ACORD Nr. 0
din 22 iulie 2005
intre Romania si Banca
Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare
ACT EMIS DE:
ACT INTERNATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 468 din 30 mai 2006
Acord încheiat în data de 22 iulie 2005 între România (Garantul)
şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (Banca)
PREAMBUL
Având în vedere că Garantul şi Societatea Comercială
„Compania de Apă Someş" - S.A. au solicitat asistenţă din partea Băncii
pentru finanţarea unei părţi a Proiectului,
având în vedere că, în conformitate cu Acordul de
împrumut din data prezentului acord dintre Societatea Comercială „Compania de
Apă Someş" - S.A., în calitate de Imprumutat, şi Bancă („Acord de
împrumut" definit în Termenii şi condiţiile standard), Banca a fost de
acord să acorde un credit Imprumutatului în valoare de 7.200.000 euro, conform
termenilor şi condiţiilor prevăzute sau specificate în Acordul de împrumut, dar
numai cu condiţia ca Garantul să garanteze obligaţiile Imprumutatului conform
Acordului de împrumut şi prevederilor prezentului acord, şi
întrucât Garantul, având în vedere faptul că Banca
încheie Acordul de împrumut cu Imprumutatul, a fost de acord cu garantarea
acestor obligaţii ale Imprumutatului,
prin urmare, părţile convin prin prezentul acord
următoarele:
ARTICOLUL I
Termeni şi condiţii standard.
Definiţii
Secţiunea 1.01. Includerea Termenilor şi condiţiilor
standard
Toate prevederile privind Termenii şi condiţiile
standard ale Băncii din februarie 1999 sunt incluse şi se aplică prezentului
acord cu acelaşi efect şi aceeaşi valabilitate ca şi cum ar fi prevăzute
efectiv în acesta (aceste prevederi sunt denumite în continuare Termeni şi
condiţii standard).
Secţiunea 1.02. Definiţii
Ori de câte ori sunt utilizaţi în prezentul acord
(inclusiv în preambul), dacă nu se prevede altfel sau contextul nu o cere
altfel, termenii definiţi în preambul au sensul dat în prezentul acord,
termenii definiţi în Termenii şi condiţiile standard şi în Acordul de împrumut
au sensul dat în prezentul acord, iar termenul de mai jos are următorul
înţeles:
- reprezentantul autorizat al Garantului înseamnă Ministerul Finanţelor Publice al Garantului.
Secţiunea 1.03. Interpretare
In prezentul acord, o referire la un anumit articol sau
la o anumită secţiune, cu excepţia cazului când se specifică altfel în
prezentul acord, va fi interpretată ca o referire la acel articol sau la acea
secţiune din acest acord.
ARTICOLUL II
Garanţie. Alte obligaţii
Secţiunea 2.01. Garanţie
Prin prezentul acord, Garantul garantează
necondiţionat, în calitate de debitor principal şi nu doar ca simplu garant,
plata datorată şi punctuală a oricărei sume şi a tuturor sumelor datorate
conform Acordului de împrumut, fie ajunse la scadenţă, prin accelerare, fie în
alt mod, şi îndeplinirea punctuală a tuturor celorlalte obligaţii ale
Imprumutatului, care sunt prevăzute în totalitate în Acordul de împrumut.
Secţiunea 2.02. Incheierea Proiectului
a) Ori de câte ori există o cauză rezonabilă pentru a
considera că fondurile existente la Imprumutat vor fi insuficiente pentru
efectuarea cheltuielilor estimate necesare pentru implementarea cu succes a
Proiectului, Garantul va lua imediat măsuri agreate de Bancă pentru a furniza
Imprumutatului sau pentru a i se furniza Imprumutatului acele fonduri necesare în scopul
efectuării acelor cheltuieli şi îndeplinirii condiţiilor.
b) Fără a limita generalitatea celorlalte prevederi din
prezentul acord sau a Termenilor şi condiţiilor standard, Garantul va asigura
ca, prin modificări conforme ale reglementărilor, Imprumutatul să aplice, ori
de câte ori este necesar, ajustări la nivelul şi structura tarifelor
Imprumutatului pentru a se asigura faptul că acesta poate să îşi îndeplinească
obligaţiile conform secţiunilor 4.03 şi 4.05 din Acordul de împrumut.
Secţiunea 2.03. Alte obligaţii
a) Garantul nu va interveni şi
se va asigura că nici una dintre entităţile deţinute sau controlate de Garant
(inclusiv, dar fără a se limita la, orice autoritate administrativă din orice
judeţ ori municipiu sau orice societate deţinută ori controlată de Garant,
municipiu sau judeţ) nu va interveni sau nu va împiedica în vreun fel
operaţiunile Imprumutatului, îndeplinirea obligaţiilor sale în conformitate cu
Acordul de împrumut sau implementarea Proiectului.
b) Garantul îşi confirmă sprijinul pentru Proiect şi
se angajează să ia toate măsurile în conformitate cu legislaţia aplicabilă
pentru asigurarea conformităţii de către judeţe şi municipii conform Acordului
pentru Proiect, precum şi contractului de concesiune, inclusiv, dar fără a se
limita la acestea, toate obligaţiile aferente Proiectului conform secţiunii
2.01 din Contractul pentru Proiect.
c) Garantul, în conformitate cu legislaţia
aplicabilă, va acorda întreaga asistenţă şi va lua toate măsurile necesare
pentru a se asigura că Imprumutatul primeşte în timp util şi fără întârziere
toate licenţele, permisele, aprobările, consimţămintele, autorizările,
scutirile, depunerile, ordinele, avizele, înregistrările şi orice alte
documente din partea oricărei agenţii, departament, legiuitor, ministru,
minister, oficialitate sau altă autoritate guvernamentală ori administrativă
sau entitate din România, pentru a permite Imprumutatului să îşi îndeplinească
toate obligaţiile conform Acordului de împrumut, Proiectului şi Contractului de
concesiune.
d) Garantul nu va face răspunzător Imprumutatul şi va
despăgubi imediat sau va face ca judeţul ori municipiul respectiv să
despăgubească Imprumutatul pentru orice pierderi, reclamaţii, obligaţii şi
daune în legătură cu orice pagube de mediu rezultate din poluarea istorică
(până la
*) Traducere.
data prezentului acord) imputabile activelor
Proiectului transferate Imprumutatului sau utilizate de acesta conform
Contractului de concesiune, inclusiv, dar fără a se limita la, vătămări aduse
sănătăţii şi siguranţei angajaţilor sau terţilor, şi costuri de curăţenie, fie
ca efect sau ca pretenţii apărute în legătură cu oricare astfel de poluare
istorică, care au fost ridicate în trecut, în prezent sau care vor apărea
oricând în viitor.
e) Garantul se va îngriji ca Imprumutatul să
beneficieze permanent de toate acordurile de consultanţă pentru Proiect,
conform termenilor din Acordul de împrumut nerambursabil.
f) Garantul va furniza Imprumutatului suficiente informaţii
despre implementarea componentelor proiectului finanţate din Acordul de
împrumut nerambursabil pentru a permite Imprumutatului să se conformeze în
orice moment obligaţiilor de raportare în conformitate cu secţiunea
3.08(b)(1)(E) din Acordul de împrumut.
ARTICOLUL III
Alte clauze
Secţiunea 3.01. Notificări
Se specifică următoarele adrese conform prevederilor
secţiunii 10.01 din Termenii şi condiţiile standard:
Pentru Garant:
Ministerul Finanţelor Publice
Str. Apolodor nr. 17
Bucureşti, sectorul 5
România
In atenţia:
Secretar de stat
Telefon: +40-21-319-9854
Fax: +40-21-312-6792
Pentru Bancă:
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
One Exchange Square
London EC2A 2JN
United Kingdom
In atenţia: Operation
Administration Unit
Fax: +44-20-7338-6100
Telex: 8812161
Confirmare: EBRD L G
Secţiunea 3.02. Opinia juridică
In sensul prevederilor secţiunii 9.03(b) din Termenii
şi condiţiile standard şi în conformitate cu secţiunea 6.02 din Acordul de
împrumut, opinia sau opiniile consilierului juridic vor fi formulate în numele
Garantului de către şeful Departamentului juridic al Ministerului Finanţelor
Publice, opinie/opinii care va/vor confirma, de asemenea, fără să limiteze
obligaţiile Garantului în conformitate cu secţiunea 9.03(b) din Termenii şi
condiţiile standard, că Acordul de garanţie a fost autorizat legal de către
Consiliul Concurenţei al Garantului.
Pentru confirmarea celor de mai
sus părţile, care acţionează prin reprezentanţii lor legali, au semnat
prezentul acord în 4 exemplare, furnizate la Bucureşti, România, la data şi
anul menţionate pe prima pagină a documentului.
Pentru România,
Dragoş Neacşu,
secretar de
stat,
Ministerul Finanţelor
Publice
Pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare,
Jean Lemierre,
preşedinte