Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ACORD Nr

ACORD   Nr. 0 din 3 ianuarie 2006

intre Guvernul Romaniei, in numele Romaniei, si Comisia Comunitatilor Europene, in numele Comunitatii Europene

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 602 din 12 iulie 2006



Guvernul României, acţionând pentru şi în numele României, denumit în continuare România, pe de o parte, şi Comisia Comunităţilor Europene, denumită în continuare Comisia, acţionând pentru şi în numele Comunităţii Europene, denumită în continuare Comunitatea, pe de altă parte, denumite în continuare părţi contractante,

având în vedere că:

(1) un program special de aderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală (denumit în continuare SAPARD) care prevede o contribuţie financiară a Comunităţii a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului (CE) Nr.  1.268/1999 privind sprijinul Comunităţii pentru măsuri de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în ţările candidate din centrul şi estul Europei, în perioada de preaderare1);

(2)  planul prezentat de România a fost aprobat ca Program pentru agricultură şi dezvoltare rurală prin Decizia Comisiei Europene din 12 decembrie 2000, luată în conformitate cu art. 4 (5) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999. Programul a fost modificat (ultima dată) prin Decizia Comisiei Europene din 4 iulie 2005;

(3)   Acordul multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, acţionând în numele Comunităţii (denumit în continuare MAFA), modificat ultima dată prin Acordul de finanţare pentru anul 2004 dintre Comisie, acţionând în numele Comunităţii, şi România, a fost încheiat la 17 ianuarie 2002 şi prevede în art. 2 că angajamentul financiar al Comunităţii va fi stabilit în acordurile anuale de finanţare;

(4)   este necesar să fie stabilit angajamentul financiar al Comunităţii pentru anul 2005 în vederea realizării Programului pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România (denumit în continuare Programul), precum şi a oricăror modificări ulterioare, şi să fie prevăzută perioada de valabilitate a acestui angajament;

(5)   resursele financiare aprobate de Consiliul European de la Copenhaga, în decembrie 2002, au fost adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu la 19 mai 2003, în contextul ajustării perspectivelor financiare pentru extindere2);

(6)   în privinţa procentului stabilit pentru împărţirea alocărilor între Bulgaria şi România, conform prevederilor art. 15 paragraful II din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999, Consiliul a adoptat la 19 iulie 2004 o decizie prin care a stabilit cadrul general de abordare a realocării resurselor financiare disponibile pentru instrumentul SAPARD pentru România.

(7)  în urma experienţei acumulate este necesară efectuarea anumitor modificări ale MAFA;

(8)   termenul limită pentru depunerea la Comisie a declaraţiei certificate de cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 7 paragraful 8 din secţiunea A a anexei la MAFA, trebuie să fie în concordanţă cu termenul limită stabilit în ultimul acord anual de finanţare;

(9)   finalizarea unui program nu trebuie să depindă de eventuala adoptare de către Comisie a unei decizii de lichidare referitoare la conformitate;

(10)  trebuie stabilite reguli specifice de reducere a cofinanţării pentru cazurile în care perioada dintre primirea documentelor justificative cerute pentru executarea plăţii de către Agenţia SAPARD şi emiterea ordinului de plată depăşeşte 3 luni;

(11)  pentru beneficiarii în cazul cărora mai mult de 25% din capital sunt deţinute de o instituţie publică sau de instituţii publice, finanţarea asistenţei tehnice trebuie să fie exclusă de la aprobarea ex-ante a Comisiei, în acelaşi mod în care sunt excluse infrastructura şi capitalul uman;

(12)   sistemul de raportare contabil şi financiar utilizat de România trebuie să îndeplinească standardele de contabilitate şi de audit acceptate pe plan internaţional;

(13)   MAFA trebuie să conţină prevederi explicite privind regulile de achiziţii, aşa cum sunt prevăzute în Regulamentul financiar în vigoare;

(14)   MAFA trebuie să extindă cu Serbia şi Muntenegru lista ţărilor de origine a serviciilor, lucrărilor, echipamentelor şi materialelor procurate;

(15)  este necesară modificarea, în consecinţă, a MAFA dintre România şi Comunitate, au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1

Obiectiv

Prezentul acord stabileşte angajamentul financiar al Comunităţii pentru România, pentru anul 2005. De asemenea, prezentul acord modifică MAFA.

ARTICOLUL 2

Angajamentul

Contribuţia financiară a Comunităţii pentru anul 2005 este limitată la 175.210.000 euro. Angajamentul este valabil doar pentru execuţia Programului, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile MAFA.

ARTICOLUL 3

Perioada angajamentului

Comisia va anula automat orice parte a angajamentului la care se face referire în art. 2, care nu a fost reglementată prin plata în cont sau pentru care nu s-a primit o cerere de plată acceptabilă până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2007.

ARTICOLUL 4

Modificarea MAFA

MAFA se modifică după cum urmează:

1.  In articolul 8, punctul de contact pentru România este înlocuit cu următorul:

„Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Direcţia generală dezvoltare rurală

Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD

Bd. Carol I nr. 24, sectorul 3

România-020921 Bucureşti

Telefon: + 4021 3078 640

Fax: + 4021 3078 606

E-mail: cornelia.harabagiu@maa.ro"

2.   Articolul 7 paragraful 8 din secţiunea A a anexei se modifică după cum urmează:

Litera a) va avea următorul cuprins:

,,a) responsabilul naţional cu autorizarea finanţării trimite Comisiei, în termenul limită pentru plată stabilit în ultimul Acord anual de finanţare, o declaraţie certificată a cheltuielilor efectuate în conformitate cu art. 9 din această secţiune;".

Litera c) va avea următorul cuprins:

,,c) a fost adoptată decizia la care se face referire în art. 11 din această secţiune."

1) JO L 161 din 26 iunie 1999, p. 87. Modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2257/2004 (JO L 389 din 30 decembrie 2004, p. 1-4).

2) Decizia 2003/430/CE (JO L 147 din 14 iunie 2003, p. 25).

După litera c) se introduce următorul alineat:

„Plata nu va împiedica adoptarea unei decizii ulterioare conform art. 12 din această secţiune."

3.   Articolul 8 paragraful 6 din secţiunea A a anexei va avea următorul cuprins:

„6. Agenţia SAPARD va asigura o tratare în timp util a cererilor de plată de la beneficiari. In cazul în care intervalul dintre primirea documentaţiei justificative necesare pentru plată şi emiterea ordinului de plată depăşeşte 3 luni, cofinanţarea comunitară poate fi redusă, în conformitate cu următoarele reguli:

a)  atunci când cheltuielile efectuate după termenul limită sunt egale cu 4% sau mai puţin din cheltuielile efectuate înainte de termenul limită, cofinanţarea nu va fi redusă, indiferent de numărul lunilor de întârziere;

b)  atunci când cheltuielile efectuate după termenul limită depăşesc pragul de 4% din cheltuielile efectuate înainte de termenul limită, pentru toate cheltuielile efectuate cu o întârziere de până la:

-  o lună, cofinanţarea se va reduce cu 10%;

-  două luni, cofinanţarea se va reduce cu 25%;

-  3 luni, cofinanţarea se va reduce cu 45%;

-  4 luni, cofinanţarea se va reduce cu 70%;

-  5 luni, cofinanţarea se va reduce cu 100%.

Cu toate acestea, Comisia va aplica perioade de timp diferite şi/sau reduceri într-o proporţie mai mică ori chiar deloc, dacă se constată condiţii de management excepţionale pentru anumite măsuri sau dacă România prezintă justificări bine fundamentate.

Inainte de a lua decizia, Comisia va informa România, pentru a-i permite să îşi prezinte poziţia către Comisie, în termen de 10 zile lucrătoare. Comisia va informa România asupra deciziei finale, specificând motivele pe care aceasta se bazează."

4.  Litera c) a articolului 4 paragraful 3 din secţiunea B a anexei va avea următorul cuprins:

,,c) Cheltuieli, cu excepţia celor în infrastructură, capital uman sau asistenţă tehnică, efectuate de către beneficiar, dacă mai mult de 25% din capitalul acestuia este deţinut de un organism sau de organisme publice."

5.   Paragraful 1 al punctului 3 din secţiunea F a anexei se modifică după cum urmează:

Punctul 2 (i) va avea următorul cuprins:

„(i) demonstrarea unor controale interne eficace, inclusiv funcţia de audit independent şi un sistem de raportare contabil şi financiar eficace, care să respecte standardele de contabilitate acceptate pe plan internaţional, precum şi standardele de audit acceptate pe plan internaţional;".

Punctul 2 (iv) va avea următorul cuprins:

„(iv) reguli de achiziţie care să fie avizate de Comisie ca îndeplinind cerinţele prevăzute în titlul V partea I a Regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (notă de subsol 1) (a se vedea art. 14.2.6 din secţiunea A a anexei la prezentul acord).

6.  Punctul 8 din secţiunea F a anexei va avea următorul cuprins:

„Bulgaria, România, Turcia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Serbia şi Muntenegru şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei."

ARTICOLUL 5

Intrarea în vigoare

Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părţi contractante îşi vor fi notificat reciproc îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare pentru încheierea sa.

ARTICOLUL 6

Semnarea

Prezentul acord va fi elaborat în două exemplare originale, în limbile engleză şi română, fiecare dintre aceste texte fiind autentice. Totuşi, în cazul apariţiei unor divergenţe între cele două texte, textul în limba engleză prevalează.

Semnat la Bucureşti la 29 decembrie 2005 şi, respectiv, la Bruxelles la 3 ianuarie 2006.

Pentru Guvernul României,

Gheorghe Flutur,

ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale

Pentru Comisia Comunităţilor Europene,

Mariann Fischer Boel,

membru al Comisiei

Jean-Luc Demarty,

director general

pentru agricultură

şi dezvoltare rurală

1) Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1.605/2002 din 25 iunie 2002 (JO L 248 din 16 septembrie 2002).


SmartCity5

COMENTARII la Acord 0/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Acord 0 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Acord 0/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu