CONVENTIE Nr.
0 din 16 mai 2005
privind spalarea,
descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii si finantarea
terorismului*)
ACT EMIS DE:
ACT INTERNATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 968 din 4 decembrie 2006
- Varşovia, 16 mai 2005 -
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte
ţări semnatare,
considerând că scopul
Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii săi,
convinse de necesitatea de a aplica o politică penală
comună urmărind protecţia societăţii,
considerând că lupta contra criminalităţii grave,
devenind o problemă internaţională tot mai mare, impune folosirea unor metode
moderne şi eficiente la nivel internaţional,
considerând că una dintre aceste metode constă în
privarea delincvenţilor de produsele infracţiunii şi instrumente similiare,
apreciind că pentru atingerea acestui obiectiv este
necesar un sistem de cooperare internaţională bine pus la punct,
ţinând cont de Convenţia Consiliului Europei privind
spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii
(ETS nr. 141), denumită în cele ce urmează Convenţia din 1990,
ţinând cont şi de Rezoluţia 1373 (2001) privind
ameninţările la adresa păcii şi securităţii internaţionale, cauzate de acte de
terorism, adoptată de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite la 28
septembrie 2001, şi, în special, paragraful 3.d din această rezoluţie,
ţinând cont de Convenţia internaţională pentru
reprimarea finanţării terorismului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite la 9 decembrie 1999, în special art. 2 şi 4, care obligă statele
semnatare să considere activităţile de finanţare a terorismului ca fapte penale,
convinse de necesitatea de a lua măsuri imediate pentru
a ratifica şi a implementa pe deplin Convenţia internaţională pentru reprimarea
finanţării terorismului, amintită mai sus,
au convenit următoarele:
CAPITOLUL I
Terminologie
ARTICOLUL 1
Terminologie
In sensul prezentei convenţii, expresia:
a) produs se referă la
orice avantaj economic, derivat din sau obţinut, direct ori indirect, din
infracţiuni. Acesta poate consta în orice bun astfel
cum este definit la subparagraful b);
b) bun înseamnă un bun
de orice natură, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi acte
juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun;
c) instrument se
referă la orice bunuri folosite sau destinate a fi folosite, în orice mod, în
totalitate ori în parte, pentru a comite una sau mai multe infracţiuni;
d) confiscare se
referă la o măsură dispusă de o instanţă judecătorească ca urmare a unei
proceduri referitoare la una sau mai multe infracţiuni, măsură care are ca
rezultat privarea permanentă de acel bun;
e) infracţiune predicat se referă la orice infracţiune în urma căreia produsele sunt
rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute la
art. 9;
f) unitate de informaţii
financiare, denumită în continuare UIF, reprezintă un organism naţional,
central, responsabil cu primirea (şi, în măsura în care se permite,
solicitarea), analiza şi transmiterea de informaţii cu specific financiar către
autorităţile competente, informaţii:
(i) privind produse susceptibile de a deveni surse
potenţiale de finanţare a terorismului; sau
(ii) necesare conform legislaţiei naţionale sau
normelor în vigoare, pentru a combate spălarea banilor şi finanţarea terorismului;
g) blocarea sau punerea sub sechestru înseamnă interzicerea temporară a transferului, distrugerii,
conversiei, înstrăinării ori deplasării bunurilor sau luarea în custodie
temporară ori preluarea controlului asupra bunurilor în baza unei hotărâri
emise de o instanţă sau de o altă autoritate competentă;
h) finanţarea terorismului se referă la infracţiunile prevăzute la art. 2 din Convenţia pentru
reprimarea finanţării terorismului, menţionată mai sus.
CAPITOLUL II
Finanţarea terorismului
ARTICOLUL 2
Aplicarea prezentei
convenţii în ceea ce priveşte finanţarea terorismului
1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a permite aplicarea prevederilor
prevăzute în cap. III, IV şi V.
2. In special, fiecare parte
la prezenta convenţie se va asigura că sunt posibile percheziţionarea,
urmărirea, identificarea, blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea
bunurilor de origine licită sau ilicită, folosite ori destinate a fi folosite
în orice mod, în totalitate sau în parte, pentru finanţarea terorismului, sau produselor
rezultate din această infracţiune şi va asigura o cât mai bună cooperare în
acest scop.
*) Traducere din limba engleză.
CAPITOLUL III
Măsuri ce pot fi luate la nivel naţional
SECŢIUNEA 1
Prevederi generale
ARTICOLUL 3
Măsuri de confiscare
1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite să confişte instrumente şi
produse sau bunuri a căror valoare corespunde acestor produse şi bunuri supuse
spălării.
2. Cu condiţia ca paragraful 1 să se aplice în cazul
spălării banilor şi al categoriilor de infracţiuni prevăzute în anexa la
prezenta convenţie, fiecare parte poate, în momentul semnării sau al depunerii
instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o
declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că
paragraful 1 se aplică:
a) doar în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru această infracţiune este închisoarea al cărei maxim depăşeşte un an. Cu
toate acestea, fiecare parte poate face o declaraţie cu privire la această
prevedere referitoare la confiscarea produselor rezultate din infracţiuni
fiscale, cu unicul scop de a putea confisca astfel de produse, atât la nivel
naţional, cât şi prin cooperare internaţională, conform legislaţiei naţionale
şi internaţionale privind recuperarea taxelor/datoriilor; şi/sau
b) doar pentru o listă de infracţiuni specificate.
3. Părţile pot institui prevederi pentru confiscarea
obligatorie în cazul infracţiunilor care fac obiectul regimului confiscării.
Părţile pot include în special infracţiunile de spălare de bani, trafic de
droguri, trafic de persoane şi orice altă infracţiune gravă.
4. Fiecare parte adoptă acele măsuri legislative şi
alte măsuri care se dovedesc necesare pentru ca, în cazul unei infracţiuni
grave sau al infracţiunilor astfel cum sunt prevăzute în legislaţia naţională,
să oblige făptuitorul să dovedească originea produselor sau a bunurilor
susceptibile de confiscare, în măsura în care această obligaţie este conformă
cu principiile legislaţiei interne.
ARTICOLUL 4
Măsuri de investigare şi
măsuri provizorii
Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a permite identificarea, urmărirea,
blocarea sau punerea imediată sub sechestru a bunurilor care fac obiectul
confiscării conform art. 3, pentru a facilita îndeosebi aplicarea unei măsuri
ulterioare de confiscare.
ARTICOLUL 5
Blocarea, sechestrarea şi confiscarea
Fiecare parte adoptă măsurile
legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că
măsurile privind blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea includ, de
asemenea:
a) bunurile în care au fost transformate sau convertite
produsele;
b) bunurile obţinute licit, în
cazul în care produsele au fost amestecate, în totalitate sau în parte, cu
astfel de bunuri, până la valoarea estimată a produselor;
c) câştigurile sau alte beneficii derivate din
produse, din bunuri în care au fost transformate sau convertite produsele
rezultate din infracţiune sau din bunuri cu care produsele infracţiunii au fost
amestecate, până la valoarea estimată a produselor, în acelaşi mod şi în
aceeaşi măsură ca produsele.
ARTICOLUL 6
Administrarea bunurilor blocate sau sechestrate
Fiecare parte va adopta măsurile legislative sau alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura administrarea corespunzătoare
a bunurilor blocate sau sechestrate, în conformitate cu art. 4 şi 5.
ARTICOLUL 7
Competenţe şi tehnici
de investigare
1. Fiecare parte va
adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a
împuternici instanţele sau alte autorităţi competente să dispună prezentarea
registrelor bancare, financiare sau comerciale ori punerea acestora sub
sechestru pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute la art. 3, 4 şi 5. O parte nu
poate refuza să acţioneze potrivit prevederilor prezentului articol invocând
secretul bancar.
2. Fără a aduce atingere paragrafului 1, fiecare
parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare,
care să îi permită:
a) să stabilească dacă o persoană fizică sau juridică
este proprietarul ori beneficiarul unuia sau al mai multor conturi, de orice
natură, la orice bancă situată pe teritoriul statului respectiv, caz în care
urmează să obţină toate datele conturilor identificate;
b) să obţină datele conturilor bancare precizate şi
ale operaţiunilor bancare care au fost efectuate pe o anumită perioadă prin
unul sau mai multe conturi specificate, inclusiv datele oricărui cont din care
sau în care se efectuează un transfer;
c) să monitorizeze într-o anumită perioadă
operaţiunile bancare efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare
specificate; şi
d) să se asigure că băncile nu divulgă clienţilor în
cauză sau unei terţe părţi că s-au solicitat ori că s-au obţinut informaţii în
baza subparagrafului a), b) sau c) ori că o anchetă este în curs de derulare.
Părţile vor lua în considerare extinderea acestei
prevederi şi asupra conturilor deţinute în instituţii financiare sau de credit
nebancare.
3. Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi
alte măsuri care se dovedesc necesare, care să permită folosirea tehnicilor
speciale de investigare pentru a facilita identificarea şi urmărirea produselor
şi strângerea probelor privind aceste produse, cum ar fi, spre exemplu,
observarea, interceptarea telecomunicaţiilor, accesul la sistemele informatice
şi ordinul de a prezenta anumite documente.
ARTICOLUL 8
Recursuri judiciare
Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că persoanele interesate,
afectate de măsurile prevăzute la art. 3, 4 şi 5 şi de celelalte prevederi în
materie din prezenta secţiune, dispun de posibilitatea de a avea acces efectiv
la justiţie pentru a-şi apăra drepturile.
ARTICOLUL 9
Infracţiuni de spălare a banilor
1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte
măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune,
conform dreptului său intern, atunci când sunt comise cu intenţie, următoarelor
fapte:
a) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând
că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde
originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în
comiterea unei infracţiuni predicat să se sustragă de la consecinţele juridice
ale faptelor sale;
b) disimularea sau ascunderea naturii, originii,
amplasării, dispunerii, circulaţiei ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a
drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că acestea constituie
produse;şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a
conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:
c) achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor
despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în
momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse;
d) participarea, asocierea, conspirarea pentru a
comite una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul articol, precum şi
tentativa, complicitatea, instigarea, facilitarea şi consilierea privind
comiterea oricăreia dintre infracţiunile specificate în prezentul articol.
2. In scopul punerii în practică sau al aplicării
paragrafului 1:
a) nu are relevanţă faptul că infracţiunea predicat
ţine sau nu ţine de jurisdicţia penală a părţii;
b) se poate prevedea că infracţiunile enunţate în
acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat;
c) cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al
uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din
circumstanţele obiective ale faptei.
3. Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi
alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său
intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la
paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când
infractorul:
a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau
produse;
b) trebuia să presupună că bunurile constituiau
produse.
4. Cu condiţia ca paragraful
1 să se aplice în cazul infracţiunilor predicat prevăzute în anexa la prezenta
convenţie, fiecare parte din Comunitatea Europeană poate, în momentul semnării
sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului
Europei, să declare că paragraful 1 se aplică:
a) doar în măsura în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea predicat este mai mare de un an sau
pentru acele state care au un minim general pentru
infracţiuni în sistemul juridic propriu, în măsura în care infracţiunea este
sancţionată cu privarea de libertate sau cu un ordin de reţinere pentru un
minim mai mare de 6 luni; şi/sau
b) doar în cazul unor infracţiuni predicat precizate;
şi/sau
c) în cazul unei categorii de infracţiuni grave
conform legislaţiei naţionale a părţii la prezenta convenţie.
5. Fiecare parte se va asigura că o condamnare
anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie
pentru o condamnare pentru spălare de bani.
6. Fiecare parte se va asigura că este posibilă
condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se
dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a)
sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească
exact care infracţiune.
7. Fiecare parte se va asigura că infracţiunile
predicat de spălare de bani acoperă şi activităţi desfăşurate într-un alt stat
şi care constituie o infracţiune în statul respectiv şi ar fi constituit o
infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul statului respectiv.
Fiecare parte poate stabili că singura condiţie este ca fapta să fi constituit
o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul propriului stat.
ARTICOLUL 10
Răspunderea persoanelor juridice
1. Fiecare parte va
adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că
persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru infracţiunile de spălare
de bani, stabilite în conformitate cu prezenta convenţie, comise în interesul
lor de orice persoană fizică ce acţionează fie în nume propriu, fie ca parte a
unui organ al persoanei juridice, care deţine o funcţie de conducere în cadrul
persoanei juridice, în baza:
a) unei împuterniciri de reprezentare a persoanei
juridice; sau
b) unei atribuţii de a lua decizii în numele
persoanei juridice; sau
c) unei atribuţii de a exercita un control în cadrul
persoanei juridice respective,precum şi în cazul implicării unei astfel de
persoane fizice în calitate de complice sau instigator la infracţiunile
menţionate mai sus.
2. In afară de cazurile prevăzute la paragraful 1,
fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană
juridică poate fi trasă la răspundere în cazul în care lipsa de supraveghere şi
control de către o persoană fizică prevăzută în paragraful 1 a făcut posibilă
comiterea faptelor penale, menţionate la paragraful 1, în avantajul persoanei
juridice respective, de către o persoană fizică subordonată persoanei juridice
respective.
3. Răspunderea unei persoane juridice în conformitate
cu prezentul articol nu va exclude procedurile judiciare penale împotriva
persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la comiterea
faptelor penale menţionate în paragraful 1.
4. Fiecare parte se va asigura că persoanele juridice
răspunzătoare conform prezentului articol vor face obiectul unor sancţiuni
penale sau de altă natură, efective, proporţionale şi descurajatoare, inclusiv
sancţiuni pecuniare.
ARTICOLUL 11
Hotărârile anterioare
Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte
măsuri necesare ce vor permite luarea în considerare, atunci când se stabileşte
o pedeapsă, a hotărârilor definitive pronunţate într-o altă parte la prezenta
convenţie împotriva unei persoane fizice sau juridice, privind infracţiuni
definite conform prezentei convenţii.
SECŢIUNEA a 2-a
Unitatea de informaţii financiare şi prevenirea
ARTICOLUL 12
Unitatea de informaţii financiare (UIF)
1. Fiecare parte va adopta
măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a înfiinţa UIF conform
prevederilor prezentei convenţii.
2. Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi
alte măsuri necesare pentru a asigura accesul UIF, în mod direct şi prompt, la
informaţii financiare, cu caracter administrativ şi privind aplicarea legii, ce
îi sunt necesare pentru îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor sale,
inclusiv analiza rapoartelor privind tranzacţii suspecte.
ARTICOLUL 13
Măsuri menite să împiedice activităţile de spălare
de bani
1. Fiecare parte va
adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru instituirea unui
regim intern complex de reglementări şi de supraveghere sau monitorizare pentru
a împiedica spălarea banilor şi va lua în considerare standardele internaţionale
în domeniu, în special recomandările adoptate de Forţele de acţiune în domeniul
financiar privind spălarea banilor (FATF).
2. In această privinţă, fiecare parte va adopta acele
măsuri legislative sau de altă natură ce vor fi necesare pentru:
a) a solicita persoanelor fizice şi juridice
implicate în activităţi ce pot fi folosite în scopul spălării de bani şi
privind aceste activităţi:
(i) să identifice şi să verifice identitatea clienţilor
acestora şi, unde este cazul, a beneficiarilor finali ai acestora şi conduita
în cadrul relaţiilor de afaceri, ţinându-se cont de o abordare bazată pe risc;
(ii) să raporteze suspiciuni privind activităţi de
spălare de bani ce fac obiectul măsurilor de siguranţă;
(iii) să ia măsuri secundare, cum ar fi crearea unei
baze de date privind identitatea clienţilor şi tranzacţiile, instruirea
personalului şi stabilirea politicii şi procedurilor interne, dacă este cazul,
adaptate la dimensiunea şi natura activităţii desfăşurate;
b) a interzice persoanelor menţionate
în subparagraful a) să divulge faptul că a fost transmis un raport privind o
tranzacţie suspectă sau informaţii ce au legătură cu aceasta ori că este în
curs de derulare o anchetă împotriva activităţilor de spălare de bani;
c) a se asigura că persoanele menţionate în
subparagraful a) fac obiectul unui sistem eficient de monitorizare şi, unde
este cazul, de supervizare, cu scopul de a se asigura respectarea de către
aceste persoane a condiţiilor privind combaterea spălării banilor, acolo unde
este cazul, în funcţie de riscurile implicate.
3. In această privinţă, fiecare parte la prezenta
convenţie va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru
depistarea transporturilor importante de bani gheaţă peste graniţă.
ARTICOLUL 14
Amânarea
tranzacţiilor interne suspecte
Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte
măsuri necesare pentru a permite UIF sau oricărei alte autorităţi ori
instituţii competente să acţioneze rapid, acolo unde există suspiciuni că o tranzacţie
are legătură cu spălarea de bani, pentru a suspenda sau a refuza aprobarea
derulării tranzacţiei cu scopul de a analiza tranzacţia şi a confirma
suspiciunea. Fiecare stat poate restrânge astfel de acţiuni la cazurile în care
a fost prezentat un raport privind existenţa unei tranzacţii suspecte. Durata
maximă a suspendării sau a amânării derulării tranzacţiei se supune
prevederilor legislaţiei interne în domeniu.
CAPITOLUL IV
Cooperarea internaţională
SECŢIUNEA 1
Principiile cooperării internaţionale
ARTICOLUL 15
Principiile generale
şi măsurile privind cooperarea internaţională
1. Părţile vor coopera cât
mai mult posibil în vederea derulării anchetelor şi a procedurilor judiciare ce
au ca scop confiscarea instrumentelor şi a produselor.
2. Fiecare parte va adopta
măsurile legislative şi alte măsuri necesare ce îi vor permite respectarea
condiţiilor din prezentul capitol privind cereri:
a) de confiscare a anumitor bunuri ce reprezintă
produse sau instrumente, precum şi de confiscare a produselor constând în
cererea de a plăti o sumă de bani reprezentând contravaloarea produselor;
b) de asistenţă în scopul cercetării şi luării
măsurilor provizorii privind oricare dintre formele de confiscare menţionate la
subparagraful a).
3. Asistenţa în vederea derulării anchetei şi
măsurile provizorii solicitate conform paragrafului 2 subparagraful b) vor fi
realizate în conformitate cu legislaţia internă a părţii la prezenta convenţie.
Acolo unde solicitarea privind una dintre aceste măsuri specifică formalităţi
sau proceduri necesare conform legislaţiei părţii solicitante, chiar dacă
necunoscute statului căruia i se adresează solicitarea, acesta din urmă va da
curs solicitării în măsura în care acţiunea solicitată nu contravine
principiilor sale legale fundamentale.
4. Fiecare parte va adopta
măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că
solicitările venite din partea altor state de identificare, urmărire, blocare
sau punere sub sechestru a
produselor şi instrumentelor au aceeaşi prioritate ca şi solicitările adresate
în cadrul procedurilor interne.
SECŢIUNEA a 2-a
Asistenţa în
faza cercetării penale
ARTICOLUL 16
Obligaţia de a acorda asistenţă
Părţile îşi vor acorda, la cerere, asistenţa reciprocă
cea mai largă pentru identificarea şi urmărirea instrumentelor, produselor şi
altor bunuri ce pot face obiectul confiscării. Asistenţa va include orice
măsuri de furnizare de probe privind existenţa, situarea sau deplasarea,
natura, statutul juridic sau valoarea bunurilor amintite.
ARTICOLUL 17
Cereri de informaţii
privind conturi bancare
1. Fiecare parte,
conform prevederilor prezentului articol, va lua măsurile necesare pentru a
stabili, ca răspuns la solicitarea unui alt stat, dacă o persoană fizică sau
juridică ce face obiectul unei anchete deţine ori are sub control unul sau mai
multe conturi, oricare ar fi natura acestora, la orice bancă situată pe
teritoriul său şi, dacă este aşa, va furniza detaliile conturilor respective.
2. Obligaţia stipulată în prezentul articol se aplică
doar în măsura în care informaţiile se află în posesia băncii la care este
deschis contul.
3. In afara de condiţiile precizate în art. 37, în
cererea sa, partea solicitantă:
a) va declara de ce consideră că informaţiile
solicitate ar putea fi de o importanţă deosebită în ancheta privind
infracţiunea respectivă;
b) va justifica de ce crede că banca din statul căruia
i se adresează solicitarea deţine contul respectiv şi va preciza, pe cât
posibil, care sunt băncile şi/sau conturile; şi
c) va include informaţiile suplimentare disponibile
care pot facilita soluţionarea cererii.
4. Statul căruia i se adresează solicitarea poate
condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în
cazul solicitărilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5. Fiecare stat sau
Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor
de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate, printr-o
declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că
prezentul articol se aplică doar categoriilor de infracţiuni precizate în lista
cuprinsă în anexa la prezenta convenţie.
6. Părţile pot extinde aceste prevederi la conturile
deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de extinderi pot fi operate
cu respectarea principiului reciprocităţii.
ARTICOLUL 18
Solicitări de informaţii privind tranzacţiile
bancare
1. La cererea unei
alte părţi, partea căreia i se adresează solicitarea va furniza detaliile
conturilor specificate şi ale operaţiunilor bancare ce au fost realizate pe parcursul unei perioade specificate în unul sau mai
multe conturi precizate în solicitare, inclusiv detaliile privind orice cont de
la care se trimit sau în care se primesc fonduri.
2. Obligaţia prevăzută în prezentul articol se aplică
doar în măsura în care informaţiile solicitate se află în posesia băncii la
care este deschis contul.
3. In afară de condiţiile stipulate în art. 37,
partea care adresează solicitarea va preciza în cererea sa de ce consideră că
informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penală privind
infracţiunea respectivă.
4. Partea căreia i se adresează solicitarea poate
condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în
cazul solicitărilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5. Părţile pot extinde aceste
prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de
extinderi pot fi operate cu respectarea principiului reciprocităţii.
ARTICOLUL 19
Cereri de monitorizare a tranzacţiilor bancare
1. Fiecare parte se va
asigura că, la solicitarea unei alte părţi, poate monitoriza, pe o perioadă
precizată, operaţiunile bancare realizate prin unul sau mai multe conturi
precizate în cerere şi poate comunica părţii solicitante rezultatele
monitorizării.
2. In afară de condiţiile stipulate în art. 37, partea
care adresează solicitarea va preciza în cererea sa de ce consideră că
informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penală privind infracţiunea
respectivă.
3. Decizia de monitorizare se va lua în fiecare caz în parte de autorităţile competente aparţinând statului căruia
i se adresează solicitarea, cu respectarea legislaţiei naţionale a statului
respectiv.
4. Detaliile practice privind monitorizarea vor fi
stabilite de autorităţile competente aparţinând celor două state - cel
solicitant şi cel căruia i se adresează solicitarea.
5. Părţile pot extinde aceste prevederi la conturile
deţinute în instituţii financiare nebancare.
ARTICOLUL 20
Transmiterea spontană de informaţii
Fără a prejudicia propriile sale cercetări sau
proceduri, o parte poate, fără cerere prealabilă, să transmită unei alte părţi
informaţii despre instrumente şi produse, când apreciază că prin comunicarea
acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatară să iniţieze sau să ducă la
bun sfârşit cercetări ori proceduri sau când aceste informaţii ar putea conduce
la formularea unei cereri de către această parte în baza prezentului capitol.
SECŢIUNEA a 3-a
Măsuri provizorii
ARTICOLUL 21
Obligaţia de a lua măsuri provizorii
1. La solicitarea unei
alte părţi care a iniţiat proceduri penale sau proceduri în vederea
confiscării, o parte va lua măsurile provizorii necesare, cum ar fi blocarea
sau punerea sub sechestru, pentru a împiedica manipularea, transferul sau
înstrăinarea bunurilor care, într-o etapă ulterioară, pot face obiectul unor
cereri de confiscare sau care ar permite satisfacerea cererii.
2. O parte care a primit o cerere de confiscare conform
art. 23, dacă i se va solicita, va lua măsurile menţionate la paragraful 1, cu
privire la orice bunuri ce fac obiectul unei cereri sau
care ar permite satisfacerea cererii.
ARTICOLUL 22
Executarea măsurilor provizorii
1. După adoptarea măsurilor
provizorii solicitate conform paragrafului 1 al art. 21, partea solicitantă va
furniza cât mai rapid posibil părţii căreia îi adresează solicitarea orice
informaţii care ar putea pune în dubiu sau ar putea modifica măsurile
provizorii. Partea solicitantă va furniza, de asemenea, fără întârziere, toate
informaţiile complementare cerute de partea căreia i se adresează solicitarea
şi care sunt necesare pentru implementarea şi continuarea măsurilor provizorii.
2. Inainte de ridicarea oricărei măsuri provizorii
adoptate în conformitate cu prezentul articol, partea căreia îi este adresată
solicitarea va da ocazia părţii solicitante, acolo unde acest lucru este
posibil, să prezinte motivele pentru menţinerea măsurii respective.
SECŢIUNEA a 4-a
Confiscarea
ARTICOLUL 23
Obligaţia de a confisca
1. O parte care a primit o solicitare de confiscare
din partea unei alte părţi privind instrumente sau
produse aflate pe teritoriul său trebuie:
a) să execute o hotărâre de confiscare luată de o
instanţă aparţinând unei părţi solicitante, cu privire la astfel de instrumente
ori produse; sau
b) să prezinte solicitarea autorităţilor sale
competente cu scopul de a obţine o hotărâre de confiscare şi, dacă aceasta este
acordată, să o execute.
2. In scopul aplicării paragrafului 1 subparagraful
b), orice parte va avea, oricând acest lucru este necesar, competenţa de a
iniţia proceduri de confiscare în conformitate cu propria legislaţie.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplică şi în cazul
confiscărilor ce constau în obligaţia de a plăti o sumă de bani egală cu
valoarea produselor, dacă bunurile asupra cărora se aplică măsura de confiscare
se găsesc pe teritoriul statului căruia i se adresează solicitarea. In astfel
de cazuri, când se aplică măsura confiscării conform paragrafului 1, partea
căreia i se adresează solicitarea va exercita, dacă nu se face plata, măsura de
confiscare asupra oricăror bunuri disponibile.
4. Dacă o cerere de confiscare priveşte anumite
bunuri, părţile pot conveni ca partea căreia i se adresează solicitarea să
aplice măsura de confiscare sub forma unei obligaţii la plata unei sume de bani
corespunzătoare valorii bunurilor.
5. Părţile vor coopera cât mai mult posibil, conform
legislaţiei interne, cu acele părţi care solicită executarea măsurilor
echivalente confiscării ce conduc la privarea de bunuri, care nu constituie
sancţiuni penale, atât timp cât astfel de măsuri sunt dispuse de o autoritate
juridică aparţinând statului solicitant, vizavi de fapta penală, cu condiţia să
se fi stabilit că bunurile constituie produse sau alte bunuri în sensul art. 5.
ARTICOLUL 24
Executarea măsurii de
confiscare
1. Procedurile de
obţinere şi aplicare a confiscării conform art. 23 vor fi reglementate de
legislaţia părţii căreia i se adresează solicitarea.
2. Partea căreia i se adresează solicitarea trebuie
să ţină cont de probele privind faptele în măsura în care acestea sunt
precizate într-o sentinţă sau într-o hotărâre judecătorească a statului
solicitant ori în măsura în care sentinţele sau hotărârile respective sunt
întemeiate pe ele.
3. Fiecare stat sau Comunitatea Europeană poate, la
momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de
acceptare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al
Consiliului Europei, să declare că paragraful 2 se aplică doar cu respectarea
principiilor constituţionale proprii şi a conceptelor fundamentale ale
sistemului său juridic.
4. Dacă măsura confiscării constă în obligaţia de a
plăti o sumă de bani, autoritatea competentă a părţii căreia i se adresează
solicitarea va converti suma respectivă în moneda statului respectiv la rata de
schimb a zilei când a fost pronunţată hotărârea de executare a măsurii de
confiscare.
5. In cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a),
doar partea solicitantă are dreptul de a decide privind aplicarea revizuirii
hotărârii de confiscare.
ARTICOLUL 25
Bunuri confiscate
1. Bunurile confiscate de o
parte conform art. 23 şi 24 vor fi la dispoziţia părţii respective în
conformitate cu legislaţia internă şi procedurile administrative.
2. Atunci când răspund unei solicitări făcute de o
altă parte conform art. 23 şi 24, în măsura în care legislaţia internă permite
şi dacă li se solicită, părţile vor acorda prioritate returnării bunurilor
confiscate părţii solicitante, astfel încât să poată compensa victimele
infracţiunii sau să restituie bunurile proprietarilor
lor de drept.
3. Atunci când acţionează la cererea făcută de o altă
parte în conformitate cu art. 23 şi 24, o parte poate acorda o atenţie
deosebită încheierii de acorduri privind dispunerea în comun cu alte părţi, în
mod regulat sau de la caz la caz, de aceste bunuri, în conformitate cu
legislaţia internă şi procedurile administrative.
ARTICOLUL 26
Dreptul de executare şi valoarea maximă a bunurilor
supuse confiscării
1. O cerere de confiscare
prezentată conform art. 23 şi 24 nu afectează dreptul părţii solicitante de a
aplica ea însăşi hotărârea de confiscare.
2. Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu va fi
interpretată astfel încât să permită ca valoarea totală a confiscării să
depăşească valoarea sumei de bani specificate în hotărârea de confiscare. Dacă
o parte constată o astfel de situaţie, părţile interesate vor începe consultări
pentru evitarea unei astfel de situaţii.
ARTICOLUL 27
Privarea de libertate
Partea solicitată nu poate dispune privarea de
libertate şi nici nu poate lua vreo măsură restrictivă de libertate ca urmare a
cererii prezentate în baza art. 23, dacă partea solicitantă a precizat aceasta
în cerere.
SECŢIUNEA a 5-a
Refuzul şi amânarea cooperării
ARTICOLUL 28
Motivele refuzului
1. Cooperarea conform
prezentului capitol poate fi refuzată dacă:
a) măsura solicitată contravine principiilor
fundamentale ale sistemului juridic al părţii căreia îi este adresată
solicitarea; sau
b) executarea cererii riscă să aducă prejudicii
suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale
părţii căreia îi este adresată solicitarea; sau
c) în opinia părţii căreia îi este adresată
solicitarea, importanţa cazului nu justifică luarea acţiunii solicitate; sau
d) infracţiunea la care face referire solicitarea
este o infracţiune de natură fiscală, cu excepţia finanţării terorismului; sau
e) infracţiunea la care face referire solicitarea are
legătură cu o infracţiune de ordin politic, excepţie făcând finanţarea
terorismului; sau
f) partea căreia îi este adresată solicitarea
consideră că întreprinderea acţiunii solicitate ar contraveni principiului ne bis in idem; sau
g) infracţiunea la care face referire cererea nu
constituie o infracţiune conform legislaţiei părţii căreia îi este adresată
solicitarea, dacă este comisă în jurisdicţia acesteia. Totuşi acest motiv de
refuz se aplică, în cazul cooperării conform secţiunii a 2-a, doar în măsura în
care asistenţa solicitată presupune măsuri coercitive. Acolo unde este necesară
respectarea principiului dublei incriminări pentru cooperarea conform
prezentului capitol, această condiţie va fi considerată ca fiind satisfăcută indiferent
dacă ambele părţi încadrează juridic similar fapta sau o denumesc cu aceeaşi
terminologie, cu condiţia ca ambele părţi să incrimineze fapta ce stă la baza
infracţiunii.
2. Cooperarea conform secţiunii a 2-a, în măsura în
care asistenţa solicitată implică acţiuni coercitive, şi conform secţiunii a
3-a din prezentul capitol poate fi de asemenea refuzată dacă măsurile
solicitate nu ar fi putut fi luate conform legislaţiei părţii căreia îi este
adresată solicitarea în scopul derulării anchetelor şi procedurilor legale,
dacă ar fi fost vorba de un caz similar intern.
3. Acolo unde legislaţia părţii căreia îi este
adresată solicitarea cere acest lucru, cooperarea conform secţiunii a 2-a, în
măsura în care asistenţa solicitată implică acţiuni coercitive, şi conform
secţiunii a 3-a din prezentul capitol poate fi refuzată dacă măsurile
solicitate sau orice alte măsuri cu efect similar nu sunt permise de legislaţia
părţii solicitante sau, în ceea ce priveşte autorităţile competente din statul
solicitant, dacă solicitarea nu este autorizată nici de judecător, nici de o
altă autoritate juridică, inclusiv de procurori, oricare dintre aceste
autorităţi acţionând cu privire la fapte penale.
4. Cooperarea conform secţiunii a 4-a din prezentul
capitol poate fi de asemenea refuzată dacă:
a) conform legislaţiei părţii solicitate, măsura de
confiscare nu este prevăzută pentru tipul de infracţiune la care face referire
cererea; sau
b) fără a aduce atingere obligaţiei impuse conform
art. 23 paragraful 3, ar fi contrar principiilor legislaţiei interne a părţii
căreia îi este adresată solicitarea, cu privire la limitele confiscării în ceea ce priveşte relaţia dintre o
infracţiune şi:
(i) un avantaj economic ce poate fi considerat drept
produs; sau
(ii) bunuri ce pot fi considerate drept instrumente; sau
c) conform legii părţii căreia îi este adresată
solicitarea, hotărârea de confiscare nu mai poate fi pronunţată sau executată deoarece s-a prescris; sau
d) fără a aduce atingere art. 23 paragraful 5, cererea
nu face referire la o condamnare anterioară sau la o decizie de natură juridică
ori la o declaraţie într-o astfel de decizie, conform căreia o infracţiune sau
mai multe infracţiuni au fost comise, în baza căreia a fost dispusă ori este
solicitată confiscarea; sau
e) confiscarea fie nu se poate aplica în partea
solicitantă, fie face încă obiectul instrumentelor obişnuite de apel; sau
f) cererea are legătură cu o
hotărâre de confiscare rezultată dintr-o hotărâre pronunţată în absenţa
persoanei împotriva căreia hotărârea a fost emisă şi, în opinia părţii căreia i
se adresează solicitarea, procedurile derulate de partea solicitantă ce au
condus la o astfel de decizie nu au respectat drepturile minime la apărare
recunoscute fiecărei persoane împotriva căreia se aduce o acuzaţie penală.
5. In scopul paragrafului 4 subparagraful f), nu se
consideră că o hotărâre a fost pronunţată în absenţă dacă:
a) a fost confirmată sau pronunţată după manifestarea
opiniei contrare a părţii interesate; sau
b) a fost pronunţată în apel, cu condiţia ca apelul să
fi fost făcut de către persoana interesată.
6. Atunci când se examinează, în sensul paragrafului 4
subparagraful f), dacă dreptul minim la apărare a fost respectat, partea
solicitată va ţine seama de faptul că persoana interesată a încercat în mod
deliberat să se sustragă justiţiei sau că această persoană, având posibilitatea
de a recurge la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în
absenţa sa, nu s-a folosit de această posibilitate. La fel se va proceda atunci
când persoana interesată nu s-a prezentat şi nici nu a cerut amânarea
judecăţii, deşi a fost legal citată.
7. O parte nu va putea invoca secretul bancar pentru a
justifica refuzul de a coopera astfel cum prevede acest capitol. Atunci când
dreptul său intern prevede, o parte poate pretinde ca o cerere de cooperare
care ar implica ridicarea secretului bancar să fie autorizată fie de către
judecător, fie de către o altă autoritate judiciară, inclusiv de Ministerul
Public, aceste autorităţi acţionând în materia infracţiunilor.
8. Fără prejudicierea motivului de refuz prevăzut la
paragraful 1 subparagraful a):
a) faptul că persoana care face obiectul unei
cercetări sau al unei hotărâri de confiscare dispuse de autorităţile părţii
solicitante este o persoană juridică nu poate fi invocat de partea solicitată
ca un obstacol în calea oricărei colaborări în baza prezentului capitol;
b) faptul că persoana fizică împotriva căreia a fost
luată o hotărâre de confiscare a produselor a decedat ulterior sau faptul că o
persoană juridică împotriva căreia a fost luată o hotărâre de confiscare a
produselor a fost dizolvată ulterior nu va putea fi invocat ca obstacol în
vederea acordării asistenţei prevăzute la art. 23 paragraful 1, subparagraful
a);
c) faptul că persoana anchetată sau care face obiectul
unui ordin de confiscare emis de autorităţile părţii solicitante este
menţionată atât ca autorul faptei penale, cât şi al activităţii de spălare de
bani, în conformitate cu art. 9 paragraful 2 subparagraful b), nu va fi invocat
de partea căreia i se adresează solicitarea ca un obstacol în calea cooperării
conform prezentului capitol.
ARTICOLUL 29
Amânarea
Partea solicitată poate decide amânarea executării
măsurilor solicitate printr-o cerere, dacă acestea riscă să aducă prejudicii
cercetărilor sau procedurilor iniţiate de autorităţile sale.
ARTICOLUL 30
Soluţionarea parţială sau condiţionată a unei cereri
Inainte de a refuza sau de a amâna cooperarea în baza
prezentului capitol, partea solicitată examinează, dacă este cazul după
consultarea părţii solicitante, dacă poate accepta cererea parţial sau sub
rezerva unor condiţii pe care le consideră necesare.
SECŢIUNEA a 6-a
Notificarea şi protejarea drepturilor terţelor
părţi
ARTICOLUL 31
Notificarea documentelor
1. Părţile îşi vor
acorda reciproc sprijinul cel mai larg posibil pentru notificarea actelor
judiciare cu privire la persoanele afectate de măsurile provizorii şi de
confiscare.
2. Nicio dispoziţie a prezentului articol nu vizează
să împiedice:
a) posibilitatea de a adresa
acte judiciare pe canale poştale direct persoanelor care se află în
străinătate;
b) posibilitatea ca persoanele oficiale din cadrul
ministerelor, funcţionarii sau alte persoane competente din partea de unde sunt
transmise documentele să procedeze la notificarea şi semnarea actelor judiciare
direct prin intermediul autorităţilor consulare ale acestei părţi sau prin
grija oficialilor ministeriali, funcţionarilor ori altor persoane competente
ale părţii de destinaţie,exceptând cazul în care partea de destinaţie face o
declaraţie contrară, adresată secretarului general al Consiliului Europei, în
momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de
acceptare, de aprobare sau de aderare.
3. Cu ocazia notificării în străinătate a actelor
judiciare referitoare la persoane faţă de care s-au luat măsuri provizorii sau
hotărâri de confiscare ordonate în partea de origine, această parte va informa
persoanele în cauză cu privire la căile de atac în justiţie prevăzute de legislaţia
sa.
ARTICOLUL 32
Recunoaşterea hotărârilor străine
1. Sesizată cu o cerere
de cooperare conform secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, partea
solicitată va recunoaşte orice hotărâre judiciară luată în ţara solicitantă în
ceea ce priveşte drepturile revendicate de către terţi.
2. Recunoaşterea va putea fi refuzată:
a) dacă terţii nu au avut posibilitatea suficientă de
a-şi valorifica drepturile; sau
b) dacă hotărârea este incompatibilă cu o hotărâre
deja luată în partea solicitată în aceeaşi problemă; sau
c) dacă este incompatibilă cu
ordinea publică din partea solicitată; sau
d) dacă hotărârea a fost luată contrar dispoziţiilor
în materie de competenţă exclusivă prevăzută de dreptul părţii solicitate.
SECŢIUNEA a 7-a
Reguli de procedură şi alte reguli generale
ARTICOLUL 33
Autoritatea centrală
1. Părţile vor desemna o
autoritate centrală sau, dacă este necesar, mai multe autorităţi, însărcinate
să trimită cererile formulate în baza prezentului capitol, să răspundă la
acestea, să le execute sau să le transmită autorităţilor care au competenţa de
a le executa.
2. Fiecare parte va comunica secretarului general al
Consiliului Europei, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de
ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, denumirea şi adresa
autorităţilor desemnate în aplicarea paragrafului 1.
ARTICOLUL 34
Comunicarea directă
1. Autorităţile
centrale vor comunica direct între ele.
2. In caz de urgenţă, cererile şi comunicările
prevăzute în prezentul capitol pot fi trimise direct de către autorităţile
judiciare, inclusiv de către Ministerul Public, ale părţii solicitante către
autorităţile corespunzătoare ale părţii solicitate. Intr-un astfel de caz o
copie trebuie trimisă simultan autorităţii centrale a părţii solicitate prin
intermediul autorităţii centrale a părţii solicitante.
3. Orice cerere sau comunicare formulată în aplicarea
paragrafelor 1 şi 2 poate fi prezentată prin intermediul Organizaţiei
Internaţionale a Poliţiei Criminale (INTERPOL).
4. Dacă o cerere este prezentată în baza paragrafului
2 şi dacă autoritatea sesizată nu este competentă pentru a-i da curs, aceasta o
va transmite autorităţii competente din ţara sa şi va informa direct partea
solicitantă despre această situaţie.
5. Cererile sau comunicările prezentate în baza
dispoziţiilor secţiunii a 2-a din prezentul capitol, care nu implică măsuri
coercitive, vor putea fi transmise direct de către autoritatea competentă a
părţii solicitante către autoritatea competentă a părţii solicitate.
6. Proiectele de cerere şi
comunicări prevăzute de prezentul capitol pot fi trimise direct de autorităţile
judiciare ale părţii solicitante autorităţilor competente din statul căruia i
se adresează solicitarea, înainte de o cerere oficială, pentru a se asigura
soluţionarea acesteia în mod eficient la primire şi pentru a se asigura că
cererea cuprinde suficiente informaţii şi documente ajutătoare pentru a
îndeplini condiţiile legislaţiei părţii căreia i se adresează solicitarea.
ARTICOLUL 35
Tipurile cererilor şi limbile folosite
1. Toate cererile prevăzute de prezentul capitol vor
fi prezentate în scris. Ele pot fi transmise electronic sau prin orice alt
mijloc de telecomunicaţii, cu condiţia ca partea solicitantă să fie pregătită
să prezinte, la cerere, un exemplar scris al unei astfel de comunicări şi
originalul. Totuşi, fiecare parte poate oricând, printr-o declaraţie adresată
secretarului general al Consiliului Europei, să arate condiţiile în care este
gata să accepte şi să dea curs cererilor primite pe cale electronică sau prin orice alte instrumente de comunicare.
2. In conformitate cu prevederile paragrafului 3, nu
sunt necesare traducerile cererilor sau ale documentelor anexate.
3. La momentul semnării sau odată cu depunerea
documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, orice
stat din Comunitatea Europeană poate comunica secretarului general al
Consiliului Europei o declaraţie prin care specifică faptul că îşi rezervă
dreptul de a cere ca solicitările ce îi sunt prezentate şi documentele asociate
lor să fie însoţite de o traducere în limba ţării respective sau în una dintre
limbile oficiale ale Consiliului Europei ori în una dintre limbile indicate. Cu
aceeaşi ocazie, acesta poate declara că este de acord să accepte traduceri în
orice altă limbă pe care o va preciza. Celelalte părţi pot aplica regula
reciprocităţii.
ARTICOLUL 36
Legalizarea
Documentele transmise conform prevederilor prezentului
capitol vor fi scutite de orice formalităţi de legalizare.
ARTICOLUL 37
Conţinutul cererii
1. Orice cerere de
cooperare prevăzută de prezentul capitol trebuie să precizeze:
a) autoritatea de la care emană şi autoritatea
însărcinată să pună în aplicare cercetările sau procedurile;
b) obiectul şi motivul cererii;
c) cauza, inclusiv faptele pertinente (cum ar fi: data, locul şi circumstanţele infracţiunii) la
care se referă cercetările sau procedurile, exceptând cazul cererii de
notificare;
d) în măsura în care cooperarea implică măsuri coercitive:
(i) textul dispoziţiilor legale sau, dacă nu este
posibil, o prezentare a legii aplicabile; şi
(ii) o indicaţie conform căreia măsura solicitată sau
orice altă măsură având efecte similare ar putea fi luată pe teritoriul părţii
solicitante în virtutea propriei legislaţii;
e) dacă este necesar şi în măsura posibilului:
(i) detalii privind persoana sau persoanele avute în
vedere, incluzând numele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi locul unde se
află, iar dacă este vorba despre o persoană juridică, sediul acesteia; şi
(ii) bunurile în legătură cu care se solicită
cooperarea, amplasarea acestora, legăturile cu persoana sau persoanele în
cauză, orice legătură cu infracţiunea, precum şi orice informaţie cu privire la interesele altei persoane cu
privire la aceste bunuri; şi
f) orice procedură specială pe care partea solicitantă
o solicită.
2. Atunci când o cerere privind o măsură provizorie
conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol vizează punerea sub sechestru a
unui bun care ar putea face obiectul unei hotărâri de confiscare constând în
obligaţia de a plăti o sumă de bani, această cerere trebuie, de asemenea, să
indice suma maximă care se doreşte a fi recuperată cu privire la acest bun.
3. Pe lângă indicaţiile menţionate la paragraful 1,
orice cerere formulată în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol
trebuie să conţină:
a) în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a):
(i) o copie certificată potrivit legii de pe hotărârea
de confiscare dată de tribunalul părţii solicitante şi precizarea motivelor
care stau la baza hotărârii, dacă nu sunt indicate în hotărârea însăşi;
(ii) o atestare din partea autorităţii competente a părţii solicitante, conform căreia
hotărârea de confiscare este
executorie şi nu este supusă căilor
ordinare de atac;
(iii) informaţii privind măsura în care hotărârea trebuie să fie executată; şi
(iv) informaţii cu privire la necesitatea de a lua
măsuri provizorii;
b) în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful b), o
expunere a faptelor, invocată de partea solicitantă, care să fie suficientă
pentru a permite părţii solicitate să obţină o decizie în baza dreptului său
intern;
c) atunci când terţii au avut posibilitatea de a-şi
revendica drepturi, documente care să dovedească faptul că ei au avut această
posibilitate.
ARTICOLUL 38
Vicii ale cererilor
1. Dacă cererea nu este conformă dispoziţiilor
prezentului capitol sau dacă informaţiile nu sunt suficiente pentru a permite
părţii solicitate să ia o decizie cu privire la cerere, această parte poate
solicita părţii solicitante să îşi modifice cererea sau să o completeze cu
informaţii suplimentare.
2. Partea solicitată poate fixa un termen pentru
obţinerea acestor modificări sau informaţii.
3. In perioada în care aşteaptă obţinerea
modificărilor sau a informaţiilor solicitate cu privire la o cerere prezentată
în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea solicitată poate
dispune orice măsură avută în vedere în secţiunile a 2-a şi a 3-a din prezentul
capitol.
ARTICOLUL 39
Concursul de cereri
1. Atunci când o parte solicitată primeşte mai mult
decât o cerere, prezentată în baza secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul
capitol, cu privire la aceeaşi persoană sau la aceleaşi bunuri, concursul de
cereri nu împiedică partea solicitată să examineze cererile pentru care trebuie
luate măsuri provizorii.
2. In cazul unui concurs de
cereri prezentate în baza secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea
solicitată va avea în vedere să consulte părţile solicitante.
ARTICOLUL 40
Obligaţia de motivare
Partea solicitată trebuie să motiveze orice hotărâre de
refuz, de amânare sau de condiţionare a oricărei cooperări solicitate în baza
prezentului articol.
ARTICOLUL 41
Informarea
1. Partea solicitată informează fără întârziere
partea solicitantă:
a) despre măsurile luate imediat în baza unei cereri
formulate în temeiul prezentului capitol;
b) despre rezultatul final al măsurilor luate ca
urmare a cererii;
c) despre o hotărâre de refuz, de amânare sau de
condiţionare, totală ori parţială, în orice cooperare prevăzută de prezentul
capitol;
d) despre orice împrejurări
care fac imposibilă executarea măsurilor solicitate sau care sunt de natură să
o întârzie în mod considerabil; şi
e) în cazul măsurilor provizorii adoptate pe baza unei
cereri formulate în aplicarea secţiunilor a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol,
despre dispoziţiile dreptului său intern care automat ar atrage ridicarea
măsurii.
2. Partea solicitantă informează fără întârziere
partea solicitată:
a) despre orice revizuire, decizie sau alt fapt care
înlătură total ori parţial caracterul executoriu al hotărârii de confiscare;
b) despre orice schimbare, în fapt sau în drept, care
ar face de acum înainte nejustificată orice acţiune întreprinsă în baza
prezentului articol.
3. Când o parte solicită confiscarea bunurilor în mai
multe părţi, în baza aceleiaşi hotărâri de confiscare, ea va informa toate
părţile în cauză cu privire la executarea hotărârii.
ARTICOLUL 42
Utilizarea restrânsă
1. Partea solicitată poate condiţiona executarea unei
cereri de faptul ca informaţiile sau elementele de probă obţinute să nu fie,
fără consimţământul său prealabil, utilizate sau transmise de către
autorităţile părţii solicitante în scopul altor cercetări sau proceduri decât
al celor precizate în cerere.
2. Fiecare stat sau Comunitatea Europeană poate, la
momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de
acceptare, de aprobare sau de aderare, prin declaraţie adresată secretarului
general al Consiliului Europei, să declare că, fără consimţământul său
prealabil, informaţiile şi probele furnizate de statul respectiv conform
prevederilor prezentului capitol nu pot fi utilizate sau transmise de către
autorităţile părţii solicitante în alte anchete sau proceduri decât cele specificate
în cerere.
ARTICOLUL 43
Confidenţialitatea
1. Partea solicitantă poate
cere părţii solicitate să păstreze confidenţialitatea asupra cererii şi
conţinutului acesteia, cu
excepţia măsurilor necesare pentru executarea acesteia. Dacă partea solicitată
nu se poate conforma acestei condiţii de confidenţialitate, va trebui să
informeze partea solicitantă în cel mai scurt termen posibil.
2. Partea solicitantă trebuie, dacă i se cere, cu
condiţia ca cererea să nu fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului
său intern, să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor mijloacelor de probă
şi informaţiilor comunicate de partea solicitată, mai puţin în măsura în care
dezvăluirea lor este necesară cercetărilor sau procedurii descrise în cerere.
3. Sub rezerva dispoziţiilor dreptului său intern, o
parte care a primit spontan informaţii în baza art. 10 trebuie să se conformeze
oricărei condiţii de confidenţialitate solicitate de partea care transmite
informaţia. Dacă cealaltă parte nu se poate conforma unei asemenea condiţii, ea
trebuie să informeze despre aceasta partea care transmite informaţia, în cel
mai scurt termen.
ARTICOLUL 44
Cheltuieli
Cheltuielile obişnuite necesare pentru executarea unei
cereri sunt în sarcina părţii solicitate. Atunci când cheltuieli importante sau
extraordinare se dovedesc necesare pentru a da curs unei cereri, părţile se pun
de acord pentru a stabili condiţiile în care cererea se va executa, precum şi
cu privire la modalitatea în care cheltuielile vor fi suportate.
ARTICOLUL 45
Daune-interese
1. Atunci când o
acţiune privind responsabilitatea în materie de daune rezultând dintr-un act
sau dintr-o omisiune în legătură cu cooperarea prevăzută în prezentul capitol a
fost iniţiată de către o persoană, părţile implicate se vor consulta, dacă este
cazul, asupra repartizării eventuale a reparaţiilor datorate.
2. O parte căreia îi este adresată o cerere de
despăgubire va informa fără întârziere cealaltă parte pentru a stabili dacă
aceasta poate avea un interes în acest caz.
CAPITOLUL V
Cooperarea între UIF
ARTICOLUL 46
Cooperarea între UIF
1. Părţile se vor
asigura că UIF definite în prezenta convenţie vor coopera în scopul combaterii
spălării banilor, pentru a aduna şi a analiza sau, dacă este cazul, pentru a
cerceta în cadrul UIF informaţii relevante privind orice fapte ce pot indica
activităţi de spălare de bani, în conformitate cu competenţele lor la nivel
naţional.
2. In scopul paragrafului 1, fiecare parte se va
asigura că UIF fac schimb, în mod spontan sau la cerere, fie în conformitate cu
prezenta convenţie, fie în conformitate cu memorandumuri de înţelegere
existente sau viitoare compatibile cu prezenta convenţie, de orice informaţii
accesibile ce pot fi relevante în procesarea ori analiza informaţiilor sau,
dacă este cazul, ce pot fi utile în investigaţii derulate de UIF privind tranzacţiile financiare ce au
legătură cu spălarea de bani şi persoanele fizice şi juridice implicate.
3. Fiecare parte se va asigura că îndeplinirea funcţiilor
UIF nu va fi afectată de statutul lor intern, indiferent dacă acestea sunt
unităţi administrative, de aplicare a legii sau autorităţi juridice.
4. Fiecare cerere înaintată conform prezentului
articol va fi însoţită de o scurtă prezentare a faptelor cunoscute UIF
solicitante. UIF va specifica în cererea sa cum vor fi utilizate informaţiile solicitate.
5. Când se formulează o cerere conform prezentului
articol, UIF solicitată va furniza toate informaţiile relevante, inclusiv
informaţii de natură financiară disponibile şi date privind aplicarea legii,
solicitate în cerere, fără a fi necesară o scrisoare oficială de cerere conform
convenţiilor sau acordurilor în vigoare între părţi.
6. UIF poate refuza să divulge informaţii ce pot pune
în pericol o anchetă penală aflată în derulare în statul solicitat sau, în
situaţii excepţionale, atunci când divulgarea informaţiilor ar fi
disproporţionată faţă de interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice
ori ale părţii implicate sau ar contraveni principiilor fundamentale ale
legislaţiei naţionale a părţii solicitate. Orice astfel de refuz va fi explicat
corespunzător UIF care solicită informaţiile.
7. Informaţiile sau documentele obţinute conform
prezentului articol vor fi utilizate doar în scopurile precizate în paragraful
1. Informaţiile furnizate de o UIF omoloagă nu vor fi transmise unei terţe
părţi şi nici nu vor fi utilizate de UIF beneficiară în alte scopuri decât de
analiză, fără consimţământul prealabil al UIF furnizoare a informaţiilor.
8. La transmiterea de informaţii şi documente conform
prezentului articol, UIF care transmite informaţiile poate impune restricţii şi
condiţii privind utilizarea informaţiilor în alte scopuri decât cele
specificate în paragraful 7. UIF beneficiară va respecta orice astfel de
restricţii sau condiţii.
9. Atunci cînd o parte doreşte să utilizeze
informaţiile transmise sau documentele pentru anchete penale ori urmăriri
penale în scopurile specificate în paragraful 7, UIF furnizoare de informaţii
nu poate refuza să accepte o astfel de utilizare, cu excepţia cazului în care
se supune restricţiilor impuse de legislaţia naţională sau condiţiilor
prevăzute la paragraful 6. Orice refuz va fi în mod corespunzător justificat.
10. UIF vor lua toate măsurile necesare, inclusiv
măsurile de securitate, pentru a se asigura că informaţiile furnizate conform
prezentului articol nu sunt accesibile şi altor autorităţi, agenţii sau
departamente.
11. Informaţiile prezentate vor fi protejate în
conformitate cu Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind
protejarea persoanelor vizavi de prelucrarea automată a datelor personale (ETS
nr. 108) şi ţinându-se cont de Recomandarea nr. R (87)15 din 15 septembrie 1987
a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei ce reglementează utilizarea
datelor personale în poliţie, prin cel puţin aceleaşi reguli de
confidenţialitate şi protecţie a datelor personale ca regulile ce se aplică în
conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă în cazul UIF solicitante.
12. UIF care transmite informaţiile se poate interesa
privind utilizarea informaţiilor furnizate, iar UIF beneficiară va oferi
răspunsurile cuvenite, ori de câte ori este cazul.
ARTICOLUL 47
Cooperarea internaţională în vederea amânării
tranzacţiilor suspecte
1. Fiecare parte va
adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare ce vor permite iniţierea
rapidă a unor acţiuni de către UIF, la cererea unei UIF străine, pentru
suspendarea sau neacordarea acceptului pentru derularea unei tranzacţii pe
perioadele şi în condiţiile prevăzute de legislaţia internă pentru amânarea
tranzacţiilor.
2. Acţiunea prevăzută la paragraful 1 va fi
întreprinsă atunci când UIF solicitată este convinsă, după prezentarea
justificărilor de către UIF solicitantă, că:
a) tranzacţia are legătură cu activităţi de spălare de
bani; şi
b) tranzacţia ar fi fost suspendată sau acceptul
pentru derularea ei nu ar fi fost acordat dacă tranzacţia ar fi făcut obiectul
unui raport privind o tranzacţie internă suspectă.
CAPITOLUL VI
Mecanismul de monitorizare şi soluţionarea
diferendelor
ARTICOLUL 48
Mecanismul de monitorizare şi soluţionarea diferendelor
1. Conferinţa părţilor (COP) va răspunde de aplicarea în
continuare a prezentei convenţii. COP:
a) va monitoriza implementarea adecvată a prezentei
convenţii de către părţi;
b) la cererea unei părţi, va exprima o opinie privind
orice chestiune legată de interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii.
2. COP va îndeplini funcţiile prevăzute la paragraful
1 a), utilizând orice informări publice ale Comisiei de experţi pentru
evaluarea măsurilor împotriva spălării banilor (Moneyval, pentru ţările
Moneyval) şi orice rapoarte publice FATF (pentru ţările FATF), completate cu
autoevaluări periodice, după caz. Procedura de monitorizare va acoperi domeniile
vizate de prezenta convenţie.
3. Dacă COP decide că are nevoie de mai multe
informaţii în exercitarea funcţiilor sale, va lua legătura cu partea implicată,
profitând de procedura şi mecanismul Moneyval, dacă acest lucru este cerut de
COP. Partea respectivă va informa apoi COP. In baza acestei informări COP va
decide dacă să deruleze sau nu o evaluare mai detaliată a poziţiei părţii
implicate. Acest lucru poate, dar nu implică în mod necesar efectuarea vizitei
unei echipe de evaluare în ţara respectivă.
4. In cazul unui diferend între părţi cu privire la
interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, acestea se vor strădui să
ajungă la o reglementare a diferendului prin negociere sau orice altă metodă
paşnică aleasă de părţi, inclusiv prin prezentarea diferendului la COP, în faţa
unei instanţe de arbitraj ale cărei decizii vor fi obligatorii pentru părţi sau
în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, conform acordului comun al părţilor
implicate.
5. COP va adopta propriile reguli de procedură.
6. Secretarul general al Consiliului Europei va reuni
COP în termen de un an de la intrarea în vigoare a
prezentei convenţii. După aceea, vor avea loc întruniri periodice ale COP
conform regulilor de procedură adoptate de COP.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
ARTICOLUL 49
Semnarea şi intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie
va fi deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei, ale
Comunităţii Europene şi statele nemembre care au participat la elaborarea ei.
Statele respective sau Comunitatea Europeană pot exprima acceptul lor prin:
a) semnarea fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea;
b) semnarea privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea,
urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.
2. Documentele de ratificare, de acceptare sau de
aprobare vor fi depuse la biroul secretarului general al Consiliului Europei.
3. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi
a lunii după expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care 6 părţi
semnatare, dintre care cel puţin 4 sunt state membre ale Consiliului Europei,
şi-au dat consimţământul să respecte prevederile prezentei convenţii în
conformitate cu paragraful 1.
4. Pentru orice stat semnatar care îşi va exprima
ulterior consimţământul de a fi parte la prezenta convenţie, aceasta va intra
în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea unei perioade de 3
luni după data exprimării consimţământului său de a fi legat prin convenţie,
conform dispoziţiilor paragrafului 1.
5. Niciuna dintre părţile la Convenţia din 1990 nu va
ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie fără a se considera legată cel
puţin de prevederile corespunzătoare celor ale Convenţiei din 1990 pe care este
obligată să le respecte.
6. Odată cu intrarea sa în vigoare, părţile la
prezenta convenţie care sunt în acelaşi timp şi părţi la Convenţia din 1990:
a) vor aplica prevederile
prezentei convenţii în relaţiile reciproce;
b) vor aplica în continuare prevederile Convenţiei din
1990 în relaţiile cu alte părţi la amintita convenţie, dar nu la prezenta
convenţie.
ARTICOLUL 50
Aderarea la convenţie
1. După intrarea în
vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei,
după consultarea părţilor la convenţie, poate invita orice ţară nemembră a
Consiliului şi care nu a participat la elaborarea documentului să adere la
prezenta convenţie, printr-o hotărâre luată de majoritatea prevăzută la art.
20.d din Statutul Consiliului Europei şi prin votul unanim al reprezentanţilor
părţilor îndreptăţite să facă parte din Comitetul de Miniştri.
2. Cu privire la orice stat în curs de aderare,
prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii după expirarea
perioadei de 3 luni de la data depunerii documentului de aderare la biroul
secretarului general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 51
Aplicarea teritorială
1. Orice stat sau
Comunitatea Europeană poate specifica, la momentul semnării sau odată cu
depunerea documentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare, teritoriul
sau teritoriile în care se aplică prezenta convenţie.
2. Orice stat va putea, în orice alt moment de la data
primirii declaraţiei de către secretarul general al Consiliului Europei, să
extindă aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu desemnat în
declaraţie. Prezenta convenţie va intra în vigoare cu privire la acest
teritoriu în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la
data primirii declaraţiei de către secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în baza paragrafelor 1 şi 2
va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat prin această
declaraţie, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului
Europei. Retragerea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării
unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul
general.
ARTICOLUL 52
Relaţiile cu alte convenţii şi acorduri
1. Prezenta convenţie nu
afectează drepturile şi angajamentele părţilor, derivate din documentele
internaţionale multilaterale pe domenii specifice.
2. Părţile la prezenta convenţie pot încheia între
ele acorduri bilaterale sau multilaterale pe temele la care face referire
prezenta convenţie, cu scopul de a completa sau de a consolida prevederile
acesteia ori pentru a facilita aplicarea principiilor cuprinse în convenţie.
3. Dacă două sau mai multe părţi au încheiat deja un
acord sau un tratat pe o temă tratată deja în prezenta convenţie ori şi-au
reglementat în alt mod relaţiile vizavi de acea temă, părţile vor avea dreptul
să aplice tratatul sau acordul respectiv pentru reglementarea relaţiilor, în
locul prezentei convenţii, dacă astfel se facilitează cooperarea
internaţională.
4. Fără a aduce atingere obiectului sau scopului
prezentei convenţii şi fără a aduce atingere aplicării complete a acesteia în
relaţiile cu alte părţi, părţile care sunt membre ale Uniunii Europene vor
aplica în relaţiile reciproce regulile Comunităţii şi ale Uniunii Europene, în
măsura în care există reguli ale Comunităţii şi ale Uniunii Europene ce
reglementează tema vizată şi care sunt aplicabile în cazul respectiv.
ARTICOLUL 53
Declaraţii şi rezerve
1. Orice stat sau Comunitatea
Europeană, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de
ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate face una sau mai
multe declaraţii dintre cele prevăzute la art. 3 paragraful 2, art. 9
paragraful 4, art. 17 paragraful 5,art. 24 paragraful 3, art. 31
paragraful 2, art. 35 paragrafele 1 şi 3 şi la art. 42 paragraful 2.
2. Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul
semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare
sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al
Consiliului Europei, poate de asemenea să îşi rezerve dreptul de a nu aplica
parţial sau în totalitate prevederile art. 7 paragraful 2 subparagraful c),
art. 9 paragraful 6, art. 46 paragraful 5 şi ale art. 47.
3. Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul
semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare
sau de aderare, printr-o declaraţie, poate declara modul în care intenţionează
să aplice art. 17 şi 19, ţinând în special cont de acordurile internaţionale
aplicabile în domeniul cooperării internaţionale în materie penală. Orice stat
sau Comunitatea Europeană va comunica orice modificare adusă acestor informaţii
secretarului general al Consiliului Europei.
4. Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul
semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare
sau de aderare, poate declara:
a) că nu va aplica art. 3 paragraful 4; sau
b) că va aplica art. 3 paragraful 4 doar parţial; sau
c) modul în care intenţionează să aplice art. 3 paragraful
4.
Orice stat sau Comunitatea Europeană va comunica orice
modificare a acestor informaţii secretarului general al Consiliului Europei.
5. Nu se poate face nicio altă rezervă.
6. Orice parte care a
exprimat o rezervă conform prezentului articol o poate retrage, total sau
parţial, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului
Europei. Retragerea va intra în vigoare la data primirii notificării de către
secretarul general.
7. Partea care a exprimat o rezervă privitor la o
prevedere a prezentei convenţii nu poate pretinde aplicarea prevederii
respective de către nicio altă parte; dacă rezerva sa este parţială sau
condiţionată, aceasta poate pretinde aplicarea prevederii respective în măsura
în care partea însăşi a acceptat-o.
ARTICOLUL 54
Amendamente
1. Amendamentele la prezenta convenţie pot fi propuse
de orice parte şi vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului
Europei statelor membre ale Consiliului Europei, Comunităţii Europene şi
tuturor statelor nemembre care au aderat sau au fost invitate să adere la
prezenta convenţie în conformitate cu prevederile art. 50.
2. Orice amendament propus de o parte va fi comunicat
Comitetului European pentru Probleme Criminale (CDPC), care va prezenta Comitetului de Miniştri opinia sa privind
amendamentul respectiv.
3. Comitetul de Miniştri va examina amendamentul
propus şi opinia prezentată de CDPC şi poate adopta amendamentul cu majoritatea
prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului
Europei.
4. Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul de
Miniştri conform paragrafului 3 se trimite statelor pentru acceptare.
5. Orice amendament adoptat în conformitate cu
paragraful 3 va intra în vigoare la 30 de zile după ce
toate părţile l-au informat pe secretarul general al Consiliului Europei
privind acceptul lor.
6. Pentru a actualiza categoriile de infracţiuni
cuprinse în anexă, precum şi pentru a modifica art. 13 pot fi propuse
amendamente de către orice parte sau de către Comitetul de Miniştri. Acestea
vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului Europei tuturor
părţilor.
7. După ce s-au consultat cu părţile care nu sunt
membre ale Consiliului Europei şi, dacă este necesar, cu CDPC, Comitetul de
Miniştri poate adopta un amendament propus în conformitate cu paragraful 6, cu
majoritatea prevăzută de art. 20.d din Statutul Consiliului Europei.
Amendamentul va intra în vigoare după expirarea unei perioade de un an de la
data la care a fost trimis părţilor. In această perioadă, orice parte poate
notifica secretarului general al Consiliului Europei orice obiecţie la intrarea
în vigoare a amendamentului.
8. Dacă o treime din numărul părţilor îl înştiinţează
pe secretarul general al Consiliului Europei despre existenţa unei obiecţii la
intrarea în vigoare a amendamentului, amendamentul nu va intra în vigoare.
9. Dacă mai puţin de o treime din numărul părţilor
notifică existenţa unei obiecţii, amendamentul va intra în vigoare pentru acele
părţi care nu au notificat existenţa unei obiecţii.
10. Odată intrat în vigoare un amendament conform
paragrafelor 6-9, iar una dintre părţi a notificat existenţa unei obiecţii,
acest amendament va intra în vigoare pentru partea respectivă în prima zi a
lunii după data notificării secretarului general al Consiliului Europei a
acceptului său. O parte care a făcut o obiecţie o poate retrage oricând,
anunţându-l pe secretarul general al Consiliului Europei.
11. Dacă un amendament a fost adoptat de Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei, un stat sau Comunitatea Europeană nu îşi poate
da acceptul pentru prezenta convenţie fără a accepta în acelaşi timp şi
amendamentul.
ARTICOLUL 55
Renunţarea
1. Orice parte poate
oricând renunţa la prezenta convenţie printr-o notificare adresată secretarului
general al Consiliului Europei.
2. O astfel de renunţare va deveni efectivă în prima
zi a lunii după expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii
notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.
3. Prezenta convenţie se va
aplica totuşi, în continuare, în privinţa art. 23 referitor la confiscare,
pentru care a fost făcută o cerere, în conformitate cu prevederile prezentei
convenţii, înainte de data la care are loc renunţarea.
ARTICOLUL 56
Notificări
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica
statelor membre ale Consiliului Europei, Comunităţii Europene, statelor
nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, oricărui stat
invitat să adere la aceasta şi oricărei părţi la prezenta Convenţie:
a) orice semnare;
b) depunerea unui document de ratificare, de acceptare,
de aprobare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei
convenţii în conformitate cu art. 49 şi 50;
d) orice declaraţie sau rezervă în baza art. 53;
e) orice alt act, altă notificare sau comunicare
privind prezenta convenţie.
Drept care subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest
scop, au semnat prezenta convenţie.
Adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, în limbile engleză
şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar ce va
fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului
Europei va transmite copii autentificate fiecărui stat membru al Consiliului
Europei, Comunităţii Europene, statelor nemembre care au participat la
elaborarea prezentei convenţii şi oricărui stat invitat să adere la aceasta.
ANEXA
a) Participarea la un grup criminal organizat
b) Terorismul, inclusiv finanţarea terorismului
c) Traficul de persoane şi migraţia ilegală
d) Exploatarea sexuală,
inclusiv exploatarea sexuală a minorilor
e) Traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope
f) Traficul ilicit cu arme
g) Traficul ilicit cu bunuri furate şi alte bunuri
h) Corupţia şi darea de mită
i) Inşelăciunea
j) Contrafacerea de monedă
k) Contrafacerea de produse
l) Infracţiuni împotriva
mediului înconjurător
m) Omorul, vătămarea corporală gravă
n) Răpirea, reţinerea ilegală şi luarea de ostatici
o) Tâlhăria sau furtul
p) Contrabanda
q) Şantajul
r) Falsificarea
s) Pirateria
t) Restricţionarea comerţului
şi manipularea pieţei.