. 60/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12/1994, precum  si sesizarea Curtii Supreme de Justitie, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 21 din Constitutie: "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept".
    In interpretarea acestui principiu constitutional, Plenul Curtii Constitutionale este chemat pentru a decide:
    1. daca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale constituie o incalcare a liberului acces la justitie sau poate avea ca efect limitarea acestui acces;
    2. daca liberul acces la justitie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situatii deosebite, sau, dimpotriva, implica existenta numai a unei unice proceduri, indiferent de asemenea situatii, inclusiv in ce priveste exercitarea cailor de atac;
    3. in ce conditii  existenta unor particularitati procedurale, indeosebi in ce priveste exercitarea cailor de atac, este conforma principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    In legatura cu prima problema, referitoare la legitimitatea constitutionala a procedurilor administrativ-jurisdictionale, Plenul Curtii Constitutionale considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata. Astfel, procedura administrativ-jurisdictionala constituie o masura de protectie care, deci, nu poate avea ca scop, in nici un mod, limitarea accesului la justitie. Dar, in conformitate cu prevederile art. 125 din Constitutie, justitia se infaptuieste de Curtea Suprema de Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege. Asa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti, in conditiile stabilite de lege. Aceasta consecinta rezulta si din exigentele principiului separatiei puterilor in stat care, in ce priveste relatia  dintre administratia publica si autoritatea judecatoreasca, exclude posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie autoritatii judecatoresti. Ca urmare, hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente, potrivit legii, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constitutiei.
    Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. De aceea, in legatura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale partilor cu principiul liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti. Este, de altfel, o solutie care rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege" si ale art. 128 in conformitate cu care "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Judecatorul "spune dreptul" pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in formele si in conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunind posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia  nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
    In legatura cu cea de-a treia problema, privind asigurarea egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea Constitutionala considera ca in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv in ce priveste caile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. In temeiul acestor considerente, prin Decizia nr. 60/1993 Curtea Constitutionala a apreciat ca instituirea accesului partial, doar la prima instanta, al salariatilor din sectorul sigurantei circulatiei este neconstitutionala, cat timp celorlalti salariati din sectorul transporturi, in litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevazute  de lege. Aceasta  nu inseamna insa ca, in toate cauzele, accesul liber la justitie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecatoresti - judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie - si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
    In acest context se poate observa clar de ce nu exista nici o contradictie intre deciziile Curtii nr. 3/1992 si nr. 60/1993. In prima decizie nici nu s-a discutat accesul la justitie, deoarece in sesizare se sustine ca art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992, care prevede ca "Impotriva hotararilor definitive, pronuntate de instantele judecatoresti potrivit acestei legi, nu exista cale de atac", este contrara dispozitiilor art. 128 din Constitutie. In acest sens, se aprecia ca sintagma "in conditiile legii" din art. 128 nu inseamna o posibilitate de restrangere a dreptului de a exercita caile de atac, ci se refera la reglementarea conditiilor procedurale de folosire a acestora. In motivarea deciziei - care a retinut ca dispozitia atacata este constitutionala - s-a aratat ca atat in sistemul nostru procesual, cat si in alte tari, legea poate exclude folosirea unor cai de atac, fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datorita modicitatii obiectului in litigiu, fie din motive de celeritate sau de protectie a unor interese sociale, fie pentru ca natura cauzei impune o rezolvare prompta si definitiva. Excluderea cailor extraordinare de atac in materie electorala a fost impusa de necesitatea asigurarii operativitatii in rezolvarea tuturor problemelor legate de desfasurarea alegerilor, precum si de interesul stabilitatii rezultatelor acestora, deoarece aplicarea in aceasta materie a normelor de drept comun ar insemna, practic, sa se impiedice desfasurarea alegerilor sau sa se puna sub semnul incertitudinii un timp indelungat rezultatele alegerilor. Deci solutia si motivarea din aceasta decizie au in vedere exclusiv procedura electorala, astfel incat nu pot fi in contradictie cu o solutie din alt domeniu, in care problema invocata a fost alta.
    Avand in vedere considerentele expuse,
    vazand si dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 125 si 128 din Constitutie, precum si prevederile art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale,
    Plenul Curtii Constitutionale, cu voturile judecatorilor Vasile Gionea, Viorel Mihai Ciobanu, Antonie Iorgovan, Ion Filipescu si Florin Bucur Vasilescu,

    DECIDE:
    1. Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, cat timp decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti.
    2. Accesul la structurile judecatoresti si la mijloacele procedurale, inclusiv la caile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta si procedura de judecata stabilite de lege.
    3. Liberul acces la justitie se realizeaza numai in respectul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, astfel incat orice excludere care ar avea semnificatia incalcarii egalitatii de tratament juridic este neconstitutionala.
    Pronuntata de Plenul Curtii Constitutionale in ziua de 8 februarie 1994.
    La dezbatere au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Ion Filipescu, Florin Bucur Vasilescu, judecatori.
    Decizia se comunica Curtii Supreme de Justitie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
                   prof. dr. VASILE GIONEA